Imagini spectaculoase la apus cu Lacul Tăbăcărie înghețat, aproape de cumpăna dintre anotimpuri

Galerie foto: Andreea Pavel/ Info Sud-Est

După luni în care gerul și ninsoarea au fost mai degrabă niște amenințări vagi, de multe ori ”minciuni de la meteo”, luna februarie a oferit orașului un frumos cadou în prima jumătate a lunii, iar pentru scurtă vreme, Lacul Tăbăcărie a devenit, ca odinioară, o vastă întindere de gheață.

Privită de aproape, imaginea lacului înghețat, vegheat de un soare cu dinți de iarnă și un cer senin, arată de parcă ar fi fost smulsă din altă realitate. Gerul chiar și-a spus cuvântul și asta se vede în stratul de ghețuș care înconjoară lacul și înfruntă, fără sorți de izbândă, razele de soare.

Lupta dintre elementele naturii pare, de altfel, deja hotărâtă de micile petice în care stufărișul și pietrele reușesc să țină piept omătului și poleiului. În alte ierni peisajul ar fi fost de un alb imaculat. Pe de altă parte, tabloul astfel creat trezește sentimente aparte în sufletul privitorului.

Un trecător s-ar putea întrista la vederea culorilor șterse și peisajul posomorât, un altul s-ar putea bucura de ocazia de a privi ciocnirea dintre două anotimpuri, dar cert este că nimeni care a avut norocul de a observa lacul în cursul acestei zile nu a făcut-o fără să arunce, măcar în fugă, o a doua privire.

Necuvântătoarele, la rândul lor, au fost insistente în a se bucura de noua formă a lacului, deși spațiul de hrană le-a fost drastic redus. Înghesuite într-un petic de apă care a rezistat înghețului, este greu de zis dacă rațele au fost fericite să împartă mâncarea primită de la trecători cu pescărușii care nu au îndrăznit să se avânte spre interiorul lacului. Întâlnirea lor, însă, a fost spectaculoasă.

Trecătorii s-au delectat cu o priveliște bine cunoscută, dar văzută într-o nouă lumină, începutul unui apus de sfârșit de iarnă. Micul val de frig și-a făcut culcuș la doar câțiva pași distanță de Biserica Sfântul Mina, altădată un furnicar de miri, copii și oaspeți.

Pentru cei care au răzbătut în ger până după ce soarele s-a rostogolit printre blocuri, mesajul de despărțire a fost unul pe măsură: Sub lumina roșiatică, pescărușii se odihnesc în liniște pe porțiuni ale lacului crăpat pe care, altădată, puteau trece, pe patine, zeci de oameni deodată.

Încet, soarele începe să se piardă în spatele orizontului, trăgând cortina asupra unei scenete simple și de scurtă durată care ne amintește, totuși, de frumusețea care se poate regăsi în locurile cel mai puțin așteptate și în clipele cele mai simple.

La capătul lacului, spre Mamaia, o lebădă singuratică și uriașă plutește lejer pe apă, înconjurată de mici fragmente de gheață. Imaginea aproape melancolică a nobilei înaripate care se bucură de ultimele momente ale zilei intră în contrast puternic cu cea a unei pisici care stabilește cine-i șeful zonei. Sau poate că, la fel ca în cazul nostru, și opiniile prietenilor noștri necuvântători sunt împărțite.