Gabriel Resources spune că va contesta decizia autorităților de a nu extinde licența pentru exploatarea de la Roșia Montană

Notificarea oficială a fost trimisă președintelui Iohannis și premierului Ciolacu.
Cariera Carnic, de la Rosia Montana, vineri, 11 noiembrie. Cariera Carnic, de la Rosia Montana, vineri, 11 noiembrie.
sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu

Gabriel Resources a trimis o notificare oficială președintelui Iohannis și premierului Ciolacu prin care anunță că va contesta decizia autorităților de a nu extinde licența pentru exploatarea de la Roșia Montană, conform unui comunicat al companiei publicat pe platforma money.tmx.com, anunță G4Media.ro.

Compania canadiană a anunțat că, dacă în 90 de zile nu va primi un răspuns favorabil din partea autorităților române, va începe procedurile de arbitraj privitoare la prelungirea licenței pentru zăcământul aurifer de la Roșia Montană.

Statul român a decis în luna iunie să nu prelungească licența de concesiune pentru Roșia Montană Gold Corporation, după cum a anunțat Autoritatea Națională pentru Resurse Minerale într-un comunicat oficial. 

ANRM a anunțat că a analizat documentația depusă și că în urma evaluării a decis să ”nu prelungească valabilitatea licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană, nr. 47/1999, aprobată prin HG nr. 458/10.06.1999, titular Roșia Montană Gold Corporation”:

  • ”Referitor la cererea societății Roșia Montană Gold Corporation SA, înregistrată la ANRM cu nr. 3432/06.03.2024, pentru prelungirea licenței de concesiune nr. 47/1999 pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană, județul Alba, România, vă comunicăm: În perioada de la data depunerii cererii de prelungire a duratei de valabilitate a Licenței de exploatare nr. 47/1999, înregistrată la ANRM sub nr. 3432/06.03.2024, și până în prezent s-a procedat la analizarea documentației depuse în baza prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003. Urmare a evaluarii documentațiilor depuse în temeiul art. 20 din Legea minelor 85/2003, de către societatea Roșia Montană Gold Corporation SA și a corespondenței purtate în aceasta perioadă, Agenția Națională pentru Resurse Minerale hotărăște să nu prelungească valabilitatea licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană, nr. 47/1999, aprobată prin HG nr. 458/10.06.1999, titular Roșia Montană Gold Corporation”.

Comunicatul integral al Gabriel Resources:

”Gabriel Resources Ltd. (TSXV:GBU) („Gabriel” sau „Compania”) anunță că a depus o notificare de litigiu împotriva României („Notificarea”) în temeiul a două tratate bilaterale de protecție a investițiilor ca urmare a deciziei Guvernului României de a nu prelungi termenul licenței de exploatare de la Roșia Montană („Licența”).

După cum s-a dezvăluit anterior, filiala românească deținută majoritar de Gabriel, Roșia Montană Gold Corporation S.A. („RMGC”), a depus o cerere oficială la 6 martie 2024, solicitând o prelungire cu cinci ani a termenului Licenței. În ciuda respectării depline de către RMGC a tuturor obligațiilor legale și contractuale legate de licență, astfel cum au fost verificate în mod constant de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale (NAMR), autoritatea competentă, NAMR a respins cererea de prelungire la 20 iunie 2024.

Societatea consideră că această decizie nejustificată și arbitrară, contrară legislației românești, reprezintă o nouă încălcare flagrantă de către România a statului de drept și a drepturilor de investiții stabilite ale Grupului, protejate de multiple tratate bilaterale de investiții. Momentul în care a fost luată această decizie, la numai 3 luni de la încheierea arbitrajului ICSID al companiei împotriva României, confirmă cu tărie o decizie calculată și motivată politic de a împiedica irevocabil Gabriel și RMGC să dezvolte proiectul aurifer și argintifer de la Roșia Montană fără un proces echitabil sau o compensație corectă.

În mod semnificativ, pe tot parcursul apărării sale împotriva cererii de arbitraj ICSID, România a afirmat în mod constant că licența rămâne valabilă, menționând prelungirea acesteia în 2019. În consecință, decizia ICSID emisă la 8 martie 2024 („decizia ICSID”) s-a bazat, în mare parte, pe menținerea valabilității licenței.

Notificarea, care a fost notificată în mod oficial președintelui și prim-ministrului României, inițiază o perioadă de reflecție de 90 de zile în urma căreia pot fi inițiate procedurile de arbitraj. Gabriel va avea astfel opțiunea, dar nu și obligația, de a iniția procedura de arbitraj. Gabriel și-a reiterat deschiderea pentru discuții la nivel înalt cu guvernul român în vederea ajungerii la o soluție reciproc acceptabilă. Pentru a facilita acest lucru, Gabriel a adresat Guvernului o invitație oficială pentru negocieri de bună-credință cu privire la refuzul de prelungire a Licenței.

Emiterea notificării nu are niciun impact asupra demersurilor în curs ale Gabriel de anulare a deciziei ICSID. Compania rămâne fermă în hotărârea sa de a obține anularea acestei decizii greșite”.

G4Media.ro a realizat un documentar despre deciziile cheie care au dus la blocarea licenței de exploatare la Roșia Montată după ce statul român a emis mai multe acte prin care părea de acord cu exploatarea aurului de către compania canadiană. Documentarul a fost realizat pe baza documentelor publice din arbitrajul ICSID.

Statul român nu va plăti nicio despăgubire companiei Gabriel Resources în cazul Roșia Montană. Acesta este verdictul comunicat Guvernului României de către Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID).

Verdictul este surprinzător, dat fiind că înainte de sentință atât premierul, cât și ministrul Finanțelor au declarat că România se așteaptă să piardă procesul și au sugerat că despăgubirile pe care statul român ar urma să le plătească se ridică la 2 miliarde de euro.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.