
La sfârşitul lunii iulie site-ul rus de ştiri Baza, preluat apoi de mass-media de la Moscova şi confirmat de Ambasada Canadei în Federaţia Rusă, a anunţat că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord este proprietara a 4 apartamente de lux, într-un cartier exclusivist al Moscovei.
Cele 4 apartamente sunt situate pe strada Obidenski 1, la aproximativ 10 minute de mers pe jos de clădirea Ambasadei Canadei, au împreună 839 metri pătraţi şi sunt evaluate la aproximativ 540 milioane ruble (7,6 milioane euro). Ele au fost construite în 2002-2003 şi, de la ferestrele lor, se poate vedea Kremlinul.
Regina Elisabeta a II-a nu a fost niciodată în aceste apartamente şi nici nu a ştiut, până în această vară, că le deţine. Misterul a fost explicat de oficiali ai Ambasadei Canadei la Moscova, care au relatat că au cumpărat proprietăţile imobiliare în numele statului canadian şi le-au trecut pe numele Reginei deoarece suverana este şefa statului. Oficial, Canada face parte din grupul celor 16 state ale lumii (între ele, Australia şi Noua Zeelandă) care sunt monarhii constituţionale şi sunt conduse de Regina Elisabeta a II-a.
Oficialii canadieni au confirmat că Regina nu a fost în apartamentele moscovite şi că nici staff-ul Ambasadei nu le prea foloseşte. Totodată, reprezentanţi ai guvernului de la Ottawa au anunţat că ele vor rămâne în proprietatea Reginei Elisabeta a II-a.
Regina Elisabeta a II-a, care domneşte din 1952, a fost o singură dată la Moscova, în octombrie 1994, aceasta fiind prima vizită din istorie a unui monarh britanic în Rusia. Înainte de 1991, suverana a refuzat să viziteze URSS, explicând diferitelor guverne britanice că statul sovietic este responsabil juridic şi moral pentru asasinarea, în iulie 1918, a ultimului Ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, şi a întregii sale familii.
Conform protocolului diplomatic al Casei Regale britanice, Regina Elisabeta a II-a poate vizita oficial o singură ţară străină într-un an.
- Ura istorică dintre Polonia și Rusia: Țara pe care rușii au dezmembrat-o de două ori, dar n-au reușit să o supună niciodată - 16 noiembrie 2022
- Cum a devenit Vietnamul noul „tigru” economic al Asiei - 5 octombrie 2022
- Despărțirea de Kremlin: Kazahstan, unul dintre cei mai apropiaţi parteneri ex-sovietici ai Rusiei,inovează un sistem complet opus „lumii ruse” - 26 septembrie 2022