„Regii nu abdică, ci mor în patul lor”. Din păcate, monarhiile europene au trebuit să înregistreze un nou astfel de moment săptămâna trecută. Pe 2 iunie, Regele Juan Carlos I, chiar autorul cuvintelor de mai sus, a semnat actul de abdicare de la tronul Spaniei și l-a înmânat primului-ministru, Mariano Rajoy, pentru a fi urmate procedurile constituționale privind succesiunea la tron. Când acestea se vor fi încheiat, în ciuda protestelor câtorva mii de stângiști republicani încinși, principele Felipe va deveni Rege, purtând numele de Felipe al VI-lea.
O viață personală de poveste
Juan Carlos s-a născut pe 5 ianuarie 1938, la Roma, unde familia sa trăia încă din 1931, când în Spania se proclamase republica. Tatăl său a fost Juan de Bourbon (în spaniolă Borbon) și Battenberg, conte de Barcelona și șeful Casei Regale în exil, după ce Regele Alfonso al XIII-lea renunțase la drepturile asupra coroanei spa-niole. Mama sa a fost Maria Mercedes de Bourbon și Orleans.
La dorința expresă a tatălui său, viitorul rege Juan Carlos a fost educat în Spania de la vârsta de zece ani, timp în care părinții lui trăiau în Portugalia, la Estoril. Așa cum îi stă bine unui viitor monarh, a urmat studii mi-litare, în mai multe Academii, devenind ofițer atât de marină, cât și de aviație. A obținut chiar brevetul de pilot. La începutul anilor `60 și-a desăvârșit educația la Universitatea din Madrid, unde a studiat dreptul constituțional și dreptul internațional, dar și economia.
Pe 14 mai 1962, la Atena, Juan Carlos s-a căsătorit cu Alteța Sa Regală Principesa Sofia a Greciei, fiica cea mare a Regelui Paul I și a Reginei Federica. După luna de miere s-au stabilit la Palatul Zarzuela, în apropiere de Madrid, reședință pe care au păstrat-o până astăzi. Cuplul are două fiice și un fiu: Alteța Sa Regală Infanta Elena, născută în 1963; Alteța Sa Regală Infanta Cristina, născută în 1965; și Alteța Sa Regală Principele Felipe, născut în 1968.
O activitate politică istorică
În secolul XX, succesiunea firească la tronul Spaniei a suferit o fractură importantă și de durată. În 1941, în momentul în care Regele Alfonso al XIII-lea a renunțat la drepturile asupra tronului, în favoarea fiului său, Juan de Bourbon, Spania era deja condusă de Francisco Franco. Dictatorul, însă, nu a avut niciodată încrederea în cel desemnat ca moștenitor, considerându-l un liberal cu afinități de stânga, care s-ar fi opus regimului său. De aceea, multă vreme, Franco a cochetat cu ideea de a oferi tronul fiului lui Juan de Bourbon, Juan Carlos Alfonso, Duce de Anjou și Cádiz, un cunoscut admirator al dictatorului și cel care își manifesta intenția de a se căsători cu nepoata acestuia, María del Carmen Martínez-Bordiú y Franco. Într-un final, Franco a sărit peste o generație, astfel încât, în 1969, l-a desemnat pe Juan Carlos ca successor al său. El a primit titlul de Prinț al Spaniei, numai după ce a jurat loialitate regimului lui Franco. De altfel, intenția dictatorului a fost aceea de a-l forma și educa pe moștenitorul său într-un spirit ultraconservator pentru a fi pregătit în momentul când avea să preia povara destinului națiunii. Au urmat 6 ani, până în 1975, în care Juan Carlos a stat în preajma lui Franco, s-a consultat cu acesta, l-a însoțit la evenimente publice și i-a susținut regimul în mod public. Abia după moartea lui Franco, în 1975, Juan Carlos a fost proclamat Rege, pe 22 noiembrie, și uns cu numele de Juan Carlos I.
În primul său mesaj ca monarh, în fața Parlamentului, Juan Carlos și-a expus ideile de bază ale regimului său, acelea de a reinstaura democrația și de a deveni un rege al tuturor spaniolilor. Tranziția spre democrație a început cu o amplă reformă politică, inițiată în 1976. Un an mai târziu, în mai 1977, tatăl său, Juan de Bourbon, Conte de Barcelona, i-a transmis Regelui Juan Carlos drepturile dinastice și poziția de șef al casei Regale, într-o ce-remonie care trebuia să su-blinieze rolul Coroanei în restaurarea democrației. Doar o lună mai târziu, în iunie 1977, în Spania s-au desfășurat primele alegeri libere de după 1936. Noul Parlament a redactat textul actualei Constituții Spaniole, aprobată prin referendum în decembrie 1978. Într-o ceremonie solemnă din 27 decembrie 1978, Regele Juan Carlos a afirmat intenția clară de a respecta și de a sluji această Constituție, una care punea bazele unei monarhii parlamentare în care Regele este doar un arbitru și un garant al funcționării normale a instituțiilor.
Să mai spunem că acest efort de democratizare a țării a fost desăvârșit și încununat de hotărârea fermă a Regelui de a redescoperi vocația europeană a Spaniei, imprimând țării un obiectiv concret, acela de aderare la ceea ce avea să devină Uniunea Europeană.
Regele Juan Carlos I rămâne o legendă, dincolo de scandaluri
Dincolo de aceste date biografice și amănunte politice, Don Juan Carlos I de Borbon a fost un rege care cu greutate va fi egalat. În ciuda scandalurilor în care unii membri ai familiei regale sunt implicați, în ciuda efectelor crunte pe care Spania le-a resimțit de pe urma crizei economice și care, oricum, nu îi sunt imputabile, în ciuda acelui moment de slăbiciune legat de participarea la o vânătoare de elefanți în Botswana – în mod artificial și nejustificat exagerat și pentru care, oricum, Regele și-a cerut scuze – Juan Carlos a fost cel care a ferit Spania de extremism și i-a asigurat parcursul democratic, așa cum declara cumnatul său, Regele Constantin al II-lea al Greciei. După perioada dictaturii lui Franco a știut și a reușit să îi adune pe toți spaniolii în jurul său și al Monarhiei. Chiar și Santiago Carillo, cunoscutul lider comunist spaniol, a exclamat în zilele lui februarie 1981, când militarii pregăteau și încercau o lovitură de stat, că „astăzi suntem toți de partea monarhiei!”.
- Să nu uităm după 30 de ani! - 19 decembrie 2019
- Mai mult decât o facultate - 16 iulie 2018
- 24 Ianuarie. O alternativă la Ziua Națională - 23 ianuarie 2015
