România oferă soluţia pentru criza din Venezuela: fie alegeri anticipate imediate, fie recunoaşterea lui Juan Guaido -

Venezuela are cele mai mari rezerve confirmate de petrol din lume şi este a şasea ţară de pe glob în ceea ce priveşte rezervele de gaz natural. În 1950, Venezuela avea al patrulea Produs Intern Brut pe locuitor din lume, fiind de patru ori mai bogată decât Japonia şi de 12 ori mai prosperă decât China. În 1965, Venezuela reprezenta 11% din piaţa mondială de petrol.

Astăzi, Venezuela are o inflaţie de peste 1.000.000% şi, de trei ani de zile, este imposibil să cumperi oficial, de pe întreg teritoriul ţării, un singur sul de hârtie igienică sau un tub de pastă de dinţi. Ţara nu mai produce nimic, nici în industrie, nici în agricultură, iar infrastructura ei nu mai poate asigura decât arareori utilităţi. Pentru anul 2019 Fondul Monetar Internaţional prognozează o inflaţie de minim 10.000.000%.

Acest lucru s-a întâmplat după două decenii de dictatură socialistă, sprijinită de Rusia, R.P. Chineză, Cuba şi Iran.

Ce se întâmplă în Venezuela?

În primele zile ale lunii ianuarie, preşedintele ales al Venezuelei, Nicolas Maduro, a intrat oficial în termenii celui de-al doilea mandat prezidenţial, în urma unor alegeri ţinute anul trecut, la care opoziţia nu a participat şi care sunt acuzate de fraude şi ilegalităţi care au compromis rezulatele. Drept urmare, preşedintele Adunării Naţionale (Parlamentul) de la Caracas, Juan Guaido, lider al opoziţie, s-a autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei, până la organizarea unor alegeri viitoare.

S.U.A., Canada, Marea Britanie, Brazilia, Columbia, Chile, Peru, Argentina, Australia, Israel dar şi state membre UE (mai puţin Grecia şi Italia) au recunoscut autoritatea tânărului lider, Juan Guaido. Alte state, precum Rusia, R.P. Chineză, Turcia, Mexic şi Cuba insistă pentru respectarea autorităţii actualului preşedinte ales, Nicolas Maduro. Germania, Franţa şi Spania, Portugalia şi Olanda au cerut, la 26 ianuarie, ca preşedintele Maduro să convoace în termen de opt zile noi alegeri, în caz contrar relaţiile dintre ele şi autoritatea de la Caracas urmând să fie rupte.

Juan Guaido, liderul opoziției din Venezuela (stânga) și Nicolas Maduro, președintele Venezuelei din anul 2013 (foto: SkyNews)

Nicolas Maduro este preşedinte al Venezuelei din 2013, după ce dictatorul Hugo Chavez, care conducea ţara din 1999, a încetat din viaţă. Venezuela s-a transformat în ultimele două decenii într-o dictatură socialistă, condusă de interese politice, militare, economice şi ale traficanţilor de narcotice, carne vie şi contrabandă cu petrol. Odinioară cel mai bogat stat al Americii Latine, astăzi Venezuela, nu este doar o dictatură ci o ţară unde se moare de foame, la propriu, din cauza sărăciei.

Mai bine de trei milioane de oameni au părăsit ţara începând cu 2015, de când foametea şi sărăcia au atins cote inimaginabile: este vorba despre 10% din totalul unei populaţii estimate la 30 de milioane de suflete. În ultimele două decenii, de la instaurarea dictaturilor socialiste ale lui Hugo Chavez şi Nicolas Maduro, Venezuela a obţinut peste 1 000 miliarde dolari din exportul de petrol. Pentru că regimul politic a fixat preţurile la toate produsele de pe piaţă dar şi din lipsa investiţiilor în infrastructură (apă, energie, transport, urbanism), situaţia economică s-a deteriorat rapid, acum trei ani intrând în colaps. Corupţia endemică şi costurile exagerate ale clientelei politice au anulat orice proiecte de dezvoltare: din 2015, de pildă, din cauza întreruperilor de energie electrică şi a lipsei apei potabile, instituţiile publice din Venezuela au un program de doar două zile pe săptămână.

În 2018, inflaţia din Venezuela a atins 840.000%. Cu alte cuvinte, dacă la 1 ianuarie 2018 un produs putea fi achiziţionat cu 1 bolivar, la 31 decembrie el costa aproape 840.000 de bolivari. Preţurile cresc de patru ori pe zi dar au fost luni în care creşterile au fost mai dese: în august 2018 ele au crescut de 223 ori într-o lună iar în septembrie 2018 de 233 de ori într-o lună. Aproape toate salariile bugetare venezuelene nu mai depăşesc, astăzi, zece dolari americani pe lună. Cu această sumă poţi achiziţiona, dar numai dacă găseşti în magazinele goale, un pui întreg.

Ce vrea şi ce poate să facă România în Venezuela?

Pentru prima dată în istoria sa, România oferă o soluţie în numele Europei pentru rezolvarea unei crize interne din America de Sud.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a pus situaţia de conflict civil din Venezuela pe agenda reuniunii diplomaţiilor Uniunii Europene de la Bucureşti, din 31 ianuarie, şi a oferit un punct de vedere. Soluţia aleasă de România este apropiată de aceea susţinută de „nucleul dur” al statelor membre: Germania, Franţa şi Spania. Viitorul Venezuelei, în opinia lui Meleşcanu, trebuie să urmeze un traseu obligatoriu: alegeri prezidenţiale anticipate. „Abia dacă acest plan va eşua – a susţinut ministrul român de Externe – România s-ar putea plasa de partea Parlamentului din Venezuela şi a noului lider, Juan Guaido. Noi sprijinim Adunarea Naţională pentru că este o instituţie democratic aleasă şi ale cărei puteri trebuie restaurate şi respectate.”

Declaraţia făcută de ministrul român de Externe a fost asumată ca text oficial de Comisia europeană şi trimisă ca atare cancelariilor internaţionale. Singurele state care se opun acestui demers sunt Italia şi Grecia, ambele invocând precedentul Libia, după eliminarea dicaturii lui Gaddafi, în 2011, şi eforturile nereuşite de a instaura la Tripoli un regim politic cu valori liberale.

În acelaşi timp, Parlamentul European a votat, la 31 ianuarie, o rezoluţie convingătoare din punct de vedere al rezultatelor (439 voturi pentru, 104 împotrivă, 88 abţineri) prin care Juan Guaido este recunoscut drept „preşedinte legitim al Venezuelei”.

Ce poate face România în calitate de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene într-o teribilă bătălie geopolitică între SUA şi Rusia?

De data aceasta, Washingtonul nu va trata frontul aşa cum a procedat în Siria. Preşedintele Donald Trump a spus-o răspicat: SUA are toate opţiunile pe masă în ceea ce priveşte viitorul Venezuelei. La rândul ei, Moscova nu a apelat la un ajutor militar direct, care să agraveze şi mai mult sancţiunile internaţionale la care este supusă din 2014: câteva sute de agenţi militari de pază, foşti combatanţi din Siria şi Ucraina au fost trimişi la Caracas, cu ajutorul unor aeronave cubaneze. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a mai adăugat şi că „Politica SUA în ce priveşte Venezuela este distructivă.”

Federaţia Rusă este principalul aliat politic, militar şi economic al Venezuelei: de la instaurarea dictaturii socialiste, Moscova a împrumutat mai bine de 12 miliarde dolari către armată şi infrastructura petrolieră. Mult pentru Rusia, extrem de puţin pentru necesităţile Venezuelei. România, în calitate de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, este obligată la o decizie politică, ce poate fi asumată de întregul bloc comunitar, care să vizeze viitorul Venezuelei. Plecând de la memoria istorică a succesiunii de dictaturi din secolul al XX-lea prin care ţara noastră a trecut, este foarte greu de crezut că va fi o altă variantă în afara recunoaşterii europene a lui Juan Guaido drept lider legitim la Caracas. Iar aceasta va fi, fără îndoială, cea mai importantă decizie românească referitoare la America Latină din istoria diplomaţiei de la Bucureşti.