Primăria Municipiului Constanța, împreună cu Instituția Prefectului Județul Constanța și Comandamentul Flotei, vă invită să participați la manifestările prilejuite de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri.
Ca în fiecare an, evenimentele dedicate Zilei Naționale a României vor începe la ora 09:00 cu depuneri de coroane la Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial din Cimitirul Central.
Urmează apoi, începând cu ora 11:00, o paradă a forțelor armate. Defilarea cu tehnică specializată și plutoane de militari va avea loc pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în fața Monumentului Eroilor Independenței din parcul Casei de Cultură a Sindicatelor.
De la ora 12:00, participanții vor avea ocazia să admire o expoziție de tehnică militară și armament. De asemenea, la aceeași oră, va avea loc prezentarea noilor autobuze ale municipiului Constanța.
Primăria Municipiului Constanța va oferi celor prezenți la eveniment 5000 de stegulețe tricolore.
Tot sâmbătă, 1 decembrie 2018, Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul Public de Asistență Socială, îi așteaptă pe constănțeni la o porție de iahnie cu cârnați și la un spectacol susținut de artiști îndrăgiți.
Între orele 11:00 – 16:00, sunteți invitați la o porție aburindă de fasole în corturile special amenajate în cinci zone din oraș:
• Parcul Tomis II;
• Piațeta Badea Cârțan – Clubul Pensionarilor;
• Zona CET –Clubul Pensionarilor;
• Parcul de la Gară;
• Piațeta Far;
- Magazinele nu vor fi închise în weekend/ Premierul Ciolacu: „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun” - 28 martie 2024
- Constanța și Tulcea se află sub atenționare cod galben de vânt/ Rafalele vor ajunge și la 65km/h - 28 martie 2024
- Arabia Saudită va conduce forumul ONU privind drepturile femeilor / Legea de la Riad prevede ca soția să se supună soțului său într-un „mod rezonabil” - 28 martie 2024