Parlamentul Turciei: „Condamnăm ferm acest atac împotriva democrației, împotriva națiunii noastre și împotriva parlamentului ce reprezintă voința națională“

Turkey extends deadline to attack Kurds in Iraq

Printr-un comunicat de presă, Parlamentul Turciei a transmis un punct de vedere oficial cu privire la încercarea de lovitură de stat eșuată din noaptea de 15 iulie a.c.:

„Noi, Partidul Justiției și Dezvoltării, Partidul Popular Republican, Partidul Popular Democrat și grupurile Partidului Acţiunii Naționaliste, condamnăm cu fermitate încercarea de lovitură de stat, care a început la orele târzii din data de 15 iulie și care a fost suprimată în primele ore ale zilei de 16 iulie, împotriva nobilei noastre națiuni, a voinței naționale, a statului și în special a Adunării Naționale ce reprezintă voința națiunii și a parlamentarilor săi.

Poziția națiunii noastre împotriva loviturii de stat și succesul în evitarea unei lovituri de stat sângeroase sunt un exemplu pentru întreaga lume. Această națiune nobilă, care a protejat Republica Turcia și instituțiile sale cu riscul vieții, merită să fie lăudată și apreciată. Națiunea noastră este recunoscătoare și își va aminti mereu de eroii martirizați pentru această cauză.

Marea Adunare Națională a Turciei, în calitate de reprezentant al acestei nobile și eroice națiuni, și-a făcut datoria sub umbra bombelor și a gloanțelor, dovedind încă o dată că națiunea merită acest lucru.

Nu trebuie să uităm niciodată faptul că Marea Adunare Națională a Turciei a comandat Războiul de Independență, sporind sistemul democratic parlamentar de-a lungul anilor, asigurând tranziția Turciei spre democrație și ducând o națiune de la sărăcie la nivelul civilizației contemporane.

Parlamentul turc a adoptat o atitudine curajoasă și demnă împotriva încercării de lovitură de stat ca o unică voce. A oferit răspunsul necesar pentru complotiști și a transmis mesajul necesar pentru lume.

Poziția Marii Adunări Naționale a Turciei împotriva încercării de lovitură de stat este foarte valoroasă în sprijinul ideii ca democrația să devină mai stabilă și mai avansată.

Vrem să fie clar că orice încercare împotriva națiunii noastre, a voinței naționale sau a Marii Adunări Naționale a Turciei va cunoaște voința de fier a Marii Adunări Naționale a Turciei ce i se va împotrivi, așa cum a făcut-o și astăzi.

Marea Adunare Națională a Turciei va continua să reflecteze convingerea fermă a națiunii noastre în existenţa regimului democratic.

Este prețios și istoric faptul că toate partidele din Parlament au adoptat o atitudine și o retorică comune împotriva încercării de lovitură de stat. Această atitudine și retorică comune se vor adăuga la puterea națiunii noastre și a voinței naționale.

Autorii acestui atac împotriva Adunării Naționale, a națiunii și a suveranității naționale vor plăti un preț greu.

Această declarație comună constituie cea mai clară dovadă că nu va mai exista în viitor niciun fel de îndoială asupra a ceea ce trebuie făcut pentru Turcia.

În ciuda diferențelor noastre politice, suntem alături de voința națională, o îmbrățișăm și o vom îmbrățișa pentru totdeauna cu toți parlamentarii noștri și cu toate instituțiile.

Națiunea noastră trebuie să fie sigură.

Adunarea Națională și parlamentarii săi nu au și nu vor lăsa încrederea acestei națiuni să scadă.

Încă o dată condamnăm ferm acest atac împotriva democrației, împotriva națiunii noastre și împotriva parlamentului ce reprezintă voința națională. Le cerem oamenilor noștri să evite implicarea în acte de violență dincolo de limitele reacției democratice care nu fac bine țării noastre.

Comemorăm cu respect, recunoștință și milă eroii noștri ce au căzut în timpul rezistenței împotriva loviturii de stat și ne dorim o recuperare cât mai rapidă a răniților.

Dorim, de asemenea, să lărgim salutul nostru către toate țările prietene, care au stat alături de Turcia și de națiunea noastră nobilă cu mesajele lor de sprijin.

İsmail Kahraman, Preşedintele Marii Adunări Naţionale

Binali Yıldırım, Preşedintele grupului parlamentar al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării

Kemal Kılıçdaroğlu, Preşedintele grupului parlamentar al Partidului Popular Republican

Devlet Bahçeli, Preşedintele grupului parlamentar al Partidului Acţiunea Naţionalistă

İdris Baluken, Preşedintele grupului parlamentar al Partidului Popular Democrat“

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: