Meteorologii au emis noi coduri galbene de vânt puternic și ger pentru Constanța. Astfel, codul galben de vânt este valabil luni, până la ora 14:00, iar cel de ger până marți, la ora 10:00.
Se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 45…65 km/h, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
„În Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei) cu valori maxime ce se vor încadra între -9 și -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista și pe parcursul zilei. Noaptea va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 și -8 grade”, potrivit ANM.
Primăria face apel către cetățeni să evite adăpostirea sau deplasarea în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum și a imobilelor aflate în construcție. Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, iar proprietarii de șantiere sunt obligați să securizeze corespunzător materialele, schelele, utilajele și alte elemente care pot fi dislocate de vânt.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța: 0241/550.055
Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală: 0241/484.205 / 0341/922
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă: 0737.552.271
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





