Se modifică semaforizarea în trei intersecții din municipiul Constanța, transmite primăria prin intermediul unui comunicat de presă. Pe bulevardul Tomis, la intersecția cu strada Tulcei, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, la intersecția cu strada Secerișului și la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada I.L. Caragiale vor fi reconfigurate diagramele de semaforizare, potrivit municipalității.
Aceste modificări constau în reconfigurarea ordinii de plecare a autoturismelor la schimbarea culorii verzi în intersecții, precum și în modificarea timpilor de așteptare la semafor. Diagramele de semaforizare vor fi reconfigurate pe parcursul acestei săptămâni, în funcție de condițiile meteo, arată primăria.
„Decizia de reconfigurare a diagramelor de semaforizare a fost luată cu scopul de fluidizare a traficului autovehiculelor, pentru a preveni accidentele rutiere și pentru a oferi participanților la trafic condiții optime de circulație. Rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră”, transmite Primăria Constanța.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:



