Președintele României, Nicușor Dan, l-a numit marți pe profesorul Dacian Cosmin Dragoș judecător la CCR, pentru un mandat de nouă ani începând cu data de 13 iulie 2025, conform unui comunicat de presă.
- Dacian Cosmin Dragoș este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării si conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, potrivit sursei citate.
Nominalizarea a fost făcută în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României, prevăzute la articolul 94 lit. c), art. 142 alin. (2), (3) și (5) din Constituția României, potrivit cărora Președintele numește trei dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale. Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecătorii ei din 3 în 3 ani, potrivit Administrației Prezidențiale.
Dacian Cosmin Dragoș a fost timp de 3 ani expert juridic în echipa României în litigiul arbitral Roșia Montană și în alte litigii arbitrale. În perioadele 2016-2017 și 2020-2023 a fost președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, conform sursei citate.
- Dacian Dragoș a fost președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, funcție din care a demisionat în 2023 după ce instituția pe care o conducea l-a albit pe Lucian Bode de acuzațiile de plagiat. Dacian Dragoș și-a motivat demisia prin ”incompatibilitatea iremediabilă a principiilor mele cu recenta hotărâre”, arată G4media. În 2022, Dragoș a denunțat un “atac fără precedent” la reglementările privind etica în cercetare realizat de CCR, după motivarea deciziei Curții Constituționale privind retragerea titlurilor de doctor.
“Este evident ca CCR modifică efectiv Constituția” prin afirmații pe care le face în motivația deciziei sale din iunie, potrivit căreia titlul de doctor poate fi retras doar dacă “nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”, iar în același timp Curtea “încalcă flagrant art. 21 din Constituție”, privind accesul liber la justiție, spunea atunci Dacian Dragoș, la acel moment președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice. Acesta a transmis Edupedu.ro un punct de vedere după ce în Monitorul Oficial a apărut decizia completă a Curții Constituționale din iunie, punct de vedere dur, în care el apreciază că ““atacul fără precedent la reglementările privind etica în cercetare realizat de CCR este perfect și circular”, a mai scris G4media.
Comunicatul integral al Administrației Prezidențiale:
„Președintele României, Nicușor Dan, îl numește pe domnul profesor Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat astăzi, 8 iulie 2025, decretul de numire a domnului Dacian Cosmin Dragoș, profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării si conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în funcția de judecător al Curții Constituționale a României, pentru un mandat de nouă ani începând cu data 13 iulie 2025.
Nominalizarea a fost făcută în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României, prevăzute la articolul 94 lit. c), art. 142 alin. (2), (3) și (5) din Constituția României, potrivit cărora Președintele numește trei dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale. Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecătorii ei din 3 în 3 ani.
Domnul profesor Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei burse europene Marie Curie, la Michigan State University (2005-2006) și expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice (2020-2023).
Cu o activitate remarcabilă academică și de cercetare și o contribuție consistentă în elaborarea proiectului Codului de procedură administrativă (2006-2008 și 2020-2021) și a Codului Administrativ (2010-2011), profesorul Dragoș a fost implicat în proiecte naționale și internaționale privind reforma administrației publice și statul de drept, și este cunoscut pentru pozițiile sale echilibrate și fundamentate științific.
Dacian Cosmin Dragoș a fost timp de 3 ani expert juridic în echipa României în litigiul arbitral Roșia Montană și în alte litigii arbitrale.
În perioadele 2016-2017 și 2020-2023 a fost președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării.
Prin această nominalizare, Președintele României reafirmă angajamentul ferm față de buna funcționare a autorităților publice, independența justiției, respectarea statului de drept și consolidarea rolului Curții Constituționale de garant al supremației Constituției”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





