PNL-PDL, o alianță care dezbină dreapta?

Compromisurile politice, în lupta pentru Palatul Victoria

În politica din România rar este folosit termenul „moralitate“. Știm foarte bine că, dincolo de doctrine, valori, proiecte și viziuni există interesele politice. Din păcate, aceste interese de grup prevalează în fața tuturor celorlalte deziderate care ar trebui să stea, în teorie, la baza unui partid, unei alianțe, sau unei mișcări politice. Astfel, după 10 ani de zile, pe durata celor două mandate de președinte ale lui Traian Băsescu, alianțele de pe scena politică din România au îmbrăcat toate formele posibile. Cele trei mari partide din România de după 2000, PSD, PDL și PNL, au alternat la putere cu ajutorul acestor alianțe realizate doar în scopuri electorale. Astăzi, la orizont, se pregătește ceva și mai grandios: o mare fuziune la dreapta eșichierului politic.

Alianța de dreapta, prin ochii unui votant al stângii

Nu sunt un votant al stângii. Însă, cu un exercițiu de imaginație, am încercat să intuiesc cum vede un român care încă mai crede în politicile de stânga și care a pus ștampila de vot, din `90 și până astăzi, pe Ion Iliescu, Adrian Năstase, sau Mircea Geoană, marea alianță de dreapta care se consfințește în această perioadă.
Este clar că, pentru acest tip de votant, noua fuziune PNL-PDL reprezintă cam ceea ce a reprezentat pentru votantul de dreapta alianța USL. Bineînțeles, păstrând proporțiile. În acel moment, Uniunea Social Liberală reușea să strângă aproximativ 70% din voturile românilor, iar astăzi, noua alianță dintre PNL și PDL plecând de la un scor de 30%, așa cum au arătat rezultatele la alegerile europarlamentare.
Doar că, pentru electoratul de stânga aceste mișcări de forțe de la dreapta politică, materializate prin multiple congrese în care oamenii nu mai au loc în sălile de dezbatere din cauza numărului astronomic de politicieni de dreapta prezenți, pot crea incertitudini, și, cel puțin la nivel emoțional, teamă.
Din acest punct de vedere, Alianța Creștin Liberală (așa cum a fost denumită momentan fuziunea dintre PNL și PDL) are un ascendent moral, de imagine. Însă, în plan electoral, cel puțin în perspectiva alegerilor prezidențiale, este foarte greu de crezut că această alianță reprezintă cea mai bună carte pe care o putea juca dreapta românească.

Alianța de dreapta care dezbină oamenii dreptei

Alianța dintre PNL și PDL a fost făcută doar din interese pur electorale. Viziunea, proiectele, doctrina, chiar istoria pălesc în fața țelului suprem, acela de a câștiga puterea. Bineînțeles, scopul unei formațiuni politice este acela de a-și putea impune politicile, iar acest lucru este posibil doar dacă deții puterea. Din această perspectivă, oamenii politici sunt de înțeles, însă această fugă după ciolan care nu se bazează decât pe înțelegeri meschine între politicieni nu mai poate fi înțeleasă.
Este și cazul PNL-PDL, care, după ce s-au împroșcat cu noroi în anul 2012, atunci când liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga, mai avea puțin și mușca din președintele național-liberalilor, Crin Antonescu, care, împreună cu Victor Ponta dădeau lovitura de stat, au căzut de comun acord să o pună de-o alianță ce vizează scaunul de la Cotroceni.
Se pare că cei doi lideri au uitat de divergențele din trecut, dar iată că mulți oameni din PNL și PDL nu au putut să treacă peste aceste neînțelegeri. Și iată cum, deși scopul acestei alianțe mamut de dreapta este acela de a uni și de a omogeniza o mare forță politică, „fuziunea“ celor două partide nu a reușit, momentan, decât să dezbine și să disloce vectori importanți de decizie și de imagine din ambele partide.
Este cazul unor oameni cu notorietate în partid și în fața electoratului, unul dintre cele mai elocvente exemple fiind Monica Macovei.
Mai mult, Partidul Naional Liberal intră în această alianță în momentul în care în sânul partidului există mișcări masive de dezertare. Mai mult, disputa dintre Klaus Iohannis, noul președinte al liberalilor, și Crin Antonescu, locomotiva electorală de până acum a PNL, poate fragmenta din temelii un partid care nu a trecut de 15% la alegerile europarlamentare.
Astfel, Alianța Creștin Liberală nu a reușit nicidecum să omogenizeze o dreaptă puternică, ba mai mult, a creat dispute și tensiune în cadrul celor două partide.
Și mai este un aspect de punctat. O alianță care este condusă de nici mai mult, nici mai puțin de 100 de persoane (distribuite în mod egal de la PDL și PNL) este o organizație greu de urnit, în cadrul căreia procesul decizional va fi greoi și disputele vor fi cu siguranță multe.

Câștigă dreapta mai multe voturi la prezidențiale în această formulă?

Cu siguranță specialiștii din PDL și PNL au luat decizia unei fuziuni pe baza unor sondaje credibile, cel puțin în perspectiva alegerilor prezidențiale. Dar oare candidatul dreptei va obține mai multe voturi fiind susținut de o singură alianță mare, decât de mai multe partide mici?
Premisa de la care plec este aceea că în turul doi al alegerilor prezidențiale electoratul care nu votează Victor Ponta va alege candidatul de dreapta, indiferent dacă acesta este susținut de o mare alianță sau de mai multe partide mici.
Chiar dacă această alianță nu era consfințită, turul doi de la prezidențialele din noiembrie, care cu siguranță va exista, ar fi găsit toate partidele de dreapta de aceeași parte a baricadei.
În acest moment, în contextul în care Alianța Creștin Liberală a lăsat pe dinafară mulți reprezentanți ai dreptei și a nemulțumit și mai mulți oameni din propriile structuri, s-ar putea ca lipsa de interes a acestora în ceea ce privește campania electorală să își pună amprenta pe scorul obținut de candidatul de dreapta în noiembrie.
În concluzie, o alianță (fuziune) bazată pe principii solide, care are rolul de a cristaliza clar electoratul în stânga și dreapta este binevenită în România, însă ce încearcă în acest moment PNL și PDL nu poate avea viață lungă, fiindcă nu este nici contextul, nici timpul și nu există nici oamenii potriviți pentru un asemenea proiect măreț la dreapta eșichierului politic.

P.S.: Nu am amintit nimic de Mihai Răzvan Ungureanu și Forța Civică

Și există un motiv clar pentru care nu am făcut-o: Mihai Răzvan Ungureanu, care se erija în salvatorul dreptei în România nu aduce nimic nou și nici un plus valoare PDL. Mai mult, discursul de politruc al tânărului Mihai Răzvan Ungu-reanu de la convenția de fuziune prin dizolvare a FC în PDL nu a făcut altceva decât să rezume cu brio cariera de politician a fostului șef SIE: 89 de zile în fruntea guvernului, nici doi ani în fruntea unui partid care a ajuns să se dizolve în PDL, și un scor de 3% obținut la alegerile europarlamentare din mai 2014.