Omul cifrelor și al cuvintelor: Denis Ibadula, despre dragostea pentru matematică, subfinanțarea din Educație, corupția din România și comunitatea academică

I-a plăcut dintotdeauna școala și nici acum nu s-a despărțit de ea. Când era copilă, cel mai mult îi plăcea să se joace tot „de-a școala“. Ea era profa` de mate, iar sora ei și ceilalți prieteni erau elevii, așezați meticulos în clasa imaginară.

Profesoara de matematică din copilărie nu și-a dezamăgit niciodată micii elevi. A absolvit clasele 1-8 cu media generală 10, media de licență a fost tot 10 iar masteratul a fost, de asemenea, de nota 10.

Astăzi este tot profă de matematică, însă într-o școală mult mai mare, într-o universitate.

Este Denis Ibadula, are 40 de ani și a reușit, din fața surorii și a prietenilor din copilărie să ajungă unul dintre cei mai respectați și apreciați matematicieni români.

Deși este încă lector universitar, CV-ul său, bogat în publicații, conferințe și granturi peste granițe o recomandă pentru un grad academic mai înalt. Însă crede că nu este pregătită să facă acest pas, încă trebuie să mai acumuleze experiență. Deși recent a publicat volumul „Bridging Algebra, Geometry, and Topology“ la una dintre cele mai prestigioase edituri din SUA, „Springer“, iar cartea sa se vinde pe Ebay cu aproape două sute de dolari, Denis Ibadula ia lucrurile pas cu pas și respectă comunitatea academică internațională. De altfel, se raportează la aceasta în toate acțiunile sale. Câți mai fac acest lucru în România de astăzi?

Denis Ibadula este o persoană care se pricepe la vorbe aproape la fel de bine ca și la cifre. Își învață studenții că indiferent dacă unii dintre ei nu vor folosi niciodată demonstrațiile matematicii pe care le descoperă la ore, tot acest efort îi va ajuta să-și dezvolte gândirea, vor învăța să-și ordoneze gândurile, să gândescă corect, să simtă nevoia argumentelor și astfel matematica le va ușura pe viitor rezolvarea diverselor probleme și le va facilita dezvoltarea personală și profesională.

Insuflă studenților dragostea pentru matematică și le explică cum matematica leagă o mulțime de idei diferite într-una singură, cum explică lucruri importante care altfel nu ar putea fi înțelese.

Denis Ibadula este tătăroaică și reprezintă o poveste de succes în Dobrogea multiculturală. Mama sa s-a pensionat tot de la catedră, fiind licențiată a Universității București, Facultatea de Litere, iar tatăl său a fost cel ce i-a insuflat dragostea pentru matematică. Vorbește cu mândrie de bunicii ei, tătari sadea din satul Cotu-Văii, cu un simț al dreptății extrem de ascuțit, ce au învățat-o ce înseamnă ambiția de a reuși, au învățat-o să muncească corect și cinstit și să-și urmeze visul, fără a considera că eforturile făcute reprezintă un sacrificiu.

Astăzi, Denis Ibadula are o familie cu care se mândrește. Soțul său, Ogutai Ibadula, este economist și își administrează afacerile cu succes. Fata cea mare, Ella-Nelin, este elevă în clasa a 8-a la Colegiul Național Mircea cel Bătrân și are în palmares, pe lângă câștigarea multor premii la diferite concursuri școlare și calificarea la faza națională a olimpiadelor de matematică și chimie. Fiica cea mică, Eda-Ayana, este elevă în clasa a 2-a la Școala Gheorghe Țițeica și își dorește și ea să contribuie la palmaresul de medalii al familei.

Familia este locul unde Denis Ibadula își găsește întotdeauna liniștea, încercând mereu să păstreze un echilibru între viața profesională (cercetare științifică, activități didactice, participare și organizarea conferințelor din domeniu) și viața de familie, să reconcilieze cele două statute.

Am provocat-o pe Denis Ibadula să ne vorbească despre sistemul de Educație din România, despre situația actuală a țării văzută prin ochii unui matematician, despre minoritatea tătară din care face parte și despre domeniul care a consacrat-o în lumea academică.

ISE: În anul 2011 ați câștigat trofeul Profesorul universitar al anului, oferit de Fundația Dinu Patriciu, iar premiul a fost în valoare de 10.000 de euro. Cât i-a mai rămas unui matematician din România din această sumă după patru ani de cercetare?

Denis Ibadula: Câștigarea titlului „Profesorul universitar al anului în România” a fost confirmarea faptului că drumul pe care am pornit este unul bun, că pentru un profesor universitar bun viața universitară este un balans continuu între munca dedicată studenților și cercetarea științifică de calitate, că trebuie să petreci timp cu studentul atât pentru a-l îndruma, a-l consilia pentru activitatea uzuală de învățare dar și pentru cei pe care îi ajuți în primii lor pași în cercetarea matematică (seminarii științifice, workshopuri). În afară de trofeu, am primit și niște bani pe care i-am folosit tot pentru efectuarea unor stagii de cercetare la Universitatea Leuven (Belgia) și Universitatea Nice-Sophia Antipolis (Franța), pentru participarea la workshop-uri, conferințe și congrese internaționale. Banii s-au terminat demult.

ISE: De ce sumă este nevoie lunar pentru ca un tânăr cercetător să se poată dedica exclusiv studiului? Acoperă bursele din România nevoile unui tânăr cercetător?

D. I.: În România, bursele de masterat și doctorat sunt mizere (după buget, vorba lui Caragiale): o bursă pentru masteranzi este de aproximativ 100 euro, iar pentru doctoranzi bursa ajunge la maxim 400 euro pe lună, deci la noi nu sunt acoperite nici măcar nevoile de subzistență ale unui cercetător. Păi cum să nu plece tinerii absolvenți în străinătate unde bursele de masterat pornesc de la 1000 de euro și cele de doctorat, în Belgia sau Austria de exemplu, unde studiază foste studente de-ale mele, pornesc de la 2500 euro lunar?

ISE: Sunt compatibile cercetarea și veniturile financiare consistente? Când devine meseria de cadru universitar bănoasă?

D. I.: Niciodată. În România, educația și cercetarea științifică în general, și cea în domeniile fundamentale în special, sunt cronic subfinanțate. Câteodată mă întreb dacă există factori decizionali responsabili care înțeleg natura muncii din educație și cercetare (întrebarea mea este retorică, sunt sigură că nu înțeleg!), dacă știu ce personalități reprezintă România în lumea științei în general, în lumea matematicii în special. În Statele Unite de exemplu, aproape că nu există departament de matematică în care să nu fie și un profesor român cu un CV impresionant. De ani buni, cercetarea în domeniile științelor fundamentale este subfinanțată în detrimentul cercetării aplicate. Îmi spunea un profesor, foarte plastic, că ministerul nostru are senzația că cercetarea fundamentală e facută de niște paraziți care trăiesc pe spinarea inginerilor. Nu trebuie să explic și eu acum și aici lucruri pe care oamenii politici par să nu le cunoască: necesitatea și utilitatea cercetării fundamentale ca activitate creatoare care aduce un spor de cultură și de prestigiu internațional României și care stă în spatele progresului tehnologiei. Iar răspunsul la întrebarea dumneavostră este dat de un banc: bani, profesorii nu prea au, și nici prestigiu, așa că în înțelepciunea populară doar două rămân tradiționalele atracții ale meseriei de dascăl: vacanța de vară și programul flexibil.

ISE: Un profesor din mediul preuniversitar românesc, cu 10 ani de experienţă, câștigă între 250 și 300 de euro, în timp ce omologul său grec câștigă 850 – 1.000 de euro, iar profesorul din Germania 3.000 de euro. Ați conferențiat la unele dintre cele mai importante universități ale lumii: Princeton, Cambridge, Leuven etc. De asemenea, ați primit oferte de la multe universități de prestigiu. Ce v-a determinat să rămâneți încă în România?

D. I.: În matematică în România, comparativ cu alte țări, situația nu este atât de gravă așa cum este în alte domenii unde ai nevoie de laborator și de multe dotări, dar și aici pentru a rămâne competitiv pe plan internațional ai nevoie de cărți, de acces la revistele de specialitate de top din domeniu, de fonduri pentru stagii de cercetare, pentru participare la conferințe de specialitate.
Eu mi-am dorit întotdeauna să rămân în țară, alături de familie și prieteni. Sunt puternic legată afectiv de Constanța și fac parte din categoria oamenilor (de acord cu dumneavoastră, idilici) care cred că orașul lor este cel mai frumos oraș de pe pământ. Închipuiți-vă ce ar însemna să plec din țară, lăsându-mi aici copiii, soțul, familia? Sau să renunțe toți ai mei la viața lor de aici pentru a mă urma pe mine în străinătate? Sunt tătăroaică și am fost crescută în spiritul respectului pentru familie, pentru tradiții, religie, obiceiuri și încerc să insuflu aceste valori și fetelor mele. Dar este adevărat, la resursele care sunt investite în România în educație și cercetare poți să spui că este eroic să lucrezi în sistem; salariile sunt atât de mici, încât te miri că există profesori care rămân la catedră și mai produc și cercetare. Dar cine are vocație poate să reziste, „în ciuda sistemului”, ca să zic așa.

ISE: Se dă următoarea problemă: 695 kilometri de autostradă, 453 de spitale, 588 de parlamentari dintre care 80 cu probleme în Justiție, 55 de victime în urma incendiului de la club Colectiv. Care este rezolvarea în viziunea omului, cadrului universitar sau a intelectualului Denis Ibadula?

D.I.: Aș adăuga, la lista dumneavoastră, cel puțin alte două probleme specifice educației, la fel de grave zic eu: trăim vremuri în care obținerea unei diplome, chiar și de studii superioare, poate fi făcută adesea fără eforturi și fără echivalentul acesteia în competențele minimale presupuse de existența actului scris. Mai mult, România este și țara cu peste 6000 de persoane cu titlul de doctor, în condițiile în care până în 1990 erau în jur de 1500, batjocorirea distincției prin inflația de titluri de doctor fiind doar una dintre urmările deteriorărilor succesive ale climatului intelectual.
Să adaug aici și faptul că la noi clerici (și mă refer aici la toate religiile) au ajuns să facă politică și nu oricum, ci îmbrăcați în sutane! Și este păcat, mare păcat, că tinerii au ajuns să plătească cu viața corupția clasei politice.
Toate fac parte dintr-un cerc vicios, la care aș da tot o soluție matematică: știți, printre altele, matematica ne ajută și să fim mai riguroși, să gândim rațional și critic. Aș zice că dacă factorii decizionali de la noi ar fi obișnuiți să nu se abată de la logică, să raționeze corect, situația noastră ca țară ar fi mai bună. Și educația matematică te învață chiar și bunul simț: îți arată că problemele nu au întotdeauna soluții simple, dar dacă te gândești îndeajuns de mult, există legături între lucruri și fenomene și ele pot ieși la iveală din locuri din care nu te aștepți; și matematica te mai învață și să fii mai modest și cu mai mult bun-simț, pentru că în lume există oameni mult mai inteligenți ca tine, mai talentați, mai dăruiți, cu mai mult har, la ideile cărora este bine să pleci urechea.

ISE: În anul 2014, în România exista internet în 61% din gospodării, conform unui studiu Eurostat. Doar Bulgaria înregistra un procent mai scăzut, 57%. Spre exemplu, în Islanda, 96% din gospodării erau conectate la internet, la fel ca și în Luxemburg sau Olanda. Pe de altă parte, România înregistra cel mai mare procent din Uniunea Europeană în ceea ce privește categoria de oameni care nu au folosit niciodată internetul: 39% dintre români. Chiar și Bulgaria înregistra un procent mai scăzut, 37%. Cel mai mic procent îl găsim în Danemarca, 3%. Este conexiunea la internet, astăzi, un indice al dezvoltării societății? Mai nou, în România, în mod ironic, pare că revoluțiile se nasc pe Facebook. Cum ne explicăm acest paradox? Cât de importantă este conexiunea la internet pentru educarea unei societăți în secolul XXI?

D.I.: În mod clar internetul este un indice al dezvoltării societății, care deschide o perspectivă de globalizare a accesului la informaţie, de conectivitate, pare să modifice chiar și procesele cognitive. Mai nou, pe Facebook se aleg președinți, iar generația Facebook declanșează schimbări majore în societate. Cred că și în România, ca în mai toate statele lumii, populația activă, oamenii care vor și pot să producă schimbări în societatea secolului XXI au acces la internet, iar internetul nu se reduce doar la informație, punctul forte al internetului constă în conexiunile pe care le creează.

ISE: În România, 17.670 de școli, adică 93% dintre unitățile de învățământ, nu au aviz de la ISU. Aveți două fetițe. Cum a primit părintele Denis Ibadula această veste în contextul tragediei de la clubul bucureștean Colectiv?

D.I.: Sunt mama a doua fete care ambele învață în școlile de stat constănțene, iar situația este un adevărat pericol și categoric trebuie luate măsuri imediate, mai ales în contextul tragediei de la clubul bucureștean „Colectiv“ unde au murit copii nevinovați. Ceea ce mi se pare paradoxal este că semnalul de alarmă este tras chiar de ministrul Educației, cel care trebuia să rezolve situația la ministerul pe care l-a condus până acum și pe care îl conduce în continuare, deși a ajuns acum prim-ministru interimar tocmai ca urmare a tragediei din Colectiv. Ca în bancul cu Bulă care are opinii, dar nu e de acord cu ele, ministrul propune rezolvarea situației, dar nu poate da și soluții, măsurile concrete luându-se în școli zilele acestea din inițiativa comitetelor de părinți.

ISE: Cele mai multe dintre comunitățile minoritare din Dobrogea sunt foarte îmbătrânite și într-o tristă descreștere numerică: germani, evrei, armeni etc. Care este secretul comunității tătare din Dobrogea care nu numai că a rezistat vremurilor, ci s-a dezvoltat și iată, astăzi, participă din plin, cu o elită puternică, în toate segmentele societății constănțene: administrație, politică, cultură, cercetare etc?

D.I.: Nu este un secret faptul că tătarii sunt un popor care nu au o țară-mamă în spate și care, până la un punct se pot compara cu alte popoare lipsite de protecția propriului stat, cum sunt evreii și palestinienii. Dar tătarii au rezistat vremurilor pentru că au rămas profund atașați de valorile lor culturale și le-au transmis din generație în generație în cadrul familiei (aici rolul femeii tătăroaice este unul me-ritoriu), dar au fost în același timp și rezistenți la asimilare (și-au păstrat limba, religia) și extrem de receptivi și deschiși la nou. A existat și există o elită a intelectualității tătărești, iar femeile tătăroaice sunt conectate la tot ceea ce însemna nou, modernism, sunt educate, au performanțe intelectuale de invidiat, sunt elegante, stilate, prospere și reușesc să echilibreze armonios viața de familie cu cea profesională, respectând în același timp tradițiile și comunitatea din care fac parte și aliniindu-se totodată la cerințele unei societăți dinamice, în plină globalizare.
Citeam recent o lucrare – „Euroislamul – Cum vor tătarii să se integreze valorilor Occidentului” – în care renumitul istoric, profesorul Tasin Gemil, explică că, nu întâmplător, noul concept care circulă, cel de euroislam, care constă în înţelegerea textului sacru coranic prin prisma realităţilor și valorile esenţiale ale civilizaţiei occidentale actuale, este o inițiativă tătărească și că „tătarii ar trebui să se îndrepte în direcţia de unde vine lumina progresului şi dezvoltării, adică către Occident, fără ca aceasta să însemne abandonarea orientării ritualice către Mecca”. Lucru care de altfel a și început să se întâmple. Sper doar ca acest lucru să nu fie începutul asimilării complete a tătarilor dobrogeni.
Împreună cu doamna Meriem Mambet, una dintre femeile antreprenor de succes ale Constanței, am înființat în 2013 Asociația Saladin Agiacai, care are ca scop atât realizarea unor activități caritabile, cât și promovarea elitelor comunității tătare, a copiilor și a femeilor din familiile tătare. Anul acesta, asociația a dăruit cadouri copiilor turci și tătari care învață la o grădiniță din Medgidia; pe 18 mai am comemorat, în cadrul asociației, alături de membrii comunității, genocidul tătar; asociația a fost coorganizator a două conferințe cu participări internaționale, iar în cadrul altor activități pe care le-am desfășurat am avut ca invitați de marcă pe renumitul istoric tătar Kemal Karpat, Nese și Zafer Karatay, regizorii tătari ai documentarului „Kirimoglu: Lupta unui popor”, dar si redactorul-șef al Revistei Avantaje, doamna Daniela Palade-Teodorescu.

ISE: În luna octombrie ați organizat la Universitatea „Ovidius“ din Constanța, alături de Universitatea Galatasaray din Turcia și Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, primul colocviu de matematică Româno-Turc. Care a fost importanța acestei întâlniri bilaterale pentru domeniul matematicii și pentru relațiile dintre cele două state?

D.I.: A fost prima întâlnire bilaterală în domeniul matematicii și, în opinia tuturor, a reprezentat un adevărat succes din toate punctele de vedere. Au fost începute proiecte de cercetare, s-au stabilit relații bilaterale, s-au încheiat acorduri de colaborare și, mulțumită Centrului Cultural Turc Yunus Emre, matematica a intersectat și bucătăria orientală spre deliciul participanților. Am adăugat astfel un nou capitol relațiilor culturale și științifice dintre România și Turcia, legând și prin matematică cele două culturi.

ISE: Care este calitatea studenților de la Facultatea de Matematică? Există vreo diferență între generații, odată cu trecerea timpului? Dacă da, de ce? Încotro se îndreaptă matematica?

D.I.: Este adevărat, sunt diferențe vizibile între generații. Faptul că în general studenții vin mai slab pregătiți în facultăți nu denotă o scădere a potențialului lor intelectual, dimpotrivă. Datorită exploziei IT, sinapsele copiilor nu se mai formează cum se formau acum 10 ani, iar metodele pedagogice folosite în școlile românești nu fac față încă acestei schimbări. Sunt adevărate mutații în formarea proceselor cognitive, iar noi, profesorii, încă nu suntem pregătiți să ne formăm un alt mod de a lucra, de a educa copiii în cadrul școlii într-un mod adecvat acestei schimbări și a evoluției neașteptat de rapide a modurilor de transmitere a informației.