„Tu și Tulcea”, noul brand turistic al orașului Tulcea, precum și identitatea vizuală asociată acestuia, au fost lansate vineri, transmite Organizația de Management al Destinației (OMD) Turistice Municipiul Tulcea într-un comunicat de presă.
Anunțul a fost făcut în urma unei conferințe de presă la care au luat parte atât reprezentanții OMD Tulcea și ai companiei Screen Native, care a creat noul brand, cât și reprezentanți ai primăriei Tulcea.
Crearea noului brand este primul pas dintr-o nouă abordare de promovare și dezvoltare a turismului din Tulcea, unul dintre obiectivele asumate de OMD Tulcea, instituție nou înființată, se mai arată în comunicatul citat. Demersul a fost realizat în urma lansării unui chestionar public, în care în jur de 1.000 de tulceni și-au exprimat opinia asupra potențialului turistic al orașului.
Noul brand este pentru prima oară promovat în cadrul festivalului „Scrumbii de Florii”, care a început vineri și se va desfășura până duminică, în Satul Pescăresc, iar OMD Tulcea plănuiește realizarea în viitorul apropiat a hărții și broșurii turistice a orașului, precum și lansarea aplicației de mobil și crearea unui spot oficial de promovare, specifică sursa citată.
Brandul a fost realizat de către Mugur Pătrașcu, tulcean la origine și specialist în comunicare în cadrul agenției Screen Native, încheie instituția.
- „«Tu și Tulcea» plasează turistul într-o relație de familiaritate cu orașul. Orice vizită aici transferă turistului din esențele locale, îl face să se regăsească în valorile locale, îi oferă de fapt experiența de locuitor, ceea ce, în termeni de turism, reprezinta experiența supremă”, este intenția din spatele numelui ales, a explicat Mugur Pătrașcu.
- Universitatea „Ovidius” din Constanța a organizat un workshop dedicat integrării studenților ucraineni în sistemul de învățământ european - 20 mai 2024
- A fost lansată achiziția de peste 100 de milioane de euro pentru Policinlica Municipală din Constanța - 17 mai 2024
- Trafic rutier restricționat total, sâmbătă, pe un tronson al bulevardului Mamaia - 17 mai 2024