SNSPA l-a dat afară pe profesorul Alfred Bulai, acuzat de hărțuire sexuală la adresa studentelor

Alfred Bulai este acuzat de mai multe studente și foste studente că le-ar fi abuzat sexual.
sursa foto: captură Youtube

Rectorul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a desfăcut contractul de muncă al profesorului Alfred Bulai, acuzat de hărțuire sexuală la adresa studentelor, se arată într-un comunicat al SNSPA.

Printre altele, Remus Pricopie a spus că a semnat “cu gândul la victimele știute și neștiute ale celui care, în loc să fie profesor, un mentor pentru tinerele generații, a ales să încalce principiile de bază ale oricărei comunități civilizate și să supună mai multe persoane unui tratament nedemn și abuziv”.

Rectorul SNSPA susține și că este primul caz de hărțuire sexuală pe care îl cunoaște în ultimele trei decenii “care să fi fost soluționat în 8 zile de la momentul sesizării, cu respectarea tuturor cerințelor legale”.

Comunicatul integral poate fi citit aici.

Context

Sociologul Alfred Bulai, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, este acuzat de mai multe studente și foste studente că le-ar fi abuzat sexual, arată o investigație Snoop.ro.

Studentele susțin că profesorul le cerea să se dezbrace în fața lui, în practică, în camera unde era cazat. Una dintre studente a declarat că a fost diagnosticată cu tulburare de stres post-traumatic (PTSD). Urmează tratament medicamentos și face terapie pentru atacurile de panică care continuă.

Contactat de Snoop, Bulai a negat că ar fi cerut vreodată vreunei studente să se dezbrace în cadrul acestor întâlniri individuale.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.