România se implică în competiţia geopolitică din Balcani şi susţine aderarea la UE a Muntenegrului

Muntenegru este cea mai mică ţară din Balcani, condusă de la proclamarea independenţei (în 2006) de acelaşi lider, Milo Đukanović, un stat care a adoptat moneda euro, deşi nu este membru al Uniunii Europene, şi care până în 2016 a fost un aliat fidel şi istoric al Rusiei. În vara anului 2017, însă, Muntenegru a devenit membru NATO iar istoria sa s-a schimbat.

La reuniunea miniştrilor de Externe ai Uniunii Europene, desfăşurată la Bucureşti, la 31 ianuarie – 1 februarie 2019, Teodor Meleşcanu a devoalat presei unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene: accelerarea negocierilor de aderare cu Muntenegru, pentru ca intrarea efectivă în Uniunea Europeană să se producă înainte de 2025.

România s-a angajat ca, până la mijlocul acestui an, să rezolve cea mai mare parte a dosarului de aderare.

Un obiectiv de amploare şi care pune România în competiţie geopolitică în Balcani cu cel puţin câteva forţe: Federaţia Rusă, Ungaria şi Serbia. Dar nu  numai.


România pariază pe aderarea Muntenegrului la Uniunea Europeană înainte de 2025


La sfârşitul reuniunii şefilor diplomaţiilor europene, desfăşurată la Bucureşti, Teodor Meleşcanu a făcut o declaraţie de presă extrem de precisă în legătură cu negocierile de aderare purtate de autorităţile de la Podgorica. „Noi considerăm că Muntenegru este un prieten, un partener apropiat şi un aliat important în regiunea noastră. În opinia noastră, aderarea Muntenegrului la Uniunea Europeană este mult mai importantă decât un simplu proiect de ţară”. România ar dori să obţină consensul blocului comunitar până la sfârşitul preşedinţiei sale în ceea ce priveşte aprobarea punctelor majore de pe agenda de aderare a Muntenegrului.

Câteva ore mai devreme, aflat tot la Bucureşti, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, declara într-un interviu acordat televiziunii naţionale sârbe, că Budapesta consideră că Serbia şi Muntenegru merită să devină membre ale Uniunii Europene cu mult înainte de anul 2025. Anterior, la 26 decembrie 2018, şi ministrul Teodor Meleşcanu a susţinut, la Belgrad, că aderarea Serbiei la UE va constitui o prioritate a preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.

La mijloc este, desigur nu doar o concurenţă între Serbia şi Muntenegru ci de-a dreptul o dispută. Pe care, la sfârşitul anului 2018, a făcut-o publică preşedintele Milo Đukanović, care a acuzat Serbia de distrugerea Muntenegrului, în decursul istoriei. Replica ministrului sârb de Externe, Ivica Dacić, nu s-a lăsat aşteptată: îmi doresc să nu mai avem vreodată un stat comun cu Muntenegru.

Ministrul de Externe al Muntenegrului, Srdan Darmanović, a ţinut să mulţumească României pentru gestul diplomatic făcut în prezenţa miniştrilor de Externe ai Uniunii Europene şi din statele balcanice şi a declarat presei că „România este unul dintre cei mai importanţi prieteni şi parteneri ai noştri. România este o ţară aliată care a susţinut Muntenegru atât în drumul spre NATO, cât şi în cel spre Uniunea Europeană”.

Nu au fost primele încurajări recente dinspre Bucureşti în legătură cu aderarea Muntenegrului la UE. La 7  noiembrie 2017, la Podgorica, în faţa presei muntenegrene şi străine, ministrul Teodor Meleşcanu ţinea să sublinieze că „Muntenegru este un prieten adevărat şi un partener al României”. Şi prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a angajat public, de două ori pe parcursul anului 2018, să susţină dosarele de negociere venite de la Podgorica. O dată a fost cum trebuie: la 11 decembrie 2018 când, la Bucureşti, l-a primit pe preşedintele Parlamentului, Ivan Brajović. Într-o altă ocazie a fost cu deliciul obişnuit al presei: în vizită oficială în Muntenegru, în iunie 2018, prim-ministrul Dăncilă a uitat că este la Podgorica şi a vorbit presei despre prezenţa ei la Priştina, capitala Kosovo, un stat balcanic cu care România nu întreţine relaţii diplomatice.

La sfârşitul anului 2018 Muntenegru deschisese 32 de capitole din agenda de aderare, spre deosebire de Serbia, care avea doar 16. În aproape toate capitalele blocului comunitar, Muntenegru este perceput drept statul cu cele mai mari şanse de aderare.


România în competiţie în Balcani pentru Muntenegru


Relaţiile dintre România şi Muntenegru sunt vechi, stabilite după recunoaşterea internaţională a independenţei celor două state, prin Tratatul de pace de la Berlin, din 1878. Apoi, după desprinderea Muntenegrului din federaţia cu Serbia, în 2006, Bucureştii au recunoscut noul stat, au stabilit relaţii diplomatice şi au deschis şi o ambasadă, la Podgorica. Toate în 2006.

Cu o populaţie de doar 650.000 de suflete şi un teritoriu muntos cu o suprafaţă aproximativ egală cu a Dobrogei (13.500 kilometri pătraţi), Muntenegru nu împarte interese economice deosebite cu România: schimburile comerciale bilaterale nu au depăşit niciodată 50 de milioane de euro anual. De câţiva ani, însă, interesele strategice reciproce sunt din ce în ce mai vizibile iar România a fost un avocat fidel şi fără cusur al aderării Muntenegrului la NATO (în 2017).

Cei mai importanţi competitori ai României la prietenia Muntenegrului au fost, şi mai sunt, Federaţia Rusă şi Serbia. O ţară slavă şi ortodoxă, apropiată de istoria şi civilizaţia sârbă, Muntenegru a stabilit relaţii cu Rusia încă din 1711, ţarii fiind principalii susţinători ai micului principat autonom. Componentă a federaţiei iugoslave între 1918-1941 şi 1944/45-1992 şi a unui stat comun cu Serbia între 1992-2006, Muntenegru a fost extrem de apropiată de politica Belgradului în toate deceniile de după Primul Război Mondial.

După obţinerea independenţei, în 2006, oligarhii ruşi s-au pus pe cumpărat proprietăţi şi companii: cea mai importantă a fost aceea tranzacţionată de Oleg Deripaska, apropiat şi de Vladimir Putin, care a cumpărat cea mai mare companie muntenegreană de producere a aluminiului, KAP. Cotidianul muntenegrean „Vjesti”, apropiat de Partidul Social Democrat, pro-occidental şi de guvernământ, scria anul trecut, într-o retrospectivă a relaţiilor dintre Podgorica şi Moscova: „30.000 de ruşi locuiesc permanent în Muntenegru iar ei au cumpărat peste 70.000 de proprietăţi imobiliare, apartamente şi vile, şi dispun de numeroase canale media şi de şcoli în limba rusă. O bună parte din industria locală a fost cumpărată de oligarhi ruşi cu bani dubioşi”.

Înaintea alegerilor parlamentare din 16 octombrie 2016, care urmau să stabilească Parlamentul ce ar fi votat aderarea la NATO, Rusia a organizat o tentativă de lovitură de stat la adresa prim-ministrului Milo Đukanović. Doi ofiţeri ruşi de informaţii, Eduard Şişnakov şi Vladimir Popov, au reuşit să fugă în Serbia după ce planul a fost descoperit de serviciile muntenegrene de informaţii, în colaborare cu cele occidentale.

De atunci, relaţiile dintre Muntenegru şi Federaţia Rusă sunt într-un declin accentuat. Aderarea la NATO şi eforturile de a încheia agenda de pregătire pentru a deveni membru al Uniunii Europene nu au mai reparat raporturile cordiale cu Moscova de dinainte de 2016. Numărul turiştilor ruşi, cândva înaintea tentativei de lovitură de stat în jur de 300.000, a scăzut iar boicotul produselor muntenegrene pe piaţa rusă (vinuri, legume şi fructe) a devenit aproape total. Liderii opoziţiei de la Podgorica, Andrija Mandić şi Milan Knežević, reuniţi în Frontul Democratic, afişează o politică pro-rusă, militând pentru retragerea din NATO şi fiind susţinuţi deschis de către Serbia şi de preşedintele ei, Aleksandar Vučić.

Exact această ţară, intrată de curând în NATO şi care este intens curtată de interesele occidentale, sârbe şi ruse a devenit obiectivul strategic major al preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene. Va putea România să deschidă decisiv poarta de intrare pentru Muntenegru? Istoria zice că da.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.