“Este vorba despre a transmite o înțelegere a crimelor împotriva umanității comise de național-socialism, a cauzelor și consecințelor acestora, pentru a preveni repetarea lor” – aceasta este concluzia principală trasă marți de către istoricul german Hans-Christian Maner, în cadrul conferinței „Național-socialismul și Holocaustul în conștiința istorică germană. Dileme ale memoriei între trecut și prezent”, susținută la Universitatea Ovidius din Constanța.
După o scurtă introducere a lui Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC, a urmat o dezbatere de aproape două ore în care istoricul german de origine română, care predă la Universitatea „Johannes Gutenberg” din Mainz, Germania, a abordat, în fața a peste 100 de studenți și profesori, subiecte precum “moștenirea malefică” a naziștilor, dar și modul în care societatea germană gestionează trauma și responsabilitatea pentru genocidul comis împotriva evreilor și a altor grupuri minoritare din Europa în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
În privința istoriei național-socialismului german și a crimelor de care sunt responsabili adepții săi, profesorul s-a concentrat, în mare măsură, pe ceea ce numește “a doua istorie” a nazismului, cea care a început, în cuvintele sale, chiar în 1945.
- Este vorba despre o istorie “a acceptării sau a respingerii vinovăției, a schimbărilor politice, a comemorării…a amintirii și uitării publice, a interpretării și reinterpretării. Este istoria cu care mai întâi supraviețuitorii și urmașii lor, dar și generațiile următoare s-au confruntat și se confruntă”.
În această cheie, profesorul german a vorbit pe larg despre narațiunile care au luat naștere după încheierea războiului și pedepsirea unora dintre vinovați. În special, el a vorbit despre reticența multor germani de a aborda subiectul crimelor în masă sau tendința de a le atribui exclusiv liderilor naziști care au fost pedepsiți și îndepărtați de la putere.
Acest proces a fost susținut de narațiuni precum cea că populația germană a fost doar “victima unei clici de conducători imperialiști” sau că, în timp ce structurile de forță ale Partidului Nazist comiteau Holocaustul, armată germană a purtat un război normal, “reinterpretat chiar ca o contribuție germană la unitatea anticomunistă a Europei Occidentale” în timpul Războiului Rece.
Hans-Christian Maner a ținut totuși să amintească că, în fața acestei reticențe și chiar a efortului unor reprezentanți ai intelectualității germane de a “relativiza” crimele comise de naziști și de a le trata ca pe un fenomen separat de ansamblul istoriei naționale, a luat naștere și un curent social și intelectual opus, care a insistat asupra “singularității crimelor național-socialiste cât și asupra confruntării critice a acestora în istoria națională a Germaniei”.
Acest interes în confruntarea trecutului a rezistat, conform profesorului, și după reunificarea Germaniei (1990), iar la nivel politic s-a manifestat printr-un efort susținut al autorităților de a demonstra că “Germania denazificată a învățat din trecutul său”.
În ciuda acestor eforturi și a unor succese înregistrate de-a lungul timpului, Hans-Christian Maner a amintit faptul că dezbaterea națională despre Holocaust, în special în ceea ce privește comemorarea victimelor, este departe de a se fi încheiat.
El a dat ca exemplu Memorialul evreilor uciși din Europa, construit în centrul Berlinului în 2005 în urma unei dezbateri naționale de aproape doi ani și care a rămas subiectul unei controverse publice până în prezent: cel mai recent, partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania a descris memorialul drept un “coșmar în urba capitalei” și un “monument al rușinii”.
Discursul caracterizat de denaturarea faptelor istorice ale celor ce se opun ridicării monumentului demonstrează, în opinia lui Hans-Christian Maner, “că referirea la trecutul național-socialist ar trebui să rămână un punct central în memoria colectivă”.
Una peste alta, istoricul german vede atât memoria, cât și comemorarea victimelor, ca pe niște “procese continue” – în cazul Germaniei, pe măsură ce amintirea Holocaustului devine din ce în ce mai distantă, unul din răspunsurile principale ale societății a fost efortul de a “crea un loc” în memoria colectivă pentru toate victimele național-socialismului.
În acest sens, în ultimele două decenii, după memorialul dedicat evreilor, au apărut în Germania monumente similare pentru celelalte victime ale naziștilor – membrii comunității LGBT, persoanele de etnie romă și sinti, precum și victimele campaniei de eutanasiere a regimului nazist sunt doar unele exemple.
- Holocaustul este și rămâne un avertisment despre cum resentimentele împotriva unei minorități pot avea un final mortal și trauma victimelor și a descendenților lor…nu are termen de prescriere, la fel ca rușinea descendenților făptașilor. Scandalurile, minciunile, calomniile, discursurile pline de ură și agresiunile fizice cotidiene arată cât de necesară este, și în viitor, informarea despre moștenirea malefică care nu poate fi respinsă”, a încheiat Hans-Christian Maner.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
