
Anul 2019 a fost unul record pentru două destinaţii turistice din Balcani, atât din punct de vedere al numărului de vizitatori străini cât şi, mai ales, al veniturilor încasate. Grecia şi Bulgaria au adunat venituri serioase la buget de pe urma celor care au trecut pragul staţiunilor maritime sau montane şi care au vizitat cele două capitale.
17 miliarde de euro de la 35 de milioane de turiști pentru Grecia și 3,7 miliarde de euro de la 9,3 milioane de turiști pentru Bulgaria. În comparație cu ele, România a reușit să strângă doar 1,5 miliarde de euro de la 2,8 milioane de turiști (date complete centralizate pentru anul 2018, care, conform ultimelor raportări, au rămas aproximativ constante și în anul 2019).
Turismul în Grecia
Turiştii din Germania continuă să fie cea mai importantă sursă de venituri pentru Grecia, a anunţat Banca Naţională la mijlocul lunii februarie. Anul trecut, deşi în scădere cu 0,2% faţă de 2018, vizitatorii veniţi din Germania au lăsat 3 miliarde de euro în Grecia.
Ei au fost urmaţi de turiştii din Marea Britanie, care au cheltuit peste 2,55 miliarde euro în 2019 în Grecia, o creştere cu 32% faţă de 2018. Mai mult au lăsat în Grecia şi turiştii din Franţa, o sumă de peste 1 miliard euro, adică cu 14,5% mai mult decât în 2018.
Aproximativ 35 de milioane de turişti vizitează anual Grecia, veniturile realizate de pe urma lor ridicându-se la aproape 17 miliarde euro. Aceasta înseamnă mai bine de 21% din Produsul Intern Brut naţional, faţă de o medie de 10% în plan mondial, şi aproape 1 milion de locuri de muncă (la o populaţie de 10 milioane locuitori) legate de serviciile din turism.
Turismul în Bulgaria
În anul 2019, Bulgaria a câştigat 3,7 miliarde euro de la cei 9,3 milioane turişti străini. Anunţul a fost făcut la mijlocul lunii februarie de oficialii Băncii Naţionale a Bulgariei, preluaţi de agenţia de presă Novinite. Datele nu cuprind şi vacanţa de Anul Nou, extrem de generoasă pentru operatorii din turism şi hotelierii din staţiunile montane din ţara vecină.
Doar în luna decembrie, a transmis Banca Naţională a Bulgariei, numărul turiştilor străini a ajuns la aproape 500.000, care au lăsat aproximativ 165 de milioane euro. Pentru sezonul de iarnă, estimările sunt cu 10% mai generoase decât rezultatele din 2018.
Turismul în România
Nu aceleaşi creşteri sunt anunţate şi pentru România. Deşi numărul de turişti a crescut în 2019, ca urmare a obţinerii de tichete de vacanţă de către bugetari, vizitatorii străini au rămas în jurul a 2,5 milioane. Institutul Naţional de Statistică a anunţat la sfârşitul anului trecut că în România au sosit, până la 1 octombrie 2019, 2,1 milioane turişti străini, care au cheltuit în jur de 1 miliard de euro. Pentru 2018, ultimul an cu date complete în ceea ce priveşte turismul românesc, au fost anunţaţi 2,8 milioane turişti străini şi venituri de 1,5 miliarde euro de pe urma serviciilor din acest domeniu.
Spre deosebire de Grecia şi Bulgaria, în România vizitatorii străini nu vin în vacanţe, în cea mai mare parte a lor. Aproape 55% dintre ei ajung la Bucureşti (în principal) sau în judeţele Constanţa, Braşov, Cluj şi Prahova pentru afaceri, congrese, cursuri şi mai puţin pentru relaxare. Acesta este şi motivul pentru care România nu înregistrează decât în jur de 2 înnoptări pentru un turist străin, de trei sau patru ori mai puţin decât în Bulgaria sau Grecia. Cel mai important grup de vizitatori străini care ajunge în România provine din Germania (326.000 în 2018), urmat de cei din Israel şi Franţa (în jur de 300.000).
Dacă în anul 2018 pe litoralul Mării Negre din România au ajuns doar 62.000 de turişti străini, în Bulgaria au fost înregistraţi în jur de 7 milioane, pentru 2019 rezultatele transmise de Ministerul Turismului de la Sofia fiind apropiate. Şi, desigur, dacă aeroportul internaţional din Varna înregistrează în jur de 3 milioane de pasageri anual, cel din Constanţa (aflat la Mihail Kogălniceanu) nu anunţă mai mult de 150.000 pentru anul 2019.
- Joe Biden a depus jurământul și este noul președinte al SUA. Moștenirea lui Donald Trump și planurile democraților la Casa Albă - 20 ianuarie 2021
- Moment fără precedent în istoria României de după 1990: Generalul Nicolae Ciucă a cerut oficial iertare românilor pentru „greşelile, erorile sau abuzurile” din Decembrie 1989 - 18 decembrie 2020
- Cea mai veche revistă de cultură din România a fost reorganizată de CJ Bihor. În „Familia” a debutat Mihai Eminescu, în 1866 - 16 decembrie 2020