Prefectul Constanței, despre numărul mare de morți COVID-19 din județ: ”Am pierdut doar în luna octombrie populația unei comune”

sursa foto: Facebook/ Sat Petroșani
sursa foto: Facebook/ Sat Petroșani

Prefectul Constanței, Silviu Coșa, atrage atenția asupra numărului de morți COVID-19 tot mai ridicat în județ. 457 de persoane și-au pierdut viața doar în luna octombrie, iar prefectul face apel la vaccinare, mulțumindu-le celor 60.000 de constănțeni care au primit serul împotriva coronavirus doar în ultima lună.

  • ”Le mulțumesc tuturor celor peste 60.000 de constănțeni care s-au vaccinat luna aceasta! Din păcate, însă, 457 de persoane nu au avut timp să se salveze în fața COVID-19, o boală necruțătoare atunci când nu ai niciun scut împotriva ei. Imaginați-vă că, în luna octombrie, în județul nostru au murit, din cauza COVID-19, aproape la fel de multe persoane câte trăiesc în comuna Dumbrăveni. Virusul, practic, ne-a șters o comunitate de pe fața pământului, fără scrupule, făra milă”, a scris prefectul.

Silviu Coșa a dat garanții că Prefectura Constanța face toate eforturile pentru ca vaccinarea să fie încurajată în județ, spunând că toată lumea trebuie ”să vâslească în același sens”:

  • ”În aceste ultime două luni ale anului, facem tot ce ține de noi să sporim eforturile din campania de vaccinare. De la coordonatori, până la bunicii noștri din satele constănțene, cu toții trebuie să vâslim în același sens”, a mai scris prefectul Constanței.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: