Războiul din Iran este o lovitură dureroasă pentru prestigiul Rusiei de mare putere și este principalul motiv pentru care de la Kremlin vin reacții anemice, iar acelea nu aparțin oamenilor cu influență în luarea deciziilor, ci propagandiștilor, explică istoricul Cosmin Popa, specialist în Rusia și spațiul ex-sovietic.
Pe de altă parte, pentru Kremlin e o perioadă proastă, iar Putin se teme de curentele extremiste din societatea rusă pentru că, mai ales în acest context, lipsa unei victorii categorice în Ucraina îi va aduce foarte multe bătăi de cap dictatorului rus, exact din zona extremistă Z, fanatică a războiului, mai arată Cosmin Popa.
Totodată, este prea devreme să previzionăm dacă societatea iraniană va reuși să-și răstoarne dictatura religioasă, dacă ea reacționează suficient de puternic după ”șocul inițial” al atacului asupra Iranului ori dacă acest conflict se va prelungi într-un război de uzură, ”etern”, cum ar spune președintele american Donald Trump, ori se va fi încheiat ”rapid și decisiv” cum transmitea marți dimineață premierul israelian Beniamin Netanyahu.
Reporter: Ce efecte are asupra Rusiei războiul declanșat în Iran? În ce poziție este acum Kremlinul după atacul americano-israelian asupra aliaților Rusiei de la Teheran?
Cosmin Popa: Efectele asupra Rusiei sunt multiple. Rusia are un parteneriat strategic cu Iranul, care prevede diverse direcții de colaborare, politică, economică și militară, inclusiv susținerea reciprocă pe plan extern. Vedem acum că susținerea rusească pentru „partenerul strategic iranian” nu are mare valoare.
Iranul, ca și Rusia până la începerea discuțiilor cu administrația americană despre colaborarea economică de perspectivă, era puternic implicat în o serie de demersuri menite să mute centrul de greutate al lumii dinspre Vest spre Sudul Global, orice ar însemna asta. E limpede că în noile condiții acest proces dacă nu va fi abandonat, cel puțin nu se va mai afla pe lista de priorități a Rusiei și a Iranului, pentru o bună bucată de timp.
Iranul nu doar că a sprijinit la nivel declarativ războiul pe care îl duce Rusia în Ucraina, dar a și furnizat Moscovei importante cantități de armament, inclusiv celebrele drone Șahed sau Geran, așa cum le-au botezat rușii, pe care acum le produc la o fabrică din Tatarstan. Evident că în noile condiții, Iranul își va revizui lista de priorități în acest sens.
Evident, o parte a aparatului de propagandă rusesc încearcă să acrediteze teza unor urmări pozitive pentru Rusia ale acestui război împotriva Iranului, creșterea prețului la energie fiind principalul argument. În realitate, faptul că susținerea politică și militară rusească pentru Iran nu a contat în economia deciziei americane de a începe războiul arată adevărata importanță a Rusiei la scară planetară. De aici și reacții anemice ale Moscovei la eveniment. Ca de obicei, atunci când se află în dificultate, Kremlinul încearcă să ne facă să credem că nu este afectat, însă războiul este o lovitură dureroasă pentru prestigiul Rusiei de Mare Putere.
Rep.: Cum trebuie să interpretăm, deci, reacțiile rușilor? De ce sunt anemice, de ce nu vedem forță în reacțiile Kremlinului la atacul Iranului?
C.P.: Exact în sensul celor spuse mai sus. Este cunoscut faptul că Putin nu se poate asocia imagistic cu evenimente care deservesc prestigiul internațional al Rusiei, așa că acum tace, pentru că nu are ce spune, într-un astfel de context. Se exprimă persoane fără credibilitate internațională, cum ar fi Peskov sau Maria Zaharova, care orice ar spune nu prea mai contează, însă tace o persoană cum este Ușakov, consilierul de politică externă a lui Putin, cel ale cărui declarații, atunci când le face, trebuie urmărite cu atenție. Kremlinul așteaptă deznodământul apoi va încerca să pară solid și constant, însă este limpede pentru toată lumea că declarațiile de susținere ale lui Putin nu pot determina procese politice majore, cel puțin în zonele de care Washingtonul este vital interesat.
Rep.: Cum trebuie să interpretăm, deci, reacțiile rușilor? De ce sunt anemice, de ce nu vedem forță în reacțiile Kremlinului la atacul Iranului?
C.P.: Exact în sensul celor spuse mai sus. Este cunoscut faptul că Putin nu se poate asocia imagistic cu evenimente care deservesc prestigiul internațional al Rusiei, așa că acum tace, pentru că nu are ce spune, într-un astfel de context. Se exprimă persoane fără credibilitate internațională, cum ar fi Peskov sau Maria Zaharova, care orice ar spune nu prea mai contează, însă tace o persoană cum este Ușakov, consilierul de politică externă a lui Putin, cel ale cărui declarații, atunci când le face, trebuie urmărite cu atenție. Kremlinul așteaptă deznodământul apoi va încerca să pară solid și constant, însă este limpede pentru toată lumea că declarațiile de susținere ale lui Putin nu pot determina procese politice majore, cel puțin în zonele de care Washingtonul este vital interesat.
Cred că este importantă și evoluția proceselor politice din Iran. O eventuală dezagregare politică a teocrației iraniene, dincolo de efectele geopolitice, ar constitui pentru regimul Putin, o adevărată lovitură, iar pentru adversarii săi o rază de speranță.
Rep.: Cum interpretăm și ce efecte are mesajul lui Aleksandr Dughin, ideologul rus extremist care cere ”patrioților ruși” să reacționeze în războiul Iranului, altfel ei sunt cei ”care vor urma”?
C.P.: Ăsta este refrenul general în comunitatea Z (simbolul rusesc extremist din războiul împotriva Ucrainei, n.red.), pentru că pur și simplu se tem de capacitatea militară americană, de eficiența militară americană. Da, aceasta este o teză mai veche a propagandei putiniste extreme, care afirmă că odată pornită pe drumul confruntării cu Occidentul și al războiului, Rusia trebuie să-și adecveze structurile politice și pe cele economice la obiectivele fixate, riscând altfel să piardă acest război.
Realitatea este că Putin se teme în egală măsură de aceste curente extremiste din societatea rusă, pentru că știe că dacă nu va obține o victorie clară în războiul cu Ucraina, și nu o va obține, acest curent conservator-extremist îi va da foarte mari bătăi de cap pe plan intern. Tocmai de aceea regimul încearcă acum să limiteze drastic impactul acestui curent în societate, inclusiv prin măsuri polițienești, ceea ce mă face să cred că numărul deținuților politici din această direcție va crește, evident și cel al „sinuciderilor”. Tratamentul primit de voluntarii extremiști ruși de pe frontul din Ucraina, mai ales cei din formațiunea „Espanola”, arată că regimul nu va permite formarea unor grupuri de opoziția armată.
Este exagerată aserțiunea că Dughin are o oarecare influență asupra liderilor ruși. N-are nici măcar Serghei Karaganov, care teoretic este considerat ideologul lui Putin pe probleme de politică externă, cel care o dată la două săptămâni vorbește despre necesitate întrebuințării armei atomice, fie în Europa de Est, fie în Ucraina.
Rep.: Putem să interpretăm atacul asupra Iranului și ca un mesaj Trump pentru Putin?
C.P.: Poate greșesc, dar eu nu văd nicio legătură, abordarea conflictului din Ucraina, abordarea relației lui Trump cu Putin este cu totul alta. Nu rărirea rândurilor aliaților Moscovei este obiectivul războiului, deși nimeni nu se întristează la Washington în legătură cu asta, dar e important de spus că Rusia și Putin nu se află astăzi în fruntea listei de priorități americane.
Rep.: De ce rezistă Iranul? După patru zile de când e conflictul rezistă, atacă, deși au toată conducerea decapitată, inclusiv eșalonul doi și trei, iar societatea pare că nu reacționează, în pofida protestelor recente de foarte mare amploare și a mesajelor liderilor occidentali să reacționeze, să-și schimbe regimul. Sau cel puțin nu reacționează așa cum ne-am fi așteptat poate.
C.P.: Mie mi se pare că e foarte devreme să tragem concluzii și este foarte posibil ca deocamdată să nu avem nici informațiile necesare. Este limpede, însă, că Iranul a reușit să exercite un control informațional eficient, din păcate.
Rep.: Trebuie să ne așteptăm la un conflict pe termen lung sau la un război care se termină rapid?
C.P.: Nu cred că ar fi trebuit toți să învățăm ceva din războiul din Ucraina și anume că despre durata unui conflict se poate vorbi, cu un oarecare temei, de-abia după absorbția șocului inițial, iar în opinia mea șocul inițial al acestui atac americano-israelian împotriva Iranului nu s-a terminat încă.
Declarațiile administrației americane sunt cele care sunt, după cum știm ele se pot schimba, vom vedea cum evoluează războiul, pe măsură ce din ce în ce mai multe stat sunt atrase în conflict.
Sunt sigur că va produce efecte militare și politice și încercarea Teheranului de a produce o criză energetică. Vom vedea dacă aparatul represiv iranian va funcționa la fel de eficient în noile condiții și dacă vor apărea încercările de evadare sau nu la vârful regimului.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
