Rareș Totu 50/35 featuring Dean Bowman, în concert la Doors Club

dean_1200pxDoors Club vă invită duminică, 30 octombrie, ora 20:30, la un concert de excepție susținut de Rareș Totu în compania unuia dintre cei mai apreciați soliști americani de soul-jazz, Dean Bowman. Concertul 50/35 face parte dintr-o serie mai amplă de recitaluri susținute de Rareș Totu care a aniversat anul trecut 35 de ani de carieră.

Prețul unui bilet este 40 de lei. Info și rezervări la tel.: 0763 66 16 22. Biletele se achită în avans, la sediul clubului.

Rareș Totu a fost component sau colaborator al unor grupuri precum Compact, Semnal M, Rodion GA sau Progresiv TM. A colaborat cu artiști de renume din țară și din Ungaria, Germania, Austria și SUA. A cântat în deschiderea mai multor trupe de renume internațional dintre care amintim Deep Purple, Uriah Heep, Iron Maiden, Winger, Animals. Este un protagonist obișnuit al festivalelor de blues și jazz din țară și din Europa.

Dean Bowman – este recunoscut ca fiind una dintre cele mai bune voci din industria muzicală. Membru al grupului Screaming Headless Torsos timp de 10 ani. Prestigiosul ziar „London Guardian” l-a numit „un poet al tonalităților, cu o tehnică desăvârșită, un adevărat star.” Dean Bowman poate cânta orice, despre el spunându-se că este un cântăreț de jazz cu suflet de rocker. A colaborat cu nume mari ale industriei muzicale de gen de la Don Byron, Steve Coleman, Charlie Hunter la John Paxton și Ray Charles. Calitățile sale vocale au fost apreciate și în „Québécité” – un spectacol de operă și jazz – pus în scenă de genialul pianist D.D. Jackson și renumitul poet canadian George Elliott Clarke – autorul libretelor.

Alături de Rareș Totu și Dean Bowman, urcă pe scenă:

Paul Baciu (bass) – colaborarea lui cu Rareș Totu datează de la mijlocul anilor ’80. Paul a absolvit Conservatorul Gheorghe Dima din Cluj și a fost clarinetist al Filarmonicii clujene, orchestră cu care a susținut un turneu alături de Deep Purple prin toată Europa. A cântat cu grupul Compact C, înregistrând două albume. Mutat în București la începutul anilor 2000, Paul Baciu colaborează cu nume sonore ale industriei muzicale: Sarmalele Reci, Pepe, Narcisa Suciu, Phoenix, Damian Drăghici s.a.

Hanes Radu (tobe) – este membru fondator al grupului Publika alături de care a activat timp de 8 ani și membru în proiectul Otherside. Hanes a mai colaborat cu numeroase trupe, dar și cu Damian Drăghici și Narcisa Suciu.

Cosmin Farcaș (synthesizer, orga Hammond, vocal) – a fost claviaturist și apoi solist vocal al grupului Marfar, are propriul său proiect de rock electronic numit Fried Friend și cochetează cu muzica electro în duoul AprezKeys cu care a concertat în Franța și Italia. Publicul constănțean a avut prilejul să îl asculte pe scena clubului Doors alături de Cristi Minculescu și Rareș Totu.

Paul Baciu, Hanes Radu, Cosmin Farcaș și Rareș Totu cântă împreună, din 2007, în grupul Rareș Totu Blues Xperience.

Duminică, 30 octombrie, nu ai cum să ratezi concertul de funk, blues & soul-jazz – o seară pentru gusturi rafinate…

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: