Începând cu 21 octombrie încep înscrierile pentru acordarea de facilități la transportul public de călători

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța anunță că în perioada 21.10.2019-20.11.2019, de luni până vineri, între orele 09:00 – 14:00 au loc înscrierile pentru acordarea de facilități la transportul public de călători pentru anul 2020.

Categoriile de beneficiari pentru care Primăria Municipiului Constanța acordă facilități la transportul public de călători sunt următoarele:

a) persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri;

b) pensionarii cu pensii de până la 1840 de lei inclusiv;

c) persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri.

Actele necesare în baza cărora vor fi eliberate permisele de călătorie gratuită sunt:

a) cerere și declarație pe propria răspundere;

b) act de identitate (copie și original pentru confruntare);

c) cupon de pensie (copie xerox) pentru persoanele menționate la litera b).

Cererile și declarațiile pe propria răspundere pentru acordarea permiselor de călătorie gratuite pot fi ridicate, completate și depuse în următoarele cluburi pentru pensionari:

1) Club pensionari Strada  Aurora nr. 2, bl. PF1;

2) Club persoane cu dizabilități – Complex Tomis III (piața veche);

3) Club pensionari Strada Dezrobirii, nr.123, bl. IS3;

4) Club pensionari  Strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4;

5) Club pensionari  Strada Egretei, nr. 2;

6) Club pensionari Bulevardul Tomis, nr. 211, bl. TS6B;

7) Club pensionari Strada Cișmelei, nr. 16;

8) Club pensionari  Bulevardul Al. Lăpușneanu, nr. 66, bl. LE9;

9) Club pensionari Strada Brizei, bl. FD3;

10) Club pensionari  Strada Ștefan cel Mare, nr. 79, parter;

11) Club pensionari  Strada Zorelelor, nr. 69 bis;

12) Club pensionari Șos. Mangaliei, nr. 86A.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: