Nicio ofertă pentru dotarea Mormântului Hypogeu: A fost lansată a cincea achiziție

mormantul hypogeu mormantul hypogeu
sursa foto: Info Sud-Est / Petruț Iacob

Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă achiziție pentru dotarea mormântului Hypogeu, după ce alte patru achiziții au fost anulate anterior din cauza lipsei ofertelor sau a ofertelor conforme, după cum se arată pe site-ul instituției. 

Valoarea totală a achiziției depășește 100.000 de lei, fără TVA. Instituția vrea să cumpere 3 vitrine pentru expunerea materialului arheologic, 10 sisteme audio multilingve și un sistem suport pentru proiecția picturilor.  

Consiliul Județean Constanța a mai lansat achiziții pentru dotarea monumentului istoric și în aprilie și mai 2024. Reprezentanții instituției au precizat pentru ISE că la ultima achiziție anulată au fost depuse oferte din partea a două entități, iar acestea nu au fost conforme.

Context

Mormântul Hypogeu din Constanța a fost inaugurat la începutul lunii iunie 2024, la aproape șase ani de la demararea proiectului de restaurare cu fonduri europene, în valoare de 6,4 milioane de lei. Autorizația de construire a fost emisă în noiembrie 2022.

mormantul hypogeu
sursa foto: Info Sud-Est / Petruț Iacob
mormantul hypogeu
sursa foto: Petruț Iacob / Info Sud-Est

Descoperit în 1988, valoarea excepțională a mormântului care datează din secolul al IV-lea d.Hr. a fost rapid recunoscută de cercetători, în special datorită picturii murale și a elementelor sale decorative legate de paleocreștinism, care îmbină influențele creștinismului timpuriu cu cele păgâne. În ciuda acestui fapt, monumentul nu a beneficiat de eforturile de conservare necesare și nu a devenit o parte a circuitului turistic al orașului, motiv pentru care a ajuns într-o stare avansată de degradare, situație care a fost în repetate rânduri semnalată în spațiul public.

În 2016, Info Sud-Est a publicat o serie de interviuri cu reprezentanți ai autorităților locale și mediului academic constănțean, precum și membri ai societății civile și mediului de afaceri care au vorbit despre situația în care au ajuns mai multe monumente emblematice ale Constanței, printre care și mormântul Hypogeu, în cadrul campaniei de presă “Recuperarea patrimoniului pierdut”.

  • Campania completă, aici

În 2018, situația a luat o întorsătură pozitivă când autoritățile județene din Constanța au obținut finanțare pentru restaurarea monumentului istoric. 

Totuși, banii europeni puteau fi pierduți, atunci când licitația pentru proiectarea și demararea lucrărilor de reabilitare lansată de Consiliul Județean Constanța a fost amânată, din lipsă de ofertanți. Printre obstacolele identificate la acel moment s-au numărat o lipsă națională de specialiști care să gestioneze numărul mare de proiecte de reabilitare din acea perioadă, blocaje birocratice și, în cazul specific al Mormântului Hypogeu, alegerea de a include serviciile de proiectare și executare a lucrărilor în aceeași licitație, ceea ce necesita asocierea mai multor firme care să depună proiecte la comun.

În acel an, în timp ce Mormântul Hypogeu ajunsese la un pas de a-și pierde finanțarea și se confrunta cu un viitor nesigur, un alt mormânt pictat era deschis publicului la doar 150 de kilometri de Constanța, în orașul bulgar Silistra.

A fost nevoie de aproape trei ani și jumătate pentru ca Mormântul Hypogeu să ia exemplul “rivalului” din Bulgaria, iar în noiembrie 2022 Primăria Constanța a emis autorizația de construire pentru proiectul de salvare și punere în valoare a clădirii monument istoric care ajunsese o “baracă care nemulțumește pe toată lumea”, după cum l-a numit la acea vreme Petre Enciu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța.

Despre Mormântul Hypogeu

Aflat într-o zonă de necropolă unde au fost cercetate peste 200 de morminte, Cavoul a fost construit în a doua jumătate a secolului al IV-lea p. Chr. și a fost descoperit în anul 1988, în timpul unor lucrări edilitare, conform Heritage Constanța. Valoarea excepțională a mormântului Hypogeu este dată de decorul artistic deosebit al interiorului. Pictura murală cuprinde elemente creștine dar și păgâne, reprezentări antropomorfe, zoomorfe și vegetale, realizate în tehnica al seco. Scena centrală a cavoului se află pe latura de Nord, reprezentând un banchet funerar. Sunt ilustrare șapte personaje masculine, unele cu vase rituale, coșulețe și un platou, iar trimiterea este la taina euharistiei. Și celelalte elemente decorative sunt legate de paleocreștinism.

Este vorba de reprezentările florale, arborii, animalele, păsările care pot evoca grădina Edenului, la fel cum o face imaginea a patru porumbei și a potârnichilor care beau apă dintr-o cupă. Păunii care ciugulesc fructe simbolizează învierea sau nemurirea omului. În interiorul acestui cavou au fost depuse corpurile a patru defuncți, în sicrie de lemn. Un alt schelet a fost descoperit în stângă intrării, iar cel al unui copil se afla într-o amforă spartă. Arheologii spun că nu se poate preciza cu exactitate numărul scheletelor, defuncții provenind din perioade succesive, astfel încât osemintele au fost strânse pentru a face loc altora. Dintre acestea, doar un singur defunct a fost înmormântat cu obiecte personale, între care mărgele, brățări de bronz. De altfel, inventarul funerar destul de sărac este un alt motiv pentru a crede că cei înmormântați erau creștini.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.