Cu ocazia Zilei Dobrogei, sărbătorită pe data de 14 Noiembrie, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a transmis un mesaj referitor la istoria Dobrogei și la conviețuirea dintre creștini și musulmani în acest teritoriu:
„În urmă cu 137 de ani, pe 14 noiembrie, Domnul României, Carol I, dădea citire Proclamaţiei către dobrogeni. Prin acest manifest se promitea musulmanilor și nu numai că vor deveni parte a unei țări unde legea este mai presus de voința „arbitrară”. De asemenea musulmanilor li se transmitea că în România credința lor va fi apărată și vor fi considerați egali creștinilor. Comunitatea tătară consideră că toate aceste promisiuni făcute la 14 noiembrie 1878 au fost respectate de către autoritățile românești. Cu excepția poate a perioadei comuniste când întreaga societate a avut de suferit, tătarii din România au fost liberi să își practice religia, să își păstreze limba, tradițiile și obiceiurile. U.D.T.T.M.R. consideră Dobrogea un tărâm binecuvântat, în care încă din cele mai vechi timpuri, popoare cu religii și culturi diferite au creat un model de conviețuire interetnică. Astăzi, când întreaga omenire este marcată de atacurile teroriste inumane de la Paris, comunitatea tătară din România își exprimă încă o dată recunoștința față de statul român și speranța ca modelul de conviețuire interetnică din „tărâmul dintre Dunăre și Mare” să dăinuiască în timp“.
- Comunitatea din Dobrogea care l-a impresionat pe Regele Ferdinand a cinstit memoria regală în 10 Mai. De la Karamurat, la Mihail Kogălniceanu - 10 mai 2019
- PREMIERĂ. Podul Muzeului de Istorie va găzdui cinci piese de teatru - 30 august 2018
- Raluca Trandafir, consilier PNL Constanța: “Un mediu de viață confortabil înseamnă un oraș verde”. Critici dure la adresa lui Decebal Făgădău - 20 august 2018