Donald Trump ar fi petrecut „ore întregi” cu una din victimele lui Epstein, susțin democrații americani / Noi e-mailuri date publicității

Democrații din Congres susțin că administrația Trump încearcă să „mușamalizeze” cazul miliardului condamnat pentru infracțiuni sexuale împotriva minorilor
sursa foto: captură de ecran

Traficantul de persoane Jeffrey Epstein s-a referit la Donald Trump ca fiind „câinele care nu a lătrat” și i-a spus soției sale Ghislaine Maxwell că o presupusă victimă „a petrecut ore întregi la mine acasă” cu Trump, potrivit corespondenței electronice publicate miercuri de democrații din Comisia pentru Supraveghere și Reformă Guvernamentală a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA.

  • „Astăzi, democrații din Comisia de Supraveghere și membrul de rang Robert Garcia au publicat e-mailuri niciodată văzute până acum din cea mai recentă serie de documente furnizate de moștenirea lui Jeffrey Epstein, o lovitură puternică împotriva încercării Casei Albe de a mușamaliza cazul Epstein”, se arată în comunicatul comisiei.

UPDATE 21:06: Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că „Aceste e-mailuri nu dovedesc absolut nimic altceva decât faptul că președintele Trump nu a făcut nimic greșit (…) „Jeffrey Epstein a fost membru al clubului Mar-a-Lago până când președintele Trump l-a dat afară pentru că Jeffrey Epstein era pedofil și un tip ciudat”, transmite The Guardian.

De asemenea, ea a repetat declarațiile republicanilor din Congres, care au identificat-o pe victima menționată în corespondența lui Epstein cu Maxwell ca fiind Virginia Giuffre, care a murit prin suicid la începutul acestui an.

Trump, la rândul său, a declarat pe rețelele de socializare că politicienii democrați se folosesc de „farsa Epstein” pentru a distrage atenția publicului american de la închiderea guvernului, printre altele.

  • „Democrații încearcă să readucă în discuție farsa Jeffrey Epstein, deoarece sunt dispuși să facă orice pentru a distrage atenția de la eșecul lor în ceea ce privește închiderea guvernului și multe alte subiecte. Doar un republican foarte rău sau prost ar cădea în această capcană. Democrații au costat țara noastră 1,5 trilioane de dolari cu recentele lor acțiuni brutale care au dus închiderea țării, punând în același timp pe mulți în pericol — și ar trebui să plătească un preț corect. Nu ar trebui să existe abateri către Epstein sau orice altceva, iar republicanii implicați ar trebui să se concentreze doar pe deschiderea țării noastre și repararea daunelor masive cauzate de democrați„, a scris Trump pe Truth Social.

Într-o corespondență privată cu Ghislaine Maxwell, Jeffrey Epstein a scris în 2011 că Donald Trump „a petrecut ore întregi la mine acasă” cu o victimă a traficului sexual, referindu-se la Trump drept „câinele care nu a lătrat.”

Notă: Mesajul lui Epstein către Ghislaine Maxwell nu specifică data presupusei întâlniri, însă Donald Trump s-a dezis public de Jeffrey Epstein în jurul anului 2004, amintește PBS.

sursa foto: capttură de ecran

Într-un e-mail separat cu autorul Michael Wolff din 2019, Epstein a afirmat explicit că Donald Trump „știa despre fete, deoarece i-a cerut lui Ghislaine să se oprească.”

Într-un alt e-mail cu Wolff din 2015, Epstein și Wolff discută dacă pot „formula un răspuns” pentru un viitor interviu al lui Trump la CNN.

  • „Dacă el spune că nu a fost niciodată în avion sau la casă, atunci asta îți oferă o monedă de PR și politică valoroasă”, i-a transmis Wolff lui Epstein în mesajul publicat de democrații din Camera Reprezentanților.
sursa foto: captură de ecran
sursa foto: captură de ecran

Notă: Michael Wolff este un jurnalist și scriitor american cunoscut în principal pentru o serie de cărți despre Donald Trump și administrația sa și pentru cartea”The Man Who Owns the News” (Omul care deține știrile) un portret al magnatului media Rupert Murdoch, al cărui imperiu media include redacții și posturi TV considerate favorabile lui Trump, inclusiv Fox News, cea mai urmărită televiziune din SUA.

Important de notat este că avionul menționat de Wolf ar putea fi o referire la așa numitul „Lolita Express”, unul din avioanele private pe care Jeffrey Epstein le folosea pentru a călători, împreună cu invitații săi bogați și influenți, între reședințele sale din SUA și insula sa privată din Marea Caraibilor, locuri unde se crede că au avut loc multe dintre crimele comise de Epstein.

Aceste zboruri au intrat în atenția presei după ce Epstein a fost arestat în 2019, în special pentru că pe listele de zbor apăreau unii dintre cei mai bogați și influenți oameni din lume – inclusiv numele lui Donald Trump apare de 7 ori pe listele lui Epstein, conform unor documente publicate la începutul lui 2025, însă acest fapt nu este o dovadă că invitații au luat parte la activitățile ilegale. amintește revista People.

Corespondența electronică a lui Epstein face parte din 23.000 de documente care i-au aparținut miliardarului condamnat pentru trafic de persoane pe care le analizează în prezent și pe care Comisia le analizează în prezent.

Context

Publicarea în format complet a așa numitelor „fișiere Epstein”, a devenit unul dintre cele mai controversate subiecte din spațiul politic american în ultimii ani – în mod deosebit pentru că, în iulie 2025, după luni de promovare a iminentei publicări a unor informații despre Epstein, Departamentul de Justiție al SUA a anunțat că nu există dovezi că acesta ar fi ținut o „listă de clienți” sau că ar fi fost ucis, după cum raporta CNN la acea vreme.

De atunci, democrații din Congres au încercat de mai multe ori să determine autoritățile guvernamentale să publice mai multe informații din dosar, un act pe care îl consideră un exercițiu de transparență din partea administrației Trump.

Notă: La începutul anilor 2000, cu mult înainte de arestarea lui Epstein și de prima candidatură a lui Trump, cei doi erau văzuți drept buni prieteni, după cum a declarat inclusiv actualul președinte într-un interviu pentru The New York Magazine în 2002, dar Trump s-a dezis de Epstein în 2004, înainte ca investigațiile asupra acestuia să înceapă, notează PBS.

Posibilele legături ale președintelui Trump cu Epstein au devenit unul dintre cele mai mari puncte de controversă ale mandatului său.

În acest context, în ultimele luni, unii democrați din Congres, cum ar fi James E. Clyburn, i-au acuzat pe republicani că încearcă să oprească publicarea dosarului.

La scurt timp după ce guvernul SUA a fost blocat, Teresa Leger Fernández, președinta Grupului Femeilor Democrate din Congresul SUA, l-a acuzat pe Mike Johnson, liderul majorității din Camera Reprezentanților, că a blocat intenționat depunerea jurământului pentru Adelita Grijalva, cea mai recent aleasă deputată din Camera Reprezentanților, care a promis în timpul campaniei sale electorale că le va oferi democraților votul decisiv pentru o  petiție care ar conferi camerei inferioare a Congresului abilitatea de a publica mai multe informații din dosar.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.