VIDEO Cum e să ai 20 și-un pic de ani și să ghidezi oamenii în Cazino / Povestea monumentului spusă de tineri

ghizi cazino constanta ghizi cazino constanta
Ilustrație: Delia Dascălu / Info Sud-Est

Știai că în Cazinoul din Constanța, de la redeschiderea de acum 3 luni, au venit oameni din toată lumea? Sau că în trecut au fost regi și împărați în clădirea inaugurată acum 115 ani? Alte curiozități ale oamenilor care au pășit în clădirea proaspăt reabilitată au fost dacă aici se mai țin jocuri de noroc sau dacă materialele de construcții folosite erau românești. Ghizii Cazinoului susțin că s-au întâlnit și cu rude ale deținuților politici care au lucrat la refacerea Cazinoului în perioada comunistă.

Am aflat toate aceste lucruri, cât și alte povești din Cazino, după ce am vorbit cu Andreea Ștefan și Victor Silea, doi ghizi ai Cazinoului din Constanța, în vârstă de 26, respectiv 22 de ani, pentru a afla cum au fost pentru ei cele trei luni de la redeschiderea monumentului istoric, unde au ajuns peste 150.000 de vizitatori. Cei doi ghizi care lucrează în echipa Cazinoului de la redeschiderea lui au absolvit, până nu de curând, Jurnalismul, respectiv, Istoria, la Universitatea Ovidius din Constanța. 

Fiecare spune că a ghidat peste 3.000 de vizitatori prin încăperile Cazinoului și că aici au ajuns oameni din toată lumea: Coreea de Sud, China, SUA și Canada. Pe lângă ei, au venit mulți vizitatori din țară, dar și mulți nemți, bulgari, turci.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.