Nuclearelectrica și compania chineză au semnat Memorandumul de Înțelegere privind Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă

info-sud-est-cernavodaMemorandumul de Înțelegere privind dezvoltarea, construcția, operarea și dezafectarea Unităților 3 și 4 de la Centrala Nuclear Electrică /CNE/ Cernavodă a fost parafat, luni, 9 noiembrie, între Nuclearelectrica și China General Nuclear Power Corporation, a anunțat producătorul de energie electrică din România.

Memorandumul este parte a strategiei guvernamentale de continuare a Proiectului Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă prin organizarea unei proceduri de selectare de investitori și stabilește direcțiile viitoarei cooperări între cele două companii.

“Semnarea acestui Memorandum de Înțelegere de către companiile implicate în dezvoltarea celui mai important proiect energetic de investiții reprezintă pasul concret în stabilirea coordonatelor majore ale dezvoltării proiectului: Acordul Investitorilor, Actul Constitutiv al noii companii de proiect, structurarea finanțării și contractarea serviciilor de inginerie, construcție și procurare. Proiectul Unităților 3 și 4 va răspunde pe termen lung necesităților de sistem energetic coroborate cu țintele politicii de decarbonizare, asigurând securitate în aprovizionare, contribuția la un mix energetic echilibrat, stabilitate și accesibilitatea prețului la consumatorul final. De asemenea, pentru Nuclearelectrica, dezvoltarea acestui proiect înseamnă venituri din valorificarea activelor existente, din servicii de operare și mentenanță și furnizare de combustibil nuclear (…) La acestea se adaugă și dezvoltarea industriei nucleare românești prin implicare în dezvoltarea proiectului, crearea a mii de locuri de muncă și a unui climat economic și tehnologic atractiv pentru investitori’, a subliniat directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache.

Mai multe informații pe www.agerpres.ro

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: