
Cea mai importantă televiziune independentă de ştiri din Afganistan, TOLONews, a difuzat la 8 septembrie un interviu acordat de secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, luat de jurnalistul afgan Lotfullah Najafizada. Discuţia a avut loc în momentul în care se împlinesc 20 de ani de la atacul terorist asupra New Yorkului şi Pentagonului, la 11 septembrie 2001, şi la 3 săptămâni după prăbuşirea Republicii Afganistan, la 15 august 2021, prin ocuparea Kabulului de către talibani şi plecarea preşedintelui Ashraf Ghani din ţară, cu suspiciunea de a fi luat cu el o sumă de peste 150 milioane dolari bani gheaţă.
Secretarul de Stat Antony Blinken a ţinut să explice motivul intrării trupelor americane în Afganistan. „Acest lucru s-a întâmplat după 11 septembrie 2001, pentru a ne ocupa de cei care ne-au atacat şi pentru a ne asigura că vom face tot ce suntem în stare pentru ca să nu ne mai atace cineva vreodată folosind teritoriul Afganistanului. Acest efort a fost un succes, noi am reuşit. Osama Bin Laden a fost adus în faţa justiţiei în urmă cu un deceniu iar Al Qaeda, ca organizaţie, a fost lovită semnificativ în capacitatea ei de a ne lovi pe noi sau pe oricine din Afganistan” a mai spus Blinken. Totodată, şeful politicii externe americane a mai ţinut să completeze că în aceşti 20 de ani de prezenţă în Afganistan, SUA au cheltuit mai multe trilioane de dolari şi câteva mii de vieţi omeneşti dar, în acelaşi timp, aceşti 20 de ani au adus şi „foarte multe vieţi schimbate”.
Jurnalistul afgan Lotfullah Najafizada a întrebat care au fost motivele revenirii talibanilor, de ce în ultima sută de zile de existenţă a Republicii nimeni nu a prevăzut colapsul şi dacă SUA au ştiut şi au acordat ajutor fugii din ţară a preşedintelui Ashraf Ghani, la 15 august 2021.
Secretarul de Stat al SUA a ţinut să sublinieze că „talibanii au continuat să deţină autoritatea asupra unor diferite părţi din Afganistan chiar şi în ultimii 6-7 ani” şi că „autoritatea guvernului central de la Kabul a trecut de la un control a asupra 60% din populaţia ţării la un control de nici 40%” în ultimele luni ale Republicii. De asemenea, demnitarul de la Washington a menţionat că prăbuşirea instituţiilor militare şi a guvernului s-a produs rapid, fără ca SUA să aibă, acum, o explicaţie viabilă. În acelaşi timp, Antony Blinken a negat categoric supoziţiile potrivit cărora SUA au ştiut sau au facilitat plecarea din ţară a preşedintelui Republicii, Ashraf Ghani, la 15 august, în momentul în care talibanii intrau în Kabul. Blinken a menţionat că ultima convorbire cu preşedintele Ashraf Ghani, prin telefon, s-a produs în seara zilei de 14 august 2021.
„În discuţia noastră, a relatat Antony Blinken pentru TOLONews, am vorbit despre negocierile de la Doha, despre transferul de putere iar preşedintele Ghani mi-a spus cu o seară înainte de a fugi că era pregătit să lupte până la moarte. În mai puţin de 24 de ore, însă, a părăsit Afganistanul”. „Nu, a continuat secretarul de Stat al SUA, nu am ştiut despre plecarea lui. Şi cu certitudine noi nu am facilitat această plecare”. Nici despre suma de bani gheaţă pe care a luat-o preşedintele Ashraf Ghani la plecare Washingtonul nu ştie nimic şi nu poate confirma nimic. „Ceea ce ştim, a subliniat Antony Blinken, este că a plecat din ţară şi că în foarte scurt timp după aceea forţele militare şi guvernul s-au prăbuşit”. Revenirea talibanilor la conducerea Afganistanului, a concluzionat Blinken, fără a da alte detalii, „este o acumulare a ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani”.
Cu toate acestea, Afganistanul merită un viitor democratic, bazat pe libertate şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului, a continuat Antony Blinken. „Comunitatea internaţională şi-a stabilit aşteptări clare faţă de guvernul condus de talibani. Peste 100 de ţări au semnat o declaraţie pe care am iniţiat-o cu privire la aceste angajamente. În acest sens, şi Consiliul de Securitate al ONU şi-a exprimat clar aşteptările. Deci, pentru noi, şi nu doar pentru noi, este vorba despre multe ţări din întreaga lume, natura relaţiei cu guvernul taliban în viitor va depinde de acţiunile pe care acesta le va întreprinde” a mai spus secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, în înterviul acordat la 8 septembrie televiziunii afgane independente de ştiri TOLONews.
Recent, talibanii au comunicat componenţa guvernului interimar de la Kabul, în care nu se regăsesc reprezentanţi ai femeilor, partidelor politice sau societăţii civile. În acelaşi timp, sporeşte presiunea asupra drepturilor şi libertăţilor existente în Afganistan până la 15 august 2021, inclusiv asupra prezenţei femeilor în spaţiul public şi social. Unele ţări care au sprijinit iniţial talibanii, cum ar fi Iranul, critică acum puterea de la Kabul iar demonstraţiile din mai multe oraşe ale ţării au acuzat interferenţa Pakistanului în deciziile talibanilor.
- Istoricul britanic Dennis Deletant este român - 24 mai 2022
- Doar 5% dintre bulgari consideră Rusia drept un exemplu de bună guvernare. Sprijinul pentru Vladimir Putin a coborât la 32% iar pentru R.P. Chineză la 1% - 7 martie 2022
- OPINIE Rusia va fi înfrântă. Achită Kremlinul datoriile istorice restante față de Europa? - 7 martie 2022