Lucrările din zona centrală, continuate de firma fostului director al Confort Urban, condamnat definitiv pentru luare de mită/ Valoarea contractului este de 1,5 milioane de lei

Lucrările au fost realizate în proporție de aproximativ 90%, potrivit reprezentanților primăriei.
sursa foto: Petruț Iacob/Info Sud-Est

Mooz Services SRL, firma fostului director al Confort Urban, Viorel Farcaș, condamnat definitiv pentru luare de mită, primește 1,5 milioane de lei de la Primăria Constanța pentru a finaliza lucrările din zona centrală. Contractul inițial pentru executarea lucrărilor a fost reziliat de primărie, Mooz Services SRL fiind unul dintre subcontractori.

  • Spre sfârșitul anului trecut, Mooz Services SRL primea aproape 1 milion de lei din partea administrației locale, pentru executarea unor lucrări în cadrul aceluiași proiect. Astfel, firma se ocupă și de lucrările de conectare a fibrei optice din cadrul proiectului din centrul Constanței, care nu a fost finalizat nici până în prezent. Citește mai multe aici.

Citește și: Haos de Constanța, modernizarea marilor bulevarde: Întârzieri, costuri umflate și conexiuni penale

Astfel, primăria a încheiat contractul cu Mooz Services SRL, prin negociere fără publicare prealabilă, pentru restul lucrărilor de exeuctat, însemnând: ”strada Cuza Voda rest de executat – tronson nefinalizat intre strazile Atelierelor – Mihai Viteazu”. Amintim că proiectul finanțat în primă fază în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 a fost etapizat prin intermediul Programului Regional Sud-Est 2021-2027.

Durata contractului este de 3 luni, conform portalului de achiziții publice.

Context

Lucrările din zona centrală, începute în 2021, nu au fost finalizate nici până în prezent, contractul pentru execuția lucrărilor fiind reziliat de primărie, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, după cum a argumentat instituția. 

Meva Concept SRL este firma cu care a semnat Primăria Constanța contractul pentru execuția lucrărilor din centrul Constanței, în anul 2021. Cele două părți s-au luptat și în instanță din cauza contractului pentru execuția lucrărilor, însă instanța a respins cererea companiei. Meva cere în instanță, într-un alt proces, insolvența Mooz Services SRL. 

Cine este Mooz Services SRL

Compania din Constanța era în 2021 una dintre subcontractante în contractul încheiat de primărie pentru execuția lucrărilor din centrul orașului. După ce a început conflictul între primărie și constructorul principal, firma care a continuat lucrările este chiar subcontractorul, iar după ce a semnat subcontractarea, Mooz a fost preluată de Viorel Farcaș.

Viorel Farcaș, fost director al Confort Urban – societate aflată în subordinea Consiliului Local Constanța – a fost condamnat în 2017 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, după ce și-a recunoscut fapta. Farcaș primise ca șpagă un Porsche Macan în schimbul unui contract de închiriere utilaje de la firma primăriei, conform procurorilor DNA.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: