UPDATE Mina marină găsită pe plaja Midia a fost neutralizată

sursa foto: MApN

O mină marină a fost găsită, miercuri, pe plaja Midia, anunță ministerul Apărării. Perimetrul a fost securizat, iar obiectul urmează să fie neutralizat, potrivit sursei citate.

  • UPDATE 16:07 Mina marină a fost neutralizată de militarii Centrului 39 Scafandri, potrivit MApN. De la începutul războiului din Ucraina, Forțele Navale Române au neutralizat opt dintre cele 149 de mine marine descoperite în bazinul Mării Negre, conform sursei citate.

Comunicat MApN:

„Miercuri, 28 ianuarie, în jurul orei 10.05, militari din cadrul poligonului de tragere Midia au descoperit o mină marină eșuată, pe plaja din dreptul poligonului.

Perimetrul a fost securizat, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și a fost pusă în aplicare procedura operațională specifică acestei situații.

O echipă de scafandri EOD din cadrul Centrului 39 Scafandri acționează pentru identificarea și pentru neutralizarea minei descoperite”.

Reamintim că acum 2 zile, un fragment al unei posibile drone a fost găsit de Garda de Coastă, la intrarea în portul Midia, potrivit unui comunicat al MApN. Acesta a fost detonat ulterior. Citește mai multe aici.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.