Legende și realități la marginea cetății. Poetul latin Ovidiu are o nouă statuie în orașul care îi poartă numele -

Din piatră albă, sculptată de un basarabean, în ajunul Centenarului. Așa a fost ridicată statuia poetului latin în orașul care îi poartă numele. La 15 kilometri de municipiul Constanța, comunitatea din Ovidiu se mândrește cu faptul că este singura din lume ai cărei localnici se numesc ”ovidieni”. În ultimii ani, memoria poetului latin a fost consolidată drept simbol al orașului, cu atât mai mult cu cât, în perioada 2017-2018, a fost comemorată bimilenara morții poetului.

Poetul latin Publius Ovidius Naso s-a născut în 20 martie 43 î.Hr., în Sulmo, Imperiul Roman (astăzi, orașul Sulmona din Italia). Geniul său creator l-a așezat pe raftul clasicilor literaturii latine, alături de mai cunoscuții Horațiu și Virgiliu. Poemele lui Ovidiu ajung repede pe placul nobililor romani, iar cel mai important protector al acestuia devine însuși împăratul Augustus. Tot el, împăratul, este cel care, în anul 8 î.Hr., își alungă protejatul la marginea imperiului, într-o cetate cu ”populații necivilizate” și ”țărmuri barbare” cu ”războaie veșnice”. Era cetatea Tomis, actualul municipiu Constanța. Tomis nu avea în componența sa doar cetatea propriu-zisă, ci și alți 20 de kilometri din împrejurimi. Astfel, actualul oraș Ovidiu făcea parte, în momentul exilului poetului, din Cetatea Tomis. De altfel, legenda spune că Ovidiu a murit ”la marginea cetății”, fapt care atestă ipoteza unor istorici cum că poetul ar fi închis ochii spre Dincolo chiar pe insula care astăzi îi poartă numele și care aparține de orașul Ovidiu. În realitate, însă, nu au fost găsite niciodată nici rămășițele, nici mormântul poetului. Nu se știe nici măcar dacă a fost înhumat ori incinerat, iar această legendă rămâne una dintre cele mai frumoase din trecutul acestor locuri.

Istoricii nu s-au pus de acord nici cu privire la motivele din cauza cărora împăratul și-a alungat preferatul în exil, însă există mai multe ipoteze. Una dintre ele ar fi că Ovidiu a fost martorul unei scene de amor incestuoase consumate între Augustus și Julia, nepoata acestuia. Istoricii au ajuns la această concluzie pornind de la un vers din „Tristele” scrise de poet în exil, unde Ovidiu se referă și la faptul că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”. O altă ipoteză susține că poetul a fost alungat din cauza unei poezii care nu ar fi fost pe placul împăratului. De altfel, însuși poetul scria că motivul alungării sale ar fi fost ”o poezie și o greșeală”.

Un basarabean a ridicat a treia statuie a poetului Ovidiu

În 1887, la Constanța era înălțată pentru prima dată o statuie a poetului Ovidiu, în centrul orașului (astăzi centrul vechi), gândită și proiectată de sculptorul Ettore Ferrari. Același arhitect care, abia în 1925, avea să lase o statuie identică și în orașul unde poetul s-a născut, în Sulmona.

Doar că astăzi, la 2000 de ani de la moartea poetului latin, la 140 de ani de când Dobrogea a ajuns în administrație românească și la 100 de ani de la Marea Unire a României, Primăria Ovidiu a decis să reunească toate aceste evenimente istorice într-un simbol unitar care să le vorbească următoarelor generații despre identitatea lor locală. Și cine ar fi putut să surprindă mai bine trecerea pe-aici a unui poet care a unit două popoare născute din aceeași rădăcină latină dacă nu doar un artist născut într-un loc care, acum 100 de ani, devenea un tot cu România. Un basarabean român sau un român basarabean, născut dincolo de Prut, care astăzi amintește de Centenarul României.

Vladlen Babcinețchi este un moldovean de peste Prut. Acum 100 de ani i-am fi spus ”român”, dar astăzi, din cauza unei istorii mai mult sau mai puțin acceptate și dorite de noi, îi spunem ”moldovean din Republică”, adică dintr-o altă entitate statală, deși Vladlen și ceilalți ca el simbolizează tocmai unitatea și apropierea celor două popoare care se privesc stingher de pe-un mal și de pe celălalt al Prutului.

Dincolo de toate însă, Vladlen Babcinețchi, cu al său nume mai greu decât însuși piatra pe care o lucrează, este reprezentantul unui val de artiști care fac cinste școlii din Iași, veche de 150 de ani.

De ce a lucrat statuile din Ovidiu în piatră? O singură explicație ar fi că orașul Ovidiu a fost recunoscut în trecut pentru piatra de o calitate excelentă cu care se ridicau cetăți de jur împrejur. Nu degeaba locurile din Ovidiu, după exilul poetului latin, se numeau ”Kanara”, adică, în traducere, ar însemna un soi de ”loc al pietrei”, căci asta era satul pe vremuri: o imensă carieră râvnită de piatră.

Despre opera lui de la Ovidiu, Vladlen are o explicație pe cât de simplă pe atât de profundă, aproape la fel de romantică precum cea a poetului care l-a inspirat: „Deși am fost supus la munci grele în soare și praf, am respirat uneori aerul rar al eternității”.

În viziunea artistului Vladlen Babcinețchi, în ansamblul statuar din orașul Ovidiu, poetul latin este reprezentat într-o ipostază alegorică, într-un moment al inspirației creatoare. Mantia romană (aici – simbol al exilului și al lumii materiale) este îmbrăcată de către poet într-o mișcare asumată, simultană cu o metamorfoză simbolică a întregii ființe. Brațul stâng, corespondent al inimii, devine corp comun cu aripa muzei din care poetul a smuls o pană, pregătit să transpună în versuri viziunile și clipele de inspirație. Capul îi este încununat de petale, într-o mișcare simbiotică, asemenea unui Cezar al lumii spirituale. Pe soclu sunt reprezentate alegorii ale Genezei și Iubirii, realizate conform proporțiilor poetului.

Doi ani dedicați memoriei poetului exilat la marginea imperiului

În perioada 2017-2018, atunci când a fost comemorată bimilenara morții poetului Ovidiu, primăria orașului a derulat o serie de evenimente în premieră dedicate amintirii acestuia: un simpozion pe malul lacului, o piesă de teatru, un film și o carte, iar zilele orașului, care s-au desfășurat de-a lungul unei săptămâni, au fost închinate amintirii acestuia. Ba chiar au bătut o monedă simbolică pe care au oferit-o în dar celor care au contribuit la păstrarea memoriei poetului și au schimbat și numele școlii din oraș, chiar de ziua poetului, în 20 martie 2018 – școală care de atunci se numește ”Școala Poet Ovidiu”.

Vara anului 2018 a adus cu ea alte evenimente a căror simbolistică s-a concentrat din nou în jurul poetului latin și a începuturilor culturale ale căror baze le-a pus la marginea imperiului, unde s-a stins în exil. Sărbătorirea orașului Ovidiu a fost momentul ideal pentru a-l sărbători pe poetul latin timp de trei zile. Primăria a a lansat cartea şi filmul “Ovidiu 100”, care au fost concepute în special pentru copii și tineri, pentru ca aceștia să afle istoria poetului, dar ele se adresează cu succes tuturor celor interesați de personajul ovidian dar și de evoluţia orașului pe parcursul ultimilor 100 de ani.

În cele din urmă, toți cei care și-au adus contribuția la păstrarea amintirii poetului au fost premiați de Primăria și Consiliul Local Ovidiu cu o monedă unică, simbolică pentru identitatea poetului, inscripționată cu logoul oficial al Bimilenarei (asupra căruia doar Primăriile Ovidiu, Sulmona și Constanța au drept de folosință) și, pe verso, cu logoul administrației publice din Ovidiu.

Evenimentul care a marcat încheierea Bimilenarei Ovidiu și, în același timp, a reprezentat aportul comunității în cinstea Centenarului Marii Uniri, dar și a împlinirii a 140 de ani de când Dobrogea a devenit românească, a avut loc în 28 noiembrie. Administrația locală a organizat Simpozionul ”Ovidienii”, unde au luat cuvântul invitați de seamă ai comunității academice. Pe scenă a urcat și tânărul sculptor Vladlen Babcinețchi care, asemenea oricărui suflet de artist autentic, a fost copleșit de emoții în timp ce încerca să mulțumească publicului și administrației locale pentru încrederea pe care i-au acordat-o alegându-l să ridice a treia statuie din lume a poetului latin.

Sigur că momentul culminant a fost, de fapt, dezvelirea ansamblului statuar cu o înălțime de 7 metri și jumătate. Cu o seară înainte, acesta a fost acoperit cu un tricolor uriaș de 256 mp.

Doar că a doua zi, un viscol năprasnic, care venea parcă să amintească de vremea aspră care l-a întâmpinat pe poetul ajuns în exil la Tomis, a transformat momentul dezvelirii într-unul amuzant și cu atât mai așteptat de comunitate. În cele din urmă, Ovidiu și-a arătat noul chip și, de-atunci, veghează asupra comunității care îi poartă amintirea pretutindeni. La finalul ceremoniei, la baza ansamblului statuar, administrația locală a îngropat simbolic un mesaj, cartea și filmul ”Ovidiu 100” în format virtual (producții realizate pentru și despre comunitate, dar și în memoria poetului latin), pentru ca acestea să fie dezgropate peste alți 100 de ani.