
Școala Gimnazială Urzica din județul Olt a achiziționat, marți, un telefon Iphone cu o valoare de peste 5.500 de lei (fără TVA), conform unei postări pe pagina de Facebook “Banii noștri”.
Telefonul, un Apple Iphone 14 Pro Max, 256 GB, 5G, Spaceback a costat 5.512 lei (fără TVA), la care s-a adăugat și un încărcător de aproape 100 de lei (fără TVA).
Pe site-ul oficial al școlii, se precizează că personalul instituției de învățământ este alcătuit din 3 educatori, 5 învățători, 12 profesori, 3 angajați care fac parte din personalul auxiliar și alți 3, încadrați ca personal nedidactic.
Școala Gimnazială Urzica se află în comuna cu același nume din județul Olt și numără puțin peste 2000 de locuitori, conform datelor provizorii ale recensământului din 2021.
Contactată în repetate rânduri pentru un punct de vedere, Școala Gimnazială Urzica nu a răspuns la apelurile reporterilor ISE.
Statul român a cheltuit, anul trecut, 5 milioane de lei pe aproape 3.000 de telefoane. Doar 133 dintre acestea, majoritatea iPhone, au costat 1 milion de lei, conform unei investigații publicate de Context.ro.
Aparatele de ultimă generație au ajuns la primari, secretari de stat sau funcționari din ministere. Cel mai scump e la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și a costat 2.000 de euro.
- Citește și (Context.ro) Telefoniada de lux: Cum au ajuns funcționarii statului să aibă telefoane de câte 2.000 de euro din bani publici
- Autoritatea Navală Română a cumpărat într-o zi cinci telefoane iPhone, ultimele modele, în valoare de aproape 7.000 de euro
- Cum justifică Autoritatea Navală Română cumpărarea a cinci telefoane iPhone cu aproape 7.000 de euro: Este proiect cu fonduri europene
- Sud-Estul României, regiunea cu cele mai mici cheltuieli de cercetare și dezvoltare din UE cu sub 0,1% alocat din PIB - 2 iunie 2023
- Primăria Constanța, corigentă la transparență (raport Funky Citizen) - 31 mai 2023
- Lucrările la Sala Polivalentă din Constanța abia au trecut de jumătate, deși proiectul trebuia finalizat în iunie 2021/ Noul termen înaintat de CNI – prima jumătate a anului 2024 - 30 mai 2023