Mehmet Niyazi: creator de conștiință și inventator de mit

Pe 29 noiembrie, tătarii din România comemorează moartea poetului care a contribuit poate cel mai mult la definirea identității lor, Mehmet Niyazi. Născut, potrivit unor informații recent descoperite în arhive, în anul 1877, în satul Așcilar (azi Vânători), aflat în apropiere de Mangalia, până la moartea sa, în 1931, acesta și-a dedicat întreaga activitate comunității din care făcea parte, tătarilor din Dobrogea.

Două caracteristici ale familiei sale au fost definitorii pentru viitorul său. Părinții săi, Ismail și Azize, erau născuți în Crimeea, dar au fost nevoiți să emigreze, ca urmare a presiunilor țariste. Astfel, poetul a crescut cu povești despre Peninsula Crimeea, patria natală a tătarilor, pe care mai târziu, în poeziile sale, o va numi „Yeșil Ada” (Insula Verde). De asemenea, deoarece părinții săi știau să scrie și să citească, poetul a avut ocazia să învețe carte încă de mic.

A urmat clasele primare în satul natal. Nu există date biografice clare până când în 1898 întreaga familie a emigrat la Istanbul. Acolo, Mehmet Niyazi a fost înscris la Școala pedagogică (Dârü’l-Muallim). Diploma obținută îi va oferi posiblitatea să predea mai târziu materii precum limba și literatura turcă, persana, istoria Imperiului Otoman. Aici a intrat în contact și cu ideile Junilor Turci, mișcare care milita pentru modernizarea structurilor politice și sociale ale Imperiului Otoman. Cu un lider important al acestora, Ibrahim Themo, va avea mai târziu, în România, o legătură strânsă, colaborând la mai multe proiecte. Opera sa va fi influențată de unii autori otomani celebri din acea perioadă precum Namık Kemal, Abdülhak Hâmid Tarhan sau Ahmed Midhat Efendi.

În 1904, după moartea tatălui său, Mehmet Niyazi s-a întors în Dobrogea. Conștient că musulmanii din Dobrogea, turci și tătari, erau într-o situație precară nereușind încă să se adapteze regulilor și culturii noului stat din care făceau parte după 1878, a decis să se implice în schimbarea acestei stări. A ales două căi: activitatea la catedră și activitatea publicistică.

În primul rând, s-a angajat ca profesor. În 1906, a început să predea la Școala Turcă din Constanța, unde a ocupat și postul de director între anii 1910-1914. În 1916, a fost numit profesor de limba turcă la Seminarul Musulman din Medgidia, instituție de învățământ reprezentativă pentru turcii și tătarii din România. Din cauza războiului, însă, a început să predea aici abia în septembrie 1919, la aproape un an de la eliberarea provinciei de sub ocupaţia germană şi bulgară. La această școală a avut ocazia să contribuie la formarea a generații de lideri, intelectuali, profesori și imami ai turcilor și tătarilor.

În al doilea rând, a dus o activitate publicistică susținută. În 1909, a publicat ziarul „Dobruca Sedası” (Vocea Dobrogei), apoi revistele „Teşvik” (Îndemnul, 1910-1911), „Işık” (Lumina, 1914-1915), „Mektep ve Aile” (Școala și familia, 1915-1916). „Işık” este și prima publicație care a apărut la o tipografie a turcilor și tătarilor din România, înființată la Medgidia. În articolele din paginile acestor publicaţii erau abordate teme sociale, erau oferite informații despre istoria și geografia Imperiului Otoman sau României, erau prezentate legi și regulamente ale administrației locale și centrale. Spre exemplu, era criticată decizia de a emigra doar din motive ideologice, erau oferite informații cu privire la cele mai bune metode de utilizat în agricultură, iar Ibrahim Themo a scris o serie de articole cu privire la prevenirea și tratarea unor boli.

Totuși, pe lângă eforturile depuse pentru modernizarea vieții comunității tătare din Dobrogea, Mehmet Niyazi a fost urmărit pe tot parcursul vieții sale de imaginea patriei natale, cea despre care îi povesteau părinții săi, Crimeea. În acest cadru, activitățile lui Mehmet Niyazi se pot împărți în două direcții majore: încercarea de a se stabili în Crimeea și poeziile pe care le-a scris inspirat fiind de dorul pentru ceea ce el considera că este Patria Mamă. Mehmet Niyazi a încercat de mai multe ori să se stabilească în Crimeea. În 1898 și în 1899, s-a angajat ca învățător în peninsulă dar a fost expulzat de Ohrana, poliția secretă țaristă. Când, ca urmare a Revoluției ruse, la sfârșitul lui 1917, în Crimeea s-a format Republica Populară Crimeea, cu un guvern condus de Numan Celebi Cihan, Mehmet Niyazi a fost invitat în peninsulă unde, pentru a sprijini noile instituţii naţionale tătare, a publicat ziarul „Hakses” (Vocea dreaptă), iar o perioadă a fost inspector al învățământului în regiunea Bahcesaray. După ce trupele bolșevice au ocupat Crimeea, în 1920 a fost nevoit să se întoarcă în Dobrogea.

În ceea ce privește poeziile sale, Mehmet Niyazi a reușit să readucă în conștiința tătarilor din Dobrogea imaginea Patriei Mamă, Crimeea. Poeziile lui au fost principala sursă de inspirație pentru grupul „Emel” (ideal), cel care și-a stabilit ca scop eliberarea Peninsulei Crimeea de sub stăpânire sovietică. Toate poeziile despre Crimeea au fost publicate în volumul „Sagış” (Dor, 1931) apărut la Bazargic și în volumul „Kırım Şiirleri” (Poezii crimeene, 1935) apărut la Constanța. În timpul vieții a mai publicat volumul „Ithâfat” (Dedicații, 1912) apărut la Istanbul, compus din poezii dedicate unor persoanlități românești și otomane. De asemenea, o parte a poeziilor sale au apărut în antologia „Kök Kitabı” (Cartea albastră, 1919) apărută la Istanbul

În ceea ce privește viața sa personală, Mehmet Niyazi a fost căsătorit cu Șefika, sora lui Kiazim Abdulakim, mort în Primul Război Mondial, în bătălia de la Mărășești, și a avocatului și parlamentarului Selim Abdulakim. Mehmet și Șefika Niyazi au avut patru fete și doi băieți.

Mehmet Niyazi a reușit prin activitatea sa să readucă în conștiința tătarilor din Dobrogea imaginea Crimeei ca Patrie Mamă, scrierile sale fiind principala sursă de inspirație a naționalismului tătar. Prin versurile sale, poetul a lăsat generațiilor de după el mitul „insulei verzi-Crimeea”, locul natal al tătarilor, teritoriul pe care aceștia l-au părăsit forțat dar al cărui stăpâni de drept sunt. Atunci când, în 1935, ca urmare a eforturilor lui Mustegep Hagi Fazâl și a grupului Emel, i-a fost dezvelit monumentul funerar din cimitirul musulman de la Medgidia, la eveniment au participat peste 4.000 de persoane. Astăzi, Mehmet Niyazi rămâne o personalitate marcantă a tătarilor din întreaga lume.