Andreea Pavel, co-fondator Info Sud-Est, a primit, joi, 15 iunie, premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism 2023 în cadrul evenimentului “The Rațiu Dialogues on Democracy”. Este prima dată în istoria de opt ani a premiului când acesta ajunge în presa locală.
Decernarea premiului a avut loc la Cluj, dar a fost doar o parte a unui eveniment de două zile care a adunat în România participanți din întreaga lume pentru a discuta subiecte precum naționalismul și populismul în climatul politic actual, corupția, valorile europene și importanța presei într-o societate democratică.
Printre participanți s-au numărat profesori de la universități precum London School of Economics, Cambridge și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, precum și membri ai societății civile și reprezentanți ai unor instituții de presă, cum ar fi Financial Times (Marea Britanie), precum și membri ai societății civile și reprezentanți UE.
Centrul Rațiu pentru Democrație, instituția responsabilă pentru desfășurarea evenimentului, a fost înființat în 2004 în Turda, cu sprijinul Fundației Caritabile a Familiei Rațiu, pentru a promova și analiza valorile democratice și pentru a onora moștenirea lui Ion Rațiu, politician țărănist, jurnalist și candidat la primele alegeri prezidențiale ale României după 1989.
Evenimentul a fost organizat prin intermediul Rațiu Forum, o inițiativă comună a Centrului Rațiu și a LSE Ideas, think thank-ul dedicat politicii externe al universității britanice de cercetare London School of Economics and Political Sciences. LSE Ideas se menține în topul clasamentelor internaționale a think thank-urilor, iar în 2019 și 2020 a câștigat primul loc în clasamentul mondial al think thank-urilor universitare realizat de Global Go To Think Thank Index.
Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism a fost creat, conform site-ului oficial al Fundației Rațiu, pentru a încuraja jurnalismul de investigație și reprezentanții săi, dar și pentru onora exemplul dat de Ion Rațiu, care pe lângă activitățile sale politice, a avut un rol important în încurajarea presei independente în România post-decembristă.
Cotidianul, ziarul înființat de politicianul care lucrase anterior pentru BBC și care s-a întors în țară după 50 petrecuți în exil, a fost primul ziar cotidian privat înființat în România după 1989, tipărit pentru prima oară în 1991.
E important de amintit că anii de exil în Marea Britanie, Ion Rațiu a fost separat doar fizic de România, dar nu și sufletește. În 1979, el și soția sa, Elisabeth, au înființat Fundația Rațiu pentru a promova și încuraja proiecte dedicate culturii și istoriei românești.
După moartea lui Ion Rațiu în 2000 și a soției sale în 2016, misiunea lor a fost continuată de copiii lor și familiile lor. “The Rațiu Dialogues on Democracy” a fost un eveniment găzduit de către Nicoale și Indrei Rațiu în Turda, casa istorică a familiei. Motorul din spatele evenimentului a fost, totuși, Pamela Rațiu. Devenită membră a familiei prin căsătoria cu Indrei, Pamela este coordonatoarea activităților Rațiu Forum în România, iar Dialogues for Democracy este creația ei.
Nominalizările pentru premiu sunt făcute de către trei organizații care promovează practicile etice în presa românească: Centrul pentru Jurnalism Independent, (CJI), Active Watch și Centrul Român pentru Jurnalismul de Investigație.
Premiul a fost prima oară acordat în 2015 lui Cătălin Tolontan, redactor-șef Libertatea la acea vreme (în prezent, coordonator editorial al publicației). El a fost imediat urmat, în 2016, de Emilia Șercan, jurnalistă PressOne, iar apoi de: Ovidiu Vanghele, fondator al Centrului de Investigații Media și coordonator al proiectului Să fie lumină; Paul Radu, fondator RISE Project și co-fondator Organized Crime and Corruption Reporting Project; Alex Nedea, jurnalist de investigație Recorder; Diana Oncioiu, reporter Să fie lumină și Dela0; Victor Ilie, jurnalist Recorder, RISE Project și co-fondator Inclusiv; Cristian Andrei, senior editor la Europa Liberă România.
Anul acesta, premiul a fost acordat colegei noastre de la Info Sud-Est, Andreea Pavel, care este și editor G4Media, pentru realizări precum seria sa de investigații despre fondurile europene accesate pentru Delta Dunării prin mecanismul Investițiilor Teritoriale Integrate (ITI), urmată în 2022 de o anchetă a Parchetului European, încurajarea jurnalismului local și eforturile de a pregăti noi generații de tineri jurnaliști.
Premiul a fost acordat în absența jurnalistei, plecată în documentarea unei investigații, care a transmis însă următorul mesaj, primit cu emoție de public:
- ”Stimate Domnule Nicolae Rațiu, stimate gazde, stimați invitați, dragii mei colegi și prieteni,
Scriu acest mesaj cu emoții și bucurie, pentru că am fost onorată să am ocazia asta, și cu regret, pentru că nu pot fi aici, cu voi. Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism este, așa cum văd eu, cel mai râvnit trofeu pentru jurnaliștii din România și, cel mai probabil, încă nu am procesat faptul că anul acesta a ajuns la mine.
Sunt copleșită încă de idee, dar înseamnă că, probabil, măcar ceva, chiar și un singur lucru, poate l-am făcut bine în ultimii 19 ani, de când am luat contact cu presa prima dată, pe când aveam 16 ani.
Mă bucur că am ocazia și vă mulțumesc că mi-ați permis să îmi transmit mesajul prin vocea celui mai tânăr dintre colegii mei, un student de 22 de ani de la Facultatea de Istorie și Științe Politice de la Universitatea ”Ovidius” din Constanța, căruia acum probabil îi tremură vocea și zâmbește stânjenit pe sub mustăți citind asta, dar care este exact exponatul tânărului jurnalist pe care eu și colegul meu Cristian Andrei Leonte încercăm să-l formăm în redacția noastră și pentru care, printre altele, am primit flatată acest premiu. Cu toții vă mulțumim și ne onorați cu încrederea numelui lui Ion Rațiu!
Media de viață în presă este, ne place sau nu, undeva la 55 de ani, așa aș aprecia. Unii mor de AVC, infarct sau cancer înainte de vârsta asta, alții se retrag chiar înainte de 55 pentru că nu mai pot continua, iar alții o iau razna. Iar unii devin ticăloși.
Foarte puțini, și cinste lor!, reușesc să rămână în viață, în meserie și în limpezime și decență. În fața lor, noi, cei mai tineri, ne înclinăm, pentru că ne rămân repere.
În România nu poți fi jurnalist, mai ales unul de investigații, dacă nu iubești din tot sufletul meseria asta.
Pentru că a fi jurnalist nu e tocmai o meserie, cu siguranță nu este ”un job” și nu este ceva ce poți înlocui mâine cu altceva. Ești sau nu jurnalist, iubești sau nu asta. Seamănă, dacă vreți, cu a fi profesor. Ține de vocație, este pasiune și dăruire completă.
A fi jurnalist înseamnă a întreba ”de ce, de ce, de ce?”, până la ultimul din urmă ”de ce?” și ești sigur că, chiar și după asta, nu mai există un ”de ce?”?
”Când o să ajungi din ”de ce” în ”de ce” până la cel din urmă ”de ce” fără de care ”de ce” n-o să mai existe, abia atunci să te întrebi dacă nu cumva mai ai un ”de ce” de întrebat” – a fost ultimul sfat al profului meu de română din liceu, Mircea Țuglea, cel căruia îi datorez că am încercat jurnalismul cu degetul și apoi cu totul, în clasa a X-a, la cercul de jurnalism dintr-un liceu elitist de mate-info unde nu mă regăseam. El m-a scos de-acolo cu o pensetă, fix la timp, cu precizia unui chirurg, și mi-a zis:
”Tu nu o să faci mate-info, dar o să fii un jurnalist bun”.
M-am aruncat în orb și l-am ascultat. Pare că a avut dreptate și îi mulțumesc, sper să mă audă acolo unde este.
La fel, sper să mă audă tot de acolo și fratele meu căruia îi mulțumesc că m-a încurajat mereu să-mi urmez drumul.
Și sunt sigură că acum mă aud și colegul Cristian Andrei Leonte și mentorul Florin Anghel, cei doi stâlpi ai mei și ai Info Sud-Est care mi-au dat mai multe cecuri în alb decât aș vrea să-mi amintesc acum, care m-au tras de picioare la loc pe pământ când a fost cazul și care mi-au amintit de fiecare dată și că nu sunt singură, dar și că e mai greu decât credeam să fac lumea aia ideală pe care o visam la 23 de ani, când am fondat ziarul Info Sud-Est.
Dar am urcat într-un tren, în 2014, care ducea în presa centrală, și de unde aveam să-mi cunosc toți colegii și prietenii de azi. Mulțumiri Cristinei Guseth și Freedom House pentru Tânărul Jurnalist al Anului, de unde totul a devenit mai ușor pentru presa locală.
Și dacă a venit vorba de presă locală, nimeni nu s-a zbătut mai mult pentru jurnaliștii din provincie decât Cristina Lupu (Centrul de Jurnalism Independent), care ne-a descris atât de bine în urmă cu câțiva ani: ”Doi oameni și o mașină”. Recunoștință Cristinei care a militat și s-a dat peste cap de fiecare dată pentru orice publicație locală care dădea semne că vrea să respire.
Apoi îmi vin în mintea mea de absolvent de Istorie, adică urmând cronologia, actualii mei colegi de la G4Media, Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi, cu care am colaborat încă de când erau la HotNews, și care, de fapt, m-au „tras” în presa centrală, și cărora le sunt recunoscătoare profund mai ales pentru prietenie, pentru tot ce am învățat și pentru ceea ce suntem astăzi și vom fi împreună.
Tot respectând cronologia, mă uit la Cătălin Tolontan care, atunci când prelua ziarul Libertatea, mi-a propus și mie să colaborăm chiar după un seminar de la Centrul Rațiu din 2018. Dădea voce tinerilor, a făcut-o și o face excelent și astăzi, dovadă fiind reportajele și investigațiile publicației, coordonate atât de bine de redactorul-șef actual Dan Duca.
Tot la seminarul Centrului Rațiu din 2018 am cunoscut-o pe Emilia Șercan, pe care am avut bucuria să o revăd și cu alte ocazii și de la care am învățat cele mai multe lucruri pe minut pătrat. Nu e un mit că esențele cu adevărat tari se țin în sticluțe mici, dar cu dovezi de curaj uriașe.
Colegilor de la RISE Project le sunt recunoscătoare pentru toate cursurile de jurnalism de investigație pe care le-au susținut de-a lungul anilor în facultăți din toată țara și cu orice ocazie au avut.
Lui Attila Biro, de la Context.ro, îi mulțumesc pentru prietenie și încredere, Anei Poenariu pentru că își iubește munca dincolo de orice, iar lui Paul Radu pentru că formează continuu comunități de jurnaliști în fiecare loc pe unde trece.
Iar despre Diana Oncioiu, Alex Nedea, Victor Ilie, Ovidiu Vanghele și Cristian Andrei aș avea atâtea de spus, pentru că sunt oameni pe care îi apreciez atât de mult, iar cu unii dintre ei am trăit și lucrat la materiale de o profunzime care nu numai că au schimbat lucruri în societate, dar ne-au schimbat mai ales pe noi, ca oameni, în momentul în care am descoperit fiecare părticică din investigații.
Ce înțeleg puțini din afara bulei noastre este că noi, toți, cu toate redacțiile noastre, dar și mulți alții nemenționați din greșeala mea, este că ne iubim meseria într-atât încât nu ne pasă că o facem, chiar dacă zi de zi ieșim șifonați emoțional și psihic din ea.
Aparent suntem tineri, frumușei, zâmbim des, nu-i așa?
Nu suntem așa.
Jurnaliștii din bulele de presă care zi de zi încearcă să aducă informația cititorilor lor nefardată și nereciclată de bani de la bugetul de stat sau partide poate că sunt tineri și frumușei, dar nu zâmbesc des.
Dimpotrivă, zâmbim pe bune rareori și de cele mai multe ori doar când suntem între noi, pentru că doar noi între noi ne înțelegem. Familiile cred de multe ori că le-am abandonat, că nu ne pasă. Prietenii de altădată cred că ne-am găsit alți prieteni, în colegii de la muncă. Noi suntem tot acolo, cu ei, doar că nu fizic.
Așa apar fisurile. Fisurile în ancorele care ne-au ținut până la un moment stabili. Altele deja s-au pierdut demult și, iată, nu ți-ai dat seama când ai rămas singur.
V-ați întrebat vreodată de ce cunoașteți mai mulți jurnaliști de investigații singuri sau cu ”relații complicate” decât jurnaliști ”normali”, cu familii și norme normale de lucru?
Jurnaliștii își cos anxietatea și depresia într-un maiou pe care îl îmbracă zilnic sperând ca el să nu plesnească peste ei și să iasă peste cămașa de bună purtare și să se vadă.
Ca un cataroi greu, dureros și de nedat la o parte, doar cine a trăit anxietatea sau depresia poate înțelege.
Sigur, poate vă întrebați atunci de ce mai continuăm?
E foarte simplu și, pentru asta, sper să îmi permiteți să adaptez la viața noastră, a jurnaliștilor care ne iubim meseria, definiția dată de un om deosebit, în 17 mai 1990, la postul de televiziune publică:
Vom lupta până la ultimele noastre picături de cerneală din stilouri ca să le găsim totuși pe cele din urmă și să continuăm. Și, toate astea, pentru ca voi să aveți dreptul să nu fiți de acord cu noi”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
