USR și PNL, alianță la Constanța privind proiectul de buget participativ

Ședința Consiliului Municipal Constanța (foto: AdrianBoioglu\CTNews)

Liberalii constănțeni s-au alăturat proiectului inițiat de USR Constanța privind implementarea bugetului participativ și la nivelul municipiului Constanța, după ce această soluție a fost dezvoltată cu succes în alte părți ale țării.

Cele două organizații politice vor susține proiectul în prima ședință a Consiliului Local al Municipiului Constanța, în luna decembrie.

Bugetul participativ presupune implicarea cetățenilor în creionarea bugetului municipiului, aceștia putând trimite propuneri de proiecte și putând influența direct modul în care vor fi cheltuiți banii.

“Resursele financiare ale unei comunități urbane în raport cu nevoile acesteia, de cele mai multe ori, sunt deficitar valorificate de decidenții administrativi aleși politic o dată la patru ani, deseori neonorându-se nici agendele de campanie pentru care respectivii au fost mandatați de cetățeni. O soluție modernă la acestă problemă, implementată deja cu real succes în țările dezvoltate, dar mai nou, chiar și în România, o reprezintă bugetarea participativă, instrument prin care locuitorii sunt încurajați să participe activ la viața comunității prin definirea priorităților și a obiectivelor de investiții de către ei înșiși”, se arată în comunicatul comun remis de cele două partide politice.

Opoziția din Constanța susține că își dorește schimbarea modului în care se distribuie buetul local:

„Ne dorim să schimbăm modul de gestionare a fondurilor publice și să coagulăm toate energiile din comunitate, pentru a decide modul în care se distribuie bugetul local. În cadrul acestui proces, cetățenii vor putea să colaboreze cu actorii politici și să decidă împreună asupra chestiunilor publice. Bugetul Participativ este un instrument de management deschis, incluziv și transparent, instrument care permite participarea reală a cetățenilor la guvernarea orașului, aceștia putând decide în mod direct cum se va cheltui bugetul de dezvoltare”, susține deputatul USR Stelian Ion.

„Prin intermediul Bugetului Participativ, cetățenii pot trimite propuneri de proiecte și pot decide prin vot proiectele de anul viitor, stabilind astfel prioritățile de investiții pe fiecare cartier al Constanței. Cu alte cuvinte, Bugetul Participativ presupune și transferul către cetățeni a responsabilității decizionale pentru un procent alocat dinbugetul de investiții al orașului. Aleșii noștri locali, dar și simpli membri ai PNL Constanța înțeleg să devină parteneri activi ai comunității în procesul bugetării participative, să promoveze și să susțină politic proiectele selectate de cetățeni prin intermediul consilierilor săi locali. Urmărim identificarea unui număr de proiecte de interes local care vor putea fi asumate şi implementate de Consiliul Local Municipal Constanţa începând cu anul 2019, acesta fiind un prim şi important pas în complexul proces de bugetare participativă”, a declarat deputatul PNL Bogdan Huțucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.