Joi, 6 septembrie 2018, cu începere de la ora 09.00, Sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Județean Tulcea a găzduit sesiunea inaugurală a celei de-a IV-a ediții a Conferinței Internaționale „Resursele de apă și zonele umede”. Organizatorul principal al prestigiosului eveniment la care iau parte cercetători, profesori universitari, geografi, limnologi și hidrologi renumiți lume, este Societatea Română de Limnogeografie. Anul acesta, pentru prima dată, ca și coorganizatori, au fost cooptați reprezentanți ai Societății Germane de Limnologie, precum și ai Societății Poloneze de Limnogeografie.
Consiliul Județean Tulcea este partener al Conferinței Internaționale „Resursele de apă și zonele umede” încă de la prima ediție. La sesiunea inaugurală, vicepreședintele Petre Badea a mulțumit prof. univ. Doctor docent Petre Gâștescu pentru alegerea județului nostru drept gazdă a ediției de anul acesta și a salutat implicarea Societății Germane de Limnologie, precum și a Societății Poloneze de Limnogeografie în organizarea de anul acesta.
„Lumea s-a născut din apă şi vieţuieşte prin apă. Conceptul filosofic al lui Thales din Milet enunțat în Grecia Antică își păstrează și astăzi veridicitatea. Civilizația a apărut în strânsă legătură cu existența apei, și nu poate progresa în lipsa ei. Ce ar fi agricultura fără apă? Nimic. Resursele de hrană depind direct proporțional de cele de sol și de apă.
Județul Tulcea este unul binecuvântat, așezat între Dunăre și Mare, având în majoritate pe teritoriul său Rezervația Biosferei Deltei Dunării. În contextul actual al tendințelor de aridizare a climei, în ton cu problematica actuală a pericolului deșertificării unor zone, mediul științific trebuie să vină cu soluții sau cel puțin să tragă niște semnale de alarmă în vederea conservării resurselor de apă, a utilizării lor judicioase”, a spus în alocuțiunea sa vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Petre Badea.
- Neversea a anunțat cele 6 scene ale ediției 2023/ Schimbări majore față de anul trecut și o nouă direcție a festivalului/ Scena Balkanic, surpriza din acest an - 6 iunie 2023
- Andreea Pavel (Info Sud-Est) is awarded the Ion Rațiu Prize for Journalism 2023/ It is the first time the trophy goes local: “Local media is vital for democracy” - 6 iunie 2023
- Peste 1.700 de liceeni din șase județe, interesați de oferta educațională a Universității Ovidius, la Zilele Porților Deschise - 6 iunie 2023