“Putem spune că Partidul Comunist Român a fost un trădător… a trădat interesele României pentru că a adoptat politica lui Stalin” – aceasta este una din concluziile principale trase de istoricul Dennis Deletant în cadrul conferinței, “Spre dominația sovietică asupra României după 23 august 1944. O retrospectivă după 80 de ani (martie 1945)”, care a avut loc miercuri, la Universitatea “Ovidius” din Constanța.
Evenimentul nu este primul de acest fel care a avut loc în Sala Senatului universității. Anul trecut, în aceeași locație, Dennis Deletant și-a lansat cartea de memorii și a acceptat titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității “Ovidius”.
Notă: Dennis Deletant este și profesor emerit la School of Slavonic and East European Studies, University College of London și Woodrow Wilson Public Policy Fellow și, totodată, președinte onorific al Institutului pentru Studii la Marea Neagră din cadrul UOC.
Deși nu s-a născut în România, Dennis Deletant studiază de peste 60 de ani România, despre care a scris mii de pagini, și este universal recunoscut drept una dintre cele mai importante autorități în ceea ce privește istoria țării noastre: “În opinia mea, suntem față în față cu omul care cunoaște cel mai bine istoria secolului XX”, în cuvintele istoricului Daniel Citirigă,decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC, care a moderat dezbaterea.
Prima parte a evenimentului de o oră și jumătate s-a concentrat pe urmările loviturii de stat din 1944, când Ion Antonescu a fost îndepărtat de la putere, și cele ale sosirii trupelor sovietice în România: o perioadă crucială în care, în opinia istoricului, România „a fost obligată renunțe la cultura Apuseană, cultură reprezentată de Statele Unite, de Marea Britanie, de Franța și Italia…și forțată să se uite spre Moscova”.
- „Este una din multele tragedii ale istoriei românilor că principalii arhitecți ai loviturii de stat din 8 august 1944, regele Mihai și liderii democrați, au răsturnat o dictatură militară numai pentru a fi la rândul lor îndepărtați de la putere de o orânduire totalitară incipientă, la șase luni de la eveniment”.
Întrebarea naturală care apare în această situație este cum a reușit Uniunea Sovietică să-și impună politica în România, în condițiile în care forțele rusești nu au găsit aici un gol lăsat de instituții îndepărtate de la putere și aproape complet distruse, cum a fost cazul Germaniei și Poloniei, ci mai degrabă un guvern “fără reprezentare comunistă semnificativă”, gata să negocieze.
Dennis Deletant a identificat, însă, două elemente suficiente pentru ca Stalin să acapareze România: prezența unui partid comunist care făcea parte din structura politică recunoscută a țării, deși fusese scos în ilegalitate și avea mai puțin de 1000 de membri în 1944, și acordul aliaților săi, nevoiți să recunoască că liderul sovietic nu putea fi îndepărtat din poziția de forță pe care o câștigase în regiune. Cu alte cuvinte, Armata Roșie “avea mână liberă” în România.
Cu aceste avantaje, a explicat istoricul, forțele rusești au putut impune ceea ce el descrie ca o „revoluție culturală, politică, mintală” realizată aproape integral prin intimidare, forță și oportunism: Ea a presupus subminarea instituțiilor guvernamentale în timp ce erau infiltrate de membri ai partidului comunist, reducerea instituțiilor de forță la “schelete” a ceea ce erau odată, intimidarea românilor de rând și a persoanelor publice, inclusiv a regelui, pentru a înlătura orice formă de rezistență, și o campanie de propagandă coordonată de comuniștii locali pentru a cultiva susținerea maselor.
În acest context, forțele rusești și colaboratorii lor locali și-au asumat și “curățarea” României de fascism, dar, a ținut istoricul să amintească, cuvântul “fascist” a devenit unul extrem de periculos și des folosit, în condițiile în care tot autoritățile sovietice hotărau cine este, sau nu, fascist.
- “De exemplu, Ministerul Educației din 1948 a publicat un catalog de cărți interzise în librării. Și între cărțile interzise erau discursurile lui Charles de Gaulle și Churchill, amândoi fasciști (…) Rușii dictau definiția unui fascist”.
Printre episoadele despre care a vorbit pe larg istoricul britanic se numără demisia forțată din martie 1945 a lui Nicolae Rădescu, cel de-al doilea și ultimul prim-ministru al guvernului român liber, în urma unei crize politice declanșate de PCR cu susținerea Uniunii Sovietice.
- „Andrei Vîșinski, locțiitor al Comisarului Poporului pentru Afaceri Externe, să dau titlul lui rusesc, i-a comunicat regelui Mihai că Petru Groza, adjunctul generalului Nicolae Rădescu, primul ministru, era alegerea sovieticilor (…) Dar liberalii și țărăniștii au refuzat să facă parte dintr-un executiv condus de Frontul Național Democrat. Primul cabinet al lui Groza a fost respins de rege. Pe 5 martie, Vîșinski l-a informat pe rege că dacă nu e acceptat un guvern Groza, <<nu poate fi ținut responsabil de continuarea României ca țară independentă>> (…) Temându-se de o lovitură de stat, regele Mihai s-a conformat în după-amiaza următoare”.
Campania sovietică de acaparare a României, a mai amintit istoricul, a fost atât de eficientă, și desfășurată cu o asemenea impunitate încât, în 1946, când blocul lui Groza a câștigat alegerile cu 84% din voturi, formând un parlament unicameral, atât autoritățile americane cât și cele britanice au constatat că rezultatul fusese falsificat. Cu toate acestea, guvernul britanic a decis să nu susțină protestele americane împotriva rezultatului, în baza ideii că “rușii aveau să scalde oricum lucrurile”.
Ultimul episod descris de Dennis Deletant în cadrul conferinței a fost nașterea oficială a Republicii Populare Române, prin intermediul uneltelor obișnuite – forța armată, intimidarea și oportunismul. Regele Mihai a fost chemat la București în data de 30 decembrie 1947 pentru a semna un document de abdicare pregătit în avans, într-un palat înconjurat de soldați și amenințat cu războiul civil. „Regatul României a luat sfârșit, la fel ca posibilitățile țării de a acționa autonom”.
- “În ochii multor oameni din Europe de Est, Occidentul și-a compromis propriile principii prin nerespectarea angajamentului din Declarația asupra Europei Eliberate, făcută la sfârșitul Conferinței de la Ialta în februarie 1945. Adică, acela de a, citez << încuraja condițiile în care popoarele eliberate își pot exercita dreptul tuturor popoarelor de a-și alege forma de guvernare sub care vor trăi>>, închei citatul. Deci, Marea Britanie și Statele Unite au dat aparența legitimității la ceea ce Churchill însuși a numit „forță și denaturare”. Democrația din România a fost victima acestei forțe și denaturări”, a încheiat Dennis Deletant.
*A contribuit Petruț Iacob.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
