Presiunea publică, mediatică și politică care a năvălit brusc asupra lui Klaus Iohannis încă din ziua în care a câștigat alegerile prezidențiale nu a găsit până la momentul actual nici un moment de respiro. Ce-i drept, acest prilej nu l-a acordat opiniei publice și nici politicului însuși noul președinte al României care, așa cum o demonstrează evenimentele, a început să-și exercite atribuțiile prezidențiale imediat după ceremonia de investire în funcția de președinte.
Investit în țară pe 21 decembrie, președintele Iohannis a urmat cutuma clasică de ,,legitimare’’ internațională ca președinte nou ales. Cum prima vizită peste hotare pe care orice nou șef de stat sau de guvern o efectuează a devenit un indicator al cursului de politică externă, vizita efectuată de către Klaus Iohannis la Bruxelles în data de 15 ia-nuarie 2015 transcende caracterul simbolic atribuit acesteia. Întâlnirile pe care președintele român le-a avut cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, cu președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, dar și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-au dovedit a fi mai mult substanțiale decât simple strângeri de mâini.
La Bruxelles, Klaus Iohannis a transmis mesajul politic al unei Românii determinate să devină membru de bază al UE și NATO prin inaugurarea unei politici externe setate de obiective și nu de circumstanțe internaționale.
,,Europenizarea deplină a României este scopul mandatului meu’’
Discuțiile pe care Iohannis le-a purtat separat cu Tusk și Juncker privind relațiile României cu UE au fost constructive dacă ținem cont de faptul că, în ceea ce ține de viitorul european al României, președintele român a găsit ,,punct de vedere aproape identic la domnul președinte Juncker’’ și a primit ,,același tip de răspuns și același tip de deschidere’’ din partea președintelui Consiliului European Tusk. În acest sens, viitorul european al României a fost identificat de președintele Iohannis ca fiind ,,procesul de integrare totală în Uniunea Europeană, de a deveni membru, nu cu toate drepturile, fiindcă și acum avem toate drepturile, ci un membru acceptat și respectat în nucleul Uniunii Europene’’.
Aderarea României la zona Schengen cât mai curând și aderarea la zona Euro pe termen mediu nu reprezintă un scop în sine, ci mai degrabă obiective de politică europeană. Fără a constitui un punct de referință în discuțiile avute cu oficialii europeni decât fiind menționată ca pe ,,un deziderat al României și românilor’’, aderarea la zona euro a derivat ca tematică, evident, din dosarul actual nerezolvat al României cu UE – aderarea la zona Schengen.
Ca și capitol de maximă importanță atât pentru UE cât și pentru România, perspectiva extinderii zonei Schengen către periferia estică prin aderarea României a fost argumentată de către președintele român prin faptul că ,,România a făcut progrese semnificative în consolidarea instituțiilor statului, în implementarea reformelor structurale, în consolidarea independenței justiției’’. Sub auspiciul Mecanismului de Cooperare și Verificare, Bucureștiul a înregistrat progrese astfel încât, așa cum a declarat Iohannis la Bruxelles, ,,acest lucru ne încurajează să spunem că, în următorii ani, pe timpul mandatelor noastre, vom finaliza această procedură cu succes’’.
Desființarea MCV- ului ca și obiectiv adiacent aderării la zona Schengen, poate fi considerată mai întâi de toate o chestiune de orgoliu național. Având scopul de a europeniza România, președintele Iohannis a dat un semnal clar că responsabilitatea și rolul său prezidențial poate compensa lipsa acestui mecanism european care, în esență, s-a dovedit extrem de eficient pentru România.
Importanța Pactului pentru Apărare în contextul vizitei la Bruxelles
Siguranța cu care Klaus Iohannis a transmis mesajul politic din partea României UE și NATO este în mare parte explicată de primul succes înregistrat de președinte pe plan intern. Reușita de a lega partidele parlamentare într-un acord comun ce privește alocarea a 2% din PIB pentru Apărare a fost așadar folosită de Iohannis la Bruxelles ca un ,,as în mânecă’’, Pactul pentru Apărare fiind menționat în discuțiile cu toți cei 3 lideri. Miza acestui pact este cu atât mai valoroasă cu cât contextul politic intern al României și cel european favorizează acordul politic realizat. În esență, reușita acordului poate fi explicată prin faptul că:
1) demonstrează capacitatea politicului de la București de a conlucra pe teme de importanță națională – reprezintă, practic, abilitatea care lipsea cronic clasei politice de la București angrenate în anii precedenți în confruntarea instituțională dintre Președinție și Guvern. Prin semnarea acordului, Iohannis își inaugurează politica de ,,coabitare’’ cu celelalte instituții ale statului generând speranța în rândul românilor că într-un astfel de mod vor putea fi rezolvate și problemele economice ale României;
2) corespunde contextului european generat de teroarea din Franța – Pactul pentru Apărare poate fi o dovadă incontestabilă a faptului că România își asumă efectiv rolul de ,,poartă răsăriteană’’ a UE contribuind astfel la garantarea securității UE la Marea Neagră. România își poate întări argumentele în favoarea aderării la zona Schengen în urma alocării de 2% din PIB Apărării prin consolidarea instituțiilor de forță și a serviciilor de informații, organisme cruciale în lupta contra terorismului;
3) îndeplinește obligația asumată de România ca stat membru NATO – ca și condiție a calității de membru NATO, alocarea a minim 2% din PIB Apărării a reprezentat adesea motive de fricțiune între SUA pe de o parte și aliații NATO europeni care, pe fundalul crizei economice, au scăzut finanțarea pentru Apărare sub 2%. În contextul în care continentul european este amenințat de tensiunile din răsăritul Ucrainei, iar politica Rusiei generează un sentiment continuu de îngrijorare în rândul țărilor din flancul estic al NATO (în special Țările Baltice, Polonia, România), România demonstrează alianței nord-atlantice prin Pactul pentru Apărare dovada responsabilității și conștientizării realității regionale, dar și intenția de a juca un rol de bază ca aliat NATO în fața provocărilor din Orientul Mijlociu.
Iohannis cere NATO susținere pentru Republica Moldova
Dialogul fructuos pe care președintele român l-a avut la Bruxelles cu secretarul general al NATO a vizat componenta de securitate a continentului european văzută prin prisma ultimelor evenimente cu potențial pericol la adresa comunității euro-atlantice. În acest context, Klaus Iohannis a acordat o atenție specială conflictului din Ucraina exprimând faptul că ,,asistăm îngrijorați la intervențiile militare ilegale și încălcarea integrității teritoriale a unor state’’.
În baza angajamentului necondiționat de a ajuta Republica Moldova să se apropie de UE, președintele român a apărat cauza Republicii Moldova prin împărtășirea către Jens Stoltenberg a faptului că ,,Ucraina, Moldova și Georgia trebuie să primească atenția sporită a NATO. În ceea ce privește România, șeful de la Cotroceni a reiterat ,,angajamentul ferm al României pentru NATO’’ care a fost demonstrat în fapte prin recentul Pact de Apărare: ,,l-am informat pe secretarul general că România a proiectat atingerea în 2017 a nivelului de 2% din PIB și păstrarea nivelului de cel puțin 10 ani a cheltuielilor pentru apărare.
La rândul său, Jens Stoltenberg, a afirmat că ,,e important să menționăm că legat de ce s-a întâmplat la Paris, NATO își va întări eforturile de a lupta împotriva terorismului’’. Secretarul general al NATO a dat curs îndemnului lansat de președintele român privind sporirea atenției NATO pentru Ucraina, Moldova și Georgia declarând că ,,va trebui să creștem prezența la frontiera de est a NATO și va trebui să realizăm și să implementăm o forță de intervenție rapidă’’. Bineînțeles, datorită Pactului pentru Apărare, Stoltenberg a mulțumit României pentru decizia luată specificând totodată că va ,,folosi exemplul României pentru celelalte state membre’’.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: