Un alt dosar penal în care este cercetat primarul Constanței vizează banii investiți în cartierul social ”Henri Coandă”. Într-o conferință de presă, Radu Mazăre încerca să le explice asistaților social că este cercetat pentru că i-a luat de pe stradă și le-a oferit un acoperiș deasupra capului. Lucrurile nu stau așa. DNA cercetează sumele care au fost alocate în construirea cartierului social, chiar dacă primarul susține că a construit cu 286 euro/ mp, ”cel mai mic preț din România”. Prețul nu este tocmai mic dacă luăm în calcul declarațiile a doi investitori din Constanța care construiesc blocuri. Aceștia, evident sub anonimat, ne-au vorbit despre costurile construirii unui bloc ”normal” (BCA, structură din fier, beton etc): ”Dacă nu luăm în calcul costurile pentru achiziționarea terenului, atunci un bloc este construit cu aproape 300 de euro/mp. Și vorbim aici de o structură serioasă și de un bloc făcut cu simțul răspunderii, nu de containere sau locuințe care pică la primul cutremur. Sumele vehiculate pentru construirea cartierului social sunt, din punctul meu de vedere, exagerate!”, ne-a declarat primul investitor. Un altul care activează tot în zona construcțiilor, ne-a declarat un lucru similar: ”În jur de 300-400 de euro/mp ne costă construirea apartamentelor pe care le dăm la cheie, nemobilate. Chiar dacă a mobilat și utilat locuințele din cartierul social Henri Coandă, tot nu avea cum să ajungă la suma aia de 286 de euro/mp, din punctul meu de vedere. Mai ales că pe el nu l-a costat terenul. Eu spun că mă costă 400 de euro/mp, cu tot cu terenul pe care îl cumpăr”, ne-a declarat al doilea investitor. Menționăm că ambele persoane au acceptat să ne vorbească sub anonimat, de frica unor eventuale repercusiuni.
- Magazinele nu vor fi închise în weekend/ Premierul Ciolacu: „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun” - 28 martie 2024
- Constanța și Tulcea se află sub atenționare cod galben de vânt/ Rafalele vor ajunge și la 65km/h - 28 martie 2024
- Arabia Saudită va conduce forumul ONU privind drepturile femeilor / Legea de la Riad prevede ca soția să se supună soțului său într-un „mod rezonabil” - 28 martie 2024