
“Avatar: The Way of Water”, noul film al regizorului canadian James Cameron, a reușit performanțe impresionante de vânzări în primele săptămâni de la lansare, dar este posibil să nu se ridice la standardele incredibil de înalte stabilite de primul film al seriei, conform unei analize Forbes. Industria cinematografică a trecut prin schimbări semnificative din 2009, iar în noul mediu al filmelor, nici măcar vânzări de miliarde de dolari nu mai sunt suficiente pentru a garanta un succes.
Noul film Avatar, continuarea seriei care a început în 2009, a avut un weekend de deschidere cu vânzări impresionante – peste 134 de milioane de dolari în Statele Unite, un număr record pentru James Cameron și aproape dublu față de deschiderea primului film, care a strâns 77 de milioane de dolari.
Vânzările pe plan internațional au fost de asemenea bune și au adus cifra totală de până acum la peste 440 de milioane de dolari, relatează Deadline. Totuși, aceste numere, care în anii precedenți ar fi reprezentat o performanță aproape inegalabilă, au fost cu adevărat eclipsate de alte lansări din 2022.
În ceea ce privește vânzările în Statele Unite, performanța lansării peliculei lui James Cameron este abia pe locul 7, iar în încasări totale la nivel global, se află cu mult în urma celor 1,5 miliarde de dolari strânși de “Top Gun: Maverick”, filmul de acțiune al regizorului american Joseph Kosinski. În mod surprinzător, și alte filme, precum “Doctor Strange: In the Universe of Madness”, “Jurassic Park: Dominion” sau “Minions: The Rise of Gru”, au reușit să strângă aproximativ un miliard de dolari fiecare, ceea ce arată că perioada mai slabă a pandemiei nu a fost un neapărat un obstacol, ci, mai degrabă, un limitator de viteză pentru Hollywood.
Această situație este îngrijorătoare din punct de vedere financiar deoarece, chiar în cuvintele lui James Cameron, citat de CNN, crearea filmului a fost “a naibii de scumpă”. El a estimat că Avatar 2 ar trebui să fie “al treilea sau al patrulea cel mai bine vândut film din istorie ca să își acopere cheltuielile”, ceea ce înseamnă că va avea nevoie de un câștig de cel puțin două miliarde de dolari.
Desigur, lansarea unui film nu înseamnă totul, iar succesul financiar al Avatar 2 va depinde, în principal, de capacitatea sa de a capta atenția publicului pe termen mai lung, o trăsătură tipică proiectelor lui James Cameron.
Acest aspect începe deja să se arate într-un mod ceva mai subtil- miercurea aceasta, “The Way of Water” a strâns peste 14 milioane de dolari într-o singură zi, performanță în care mai este depășit doar de “Top Gun: Maverick”, conform Deadline.
O altă veste bună pentru Cameron este că, în ciuda faptului că lansarea Avatar nu a fost pe primul loc pe piața americană în acest an, a cucerit toate piețele străine, cu excepția celei japoneze, unde a fost pe locul 2. A fost cel mai de succes la debut din toate timpurile pentru unele dintre piețele mai mici, al doilea cel mai bun weekend de debut pentru un film străin în India și a mai atins performanțe istorice în Germania, Noua Zeelandă și Vietnam.
Este puțin probabil ca “The Way of Water” să mai prindă din urmă celelalte filme de succes până la finalul lui 2022, care au avut un avans de câteva luni, dar dacă reușește să păstreze atenția publicului internațional, nu este imposibil să ofere o surpriză până la finalul cursei.
În orice caz, indiferent de performanța finală a filmului, această situație arată cât de dramatic s-a schimbat industria cinematografică de la lansarea primului film din seria “Avatar”.
Când a fost lansat în 2009, filmul numit de MovieWeb capodopera lui James Cameron și-a spulberat competiția, din punct de vedere critic și comercial, într-un mod care nu a mai fost egalat nici până în prezent – Cu șapte nominalizări la premiile Oscar, unde a câștigat pentru categoriile “Cea mai bună regie”, “Cea mai bună cinematografie” și “Cele mai bune efecte vizuale”, și cu vânzări totale de aproape 2,8 miliarde de dolari, a depășit “Titanic” (de asemenea o creație a lui Cameron) și a devenit cel mai bine vândut din istorie, doborând aproape toate recordurile comerciale de la acea vreme.
A fost detronat abia în 2019, la 10 de la lansare, când “Avengers: Endgame”, regizat de frații Anthony și Joseph Russo, l-a depășit cu doar câteva milioane de dolari. Titlul nu a rămas în mâinile celor doi frați multă vreme, totuși. O relansare a “Avatar” făcută în China, în 2021, a strâns peste 100 de milioane de dolari, ceea ce l-a readus pe Cameron pe primul loc.
Deși “The Way of Water” pare a se afla pe drumul cel bun, este greu de spus dacă va reuși să țină pasul sau va rămâne în umbra predecesorului său. După cum arată BBC, opinia inițială a criticilor a fost împărțită: pe de o parte, efectele vizuale impecabile și coloana sonoră au vrăjit ușor inimile oamenilor, dar povestea propriu-zisă a filmului nu pare să se fi înălțat la nivelul ambalajului frumos. Cel puțin, nu suficient cât să îi convingă pe oamenii a căror slujbă este să analizeze filme.
Povestea în chestiune este, pe scurt, următoarea: Jake Sully, fost pușcaș marin în cadrul armatei americane, vizitează Pandora, o lună care orbitează un gigant de caz și care este în proces de colonizare de către rasa umană, în ciuda obiecțiilor băștinașilor planetei, numiții na’vi, o specie umanoidă pentru care arcul și săgeata reprezintă încă tehnologie de ultimă generație. Deși ajuns pe Pandora pentru a lua parte la exploatarea resurselor naturale deosebit de valoroase ale lunii, Sully se îndrăgostește rapid de cultura localnicilor (și de una dintre femeile lor) și hotărăște să îi ajute să opună rezistență împotriva coloniștilor umani. Al doilea film urmărește continuarea războiului care a izbuncit la sfârșitul celui dintâi.
Dacă vă sună cunoscută această poveste, probabil ați văzut și filmul de animație din 1995, Pocahontas, o interpretare puternic dramatizată ai primilor ani ai colonizării Americii de către Imperiul Britanic. Vreme de ani de zile, unii critici și internauți au acuzat “Avatar” că ar fi doar “Pocahontas cu oameni albaștri în spațiu”, o caracterizare puțin dură, dar nu neapărat falsă.
Acest paralelism dintre amerindieni și na’vi nu a trecut neobservată nici de comunitatea indigenă din America, a cărei membri l-au acuzat pe regizorul James Cameron că ar fi folosit imaginea amerindiană pentru a crea o serie cu conotații rasiste, relatează Newsweek.
Desigur, unii oameni ar putea spune că asemănările dintre indigenii americani și oamenii albaștri creați de Cameron ar putea fi o coincidență, dar regizorul a înlăturat el însuși orice urmă de îndoială în 2010, în timp ce vizita tribul amazonian Xingu, pentru a documenta un film despre un proiect hidroelectric care amenința să facă teritoriul tribului nelocuibil:
“M-am simțit ca și cum m-aș fi întors cu 130 de ani în urmă în timp, urmărind ceea ce ar fi putut spune Lakota Sioux într-un moment în care erau împinși și uciși, când li se cerea să se mute și li se acorda o formă de compensație. Aceasta a fost o forță motrice pentru mine în scrierea filmului Avatar – nu m-am putut abține să nu mă gândesc că dacă ei [Lakota Sioux] ar fi avut o fereastră în timp și ar fi putut vedea viitorul… și ar fi putut vedea cum copiii lor se sinucid la cea mai mare rată din țară… pentru că erau fără speranță și erau o societate fără ieșire – ceea ce se întâmplă acum – ar fi luptat mult mai mult”, a declarat Cameron pentru The Guardian.
Intențiile din spatele poveștii filmului sunt un subiect în jurul căruia s-a format o întreagă dezbatere care transcende cu mult limitele cinematografiei, dar un lucru pare destul de clar: “Pocahontas în spațiu” nu este o premisă foarte puternică, dar, la drept vorbind, punctul forte al francizei a fost și va rămâne latura sa estetică, iar până acum nu par să existe plângeri în acest sens.
Ultima întrebare care rămâne este dacă, într-o industrie în care capturarea pe marele ecran a unei întregi lumi 3D a devenit mai degrabă o obișnuință decât o excepție, va reuși “Avatar” să se ridice din nou deasupra concurenței?
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




