Mitinul pro-european de la Chișinău a adus peste 70.000 de oameni în centrul orașului, iar în cadrul evenimentului, Maia Sandu și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-au întâlnit și au schimbat mesaje de recunoștință și susținere, transmite Ziarul de Gardă.
Adunarea “Moldova Europeană” a avut loc cu doar câteva zile înainte de summit-ul Comunității Politice Europene, care va avea loc pe 1 iunie și în cadrul căruia președinta Maia Sandu plănuiește să obțină promisiunea că Republica Moldova va începe în curând negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană, conform Europa Liberă.
În același timp, evenimentul de zeci de mii de persoane din capitala moldoveană a fost criticat de unii membri ai opoziției și chiar de câțiva legislatori pro-europeni, care sunt de părere că adunarea reprezintă o folosire necorespunzătoare a resurselor statului.
Totuși, din perspectiva oamenilor care au participat la eveniment acesta pare să fi fost unul potrivit: „Am venit să susținem cursul în Europa, deoarece suntem de acord cu el. Am așteptat ca un astfel de miting să fie și guvernarea l-a organizat, în sfârșit”, a declarat un participant la adunare, citat de Ziarul de Gardă.
Declarația Maiei Sandu că R. Moldova trebuie să adere la UE până în 2030 a fost întâmpinată cu reacții pozitive de către mulțime, dar chiar mai entuziasmați au fost participanții la cuvintele Robertei Metsola: “Europa este Moldova, Moldova este Europa”.
Printre argumentele pentru susținerea aderării aduse de cei intervievați la fața locului se numără factori precum posibilitățile mai mari în Europa, perspectivele mai favorabile de viitor și dorința de îndepărtare față de Rusia, țară văzută ca o amenințare la însăși statalitatea Republicii Moldova.

Pe lângă discursurile Maiei Sandu și a Robertei Metsola, mai mulți aleși locali, militari și membri ai societății civile au vorbit în fața mulțimii, iar la finalul evenimentului, participanții au votat unanim o rezoluție prin care au cerut aderarea țării la UE, amintește Ziarul de Gardă.
Președinta Parlamentului European a încheiat evenimentul cu mesaje de unitate și de susținere pentru aderarea moldoveană:
“Mulțumesc pentru încredere, Moldova! Rămâneți fermi, fiți puternici. Lumea poate auzi inima Europei bătând pe străzile din Chișinău. Moldova va face Europa mai puternică, mai sigură și mai liberă. Vom fi alături de voi până la capăt. Împreună nu există nimic ce nu putem înfrunta”, a scris duminică Roberta Metsola pe pagina ei de Facebook.
- Regele Charles, primit de Klaus Iohannis la Cotroceni: “Pot să spun că întotdeauna m-am simțit acasă în România” - 2 iunie 2023
- FOTO VIDEO Republica Moldova, centru al Europei pentru o zi: Ce au discutat cei 50 de lideri europeni la Bulboaca/ Maia Sandu: “Am demonstrat că suntem parte a acestei comunități” - 2 iunie 2023
- GALERIE FOTO Distracție cu baloane, jocuri educative și activități sportive: Cum au petrecut copiii ucraineni “Ziua Copilului” la centrul Comunitaria din Constanța - 1 iunie 2023