Kiss FM acuză Jandarmeria Constanța că a intervenit violent în timpul unui concert de la Festivalul Kimaro

”Ce a putut să fie atât de grav încât să urce direct pe scenă, să îl agreseze fizic pe colegul nostru ca să îl forțeze să oprească show-ul?”
kimaro festival kimaro festival
sursa foto: Facebook / Kimaro

Kiss FM acuză Jandarmeria Constanța că a intervenit violent în timpul unui concert de la Festivalul Kimaro, organizat de Kiss FM, Magic FM și Rock FM: ”Ce a putut să fie atât de grav încât să urce direct pe scenă, să îl agreseze fizic pe colegul nostru ca să îl forțeze să oprească show-ul?”, a scris echipa Kiss FM pe Facebook.

  • Jandarmeria nu a transmis un punct de vedere la solicitarea Info Sud-Est până la publicarea acestui articol.

UPDATE 22:07 Jandarmeria Constanța a transmis, într-un comunicat de duminică seară, că artistul depășise durata programului avizat de primărie și susține că jandarmii nu au folosit forța în timpul intervenției:

”În data de 03.08.2024, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanța au asigurat măsurile de ordine publică la Festivalul Kimaro, al cărui program de funcționare a fost avizat să se desfășoare în intervalul orar 17.00-23.00, așa cum a fost aprobat de către Comisia de avizare a adunărilor publice de la nivelul municipiului Constanța.

Astfel, în jurul orei 23.20, jandarmii au pus în vedere artiștilor și organizatorilor faptul că intervalul orar pentru care a fost avizat să se desfășoare s-a terminat, motiv pentru care concertul trebuie încheiat.

Artistul care era pe scenă nu a respectat recomandările jandarmilor, continuând concertul după plecarea jandarmilor și îndemnând participanții să rămână până dimineață, motiv pentru care, în jurul orei 23.30, jandarmii au revenit pe scenă, l-au legitimat pe artist și l-au invitat să închidă muzica și să părăsească scena.

Menționăm faptul că în niciun moment nu au fost folosite forța sau materialele din dotare și nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale. Echipele de dialog au discutat cu artistul și organizatorii, aducându-le la cunoștință faptul că trebuie să respecte prevederile legale”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Constanța.

UPDATE 21:00 Cristian Hrubaru, prezentatorul festivalului și moderatorul unei emisiuni de la Rock FM, le-a transmis jandarmilor duminică seară, de pe scenă, că ”dacă au rămas cu sindromul 10 August să se caute la specialiști”. Hrubaru făcea referire la intervenția jandarmilor de sâmbătă seară, din timpul reprezentanției DJ-ului Christian Thomson, când acesta ar fi fost coborât cu forța de pe scenă de doi jandarmi, conform organizatorilor:

  • ”Nu cred că se întâmplă așa ceva, n-au puterea asta, n-au putere să-mi închidă gura. Nu pot să cred că doi domni de la Jandarmerie se urcă pe scenă și trag artiștii de picior să ne aresteze. După care să o aresteze pe colega mea de la Kiss FM, pe Mihaela. Așa ceva e inacceptabil în orice loc din România. Domnilor de la Jandarmerie, dacă ați rămas cu sindromul 10 August am să vă rog să vă căutați la specialiști și să renunțați la acest comportament de grotă. Aici e cu oameni civilizați, aici au venit oamenii să se distreze. Oamenii nu-și fac rău. Ați invocat că nu știu ce dracu apă din cer, alunecă oamenii pe jos. Atunci interziceți atunci când plouă în Constanța să mai iasă oamenii (…) E rușine, să vă fie rușine!”, a transmis Cristian Hrubaru, duminică seară, de pe scena festivalului

Echipa Kiss FM redă și mesajul DJ-ului Christian Thomson cel căruia jandarmii i-ar fi oprit reprezentanția, conform organizatorilor:

  • ”(…) Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție, în special când vine de la niște oameni care ar trebui să reprezinte legea și disciplina. Sunt revoltat de acțiunea Jandarmeriei Constanța, care noaptea trecută mi-a oprit show-ul cu agresivitate. Au urcat și m-au îndepărtat cu forța de pe scenă, atât pe mine cât și pe colegii mei, în fața publicului. Comunicarea si respectul față de public și artiști sunt valorile si cheia unei seri exceptionale. Nu agresivitatea, frica sau ura (…)”, a transmis DJ-ul.

Mesajul integral al Kiss FM 

Dragi prieteni,

Împărtășim si noi tristețea și indignarea colegului nostru Christian Thomson referitor la incidentul neplăcut petrecut ieri, la Kimaro Constanța. În timpul concertului organizat de Kiss FM, forțele de ordine care aparțin de Jandarmeria Constanța au intervenit violent, au urcat pe scenă și au oprit muzica.

Nu înțelegem ce a putut să fie atât de grav seara trecută încât să urce direct pe scenă, să îl agreseze fizic pe colegul nostru ca să îl forțeze să oprească show-ul. În urmă cu două săptămâni, nu au intervenit atât de brutal și nu au oprit o manifestare artistică nici măcar în timp ce pe scena principală, un artist consuma marijuana în fața a zeci de mii de spectatori.

Suntem aici să ne exprimăm dezacordul față de orice formă de violență, mai ales atunci când vine din partea celor care ar trebui să ne protejeze.

🎤 Colegul nostru, Christian Thomson, a spus:

„Muzica este ceea ce ne unește pe fiecare dintre noi aici, iubesc să conectez oamenii prin muzică și caut ca măcar pentru o oră să-i fac să trăiască în prezent și să fie ferciți.

Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție, în special când vine de la niște oameni care ar trebui să reprezinte legea și disciplina.

Sunt revoltat de acțiunea Jandarmeriei Constanța, care noaptea trecută mi-a oprit show-ul cu agresivitate. Au urcat și m-au îndepărtat cu forța de pe scenă, atât pe mine cât și pe colegii mei, în fața publicului.

Comunicarea si respectul față de public și artiști sunt valorile si cheia unei seri exceptionale. Nu agresivitatea, frica sau ura.

Mulțumesc echipei KISS FM / Kimaro Festival și oamenilor din festival care au stat în ploaie și au cântat la maximum alături de mine.

Vă iubesc și abia aștept să ne revedem în anul următor 😇🔥🎵 !”

❤️ KISS FM și Kimaro Festival sunt dedicate promovării muzicii, bucuriei și conexiunii între oameni. Nu tolerăm violența sub nicio formă și ne dorim ca astfel de incidente să nu se mai repete.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și au demonstrat că muzica ne unește, indiferent de circumstanțe.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.