CSM Constanța a încheiat un contract de 10.000 de euro pentru servicii de contabilitate, printr-o achiziție directă, cu firma unei foste angajate a clubului finanțat din bani publici. Compania este din Constanța și are doar un singur angajat, iar în urmă cu trei ani mai câștigase un contract cu CSM Constanța, tot printr-o achiziție directă.
- Iulia Ința, fostă șefă a biroului financiar contabil și resurse umane a CSM Constanța, a fost angajata clubului din 2023 până în vara anului trecut, după cum reiese și din datele publicate pe site-ul CSM. În această perioadă, la conducerea clubului se afla Andrei Talpeș. De la începutul acestui an, noul director al CSM este Mihai Ochiuleț, fost consilier local USR.
- Iulia Ința este administratorul și unul dintre asociații Arya Expert Trade SRL, o firmă din Constanța cu un singur angajat. Gigi Ința este celălalt asociat.
- CSM Constanța nu a răspuns solicitării ISE pentru un punct de vedere până la publicarea acestui articol.
Arya Expert Trade SRL are o cifră de afaceri de aproximativ 55.000 de euro, un profit net de aproape 20.000 de euro, datorii de 800 de euro și un singur angajat. De altfel, din 2017 până în 2023, firma a raportat un singur angajat, iar din 2014 până în 2016, niciun angajat. Se ocupă de activități de contabilitate și audit financiar, cât și consultanță în domeniul fiscal.
Arya Expert Trade SRL a încheiat un contract cu CSM Constanța și în septembrie 2022, de aproape 2.500 de euro pentru “servicii de certificare pentru acordarea vizei de Control financiar preventiv propriu”. Compania din Constanța a mai câștigat un contract printr-o achiziție directă, în județ, în 2023, cu Primăria Albești, tot pentru servicii de contabilitate, de aproape 2.700 de euro.
CSM Constanța a mai încheiat la începutul lunii trecute un contract, de peste 10.000 de euro, pentru consultanță în achiziții publice, cu o firmă fără angajați. Acesta a fost finalizat prin cumpărare directă, în mai puțin de 1 oră de la data publicării anunțului în SEAP. Evobiz Management SRL din Constanța oferă consultanță în achiziții publice pentru clubul sportiv. Compania se ocupă de activități de consultanță pentru afaceri și management, nu a raportat mai mult de un singur angajat în ultimii 8 ani și este în pierdere cu aproape 19.000 de lei. Potrivit datelor publicate pentru 2023, firma nu are angajați. Iulian Mihalache este unicul asociat al firmei. Acesta mai este unic asociat într-o firmă din Cluj, Miadib Speed SRL, înființată în 2020, care se ocupă de transporturi terestre de călători și nu a raportat mai mult de un singur angajat în ultimii 4 ani.
O firmă de apartament din Constanța a oferit consultanță în achiziții CSM-ului
La data de 3 februarie 2025, CSM Constanța plătea 3.800 de lei și către firma care i-a oferit consultanță în achiziții publice până în prezent, Prolead Management SRL, conform notificării de atribuire la cumpărare directă postată pe SEAP. Plata era pentru ianuarie 2025, iar directorul CSM Constanța, Mihai Ochiuleț, a precizat pentru ISE, că începând din februarie, clubul sportiv are contract cu Evobiz Mangement SRL pentru consultanță în achiziții publice.
- Prolead Management SRL are încheiate contracte publice cu CSM pentru consultanță în achiziții, în 2024, atunci când la conducerea clubului sportiv se afla Andrei Talpeș, cel care a fost revocat din funcție la sfârșitul anului trecut, în urma votului din Consiliul Local Constanța.
- Prolead Management SRL a primit anul trecut câte 3.800 de lei lunar de la CSM Constanța pentru consultanță în achiziții publice, începând cu luna februarie 2024.
Firma de apartament din cartierul Tomis Nord și-a schimbat sediul, chiar la începutul acestui an, la o stradă distanță față de adresa inițială. De altfel, Info Sud-Est scria în vara anului trecut despre firma fără angajați, înființată de niciun an, care oferă consultanță în achiziții pentru CSM Constanța, aflat în subordinea Consiliului Local. Citește mai multe aici.
Context
CSM Constanța are o nouă conducere începând din acest an, după ce fostul șef al clubului, Andrei Talpeș, a fost revocat din funcție în urma votului din Consiliul Local, la sfârșitul anului trecut, în contextul situației financiare dificile de la club. Mihai Ochiuleț este noul director al CSM Constanța. Acesta fusese ales pentru un nou mandat de consilier local și a fost exclus anul trecut din USR. De partea cealaltă, Andrei Talpeș, a anunțat că a preluat postul de manager al echipei de baschet feminin Rapid București. Mai mult, Andrei Talpeș a dat în judecată în judecată primăria, consiliul local, clubul sportiv, cât și pe primarul Vergil Chițac, după ce a fost revocat din funcție la sfârșitul anului trecut.
În contextul situației financiare de la clubul finanțat din bugetul local, primarul Constanței, Vergil Chițac, a emis în ianuarie 2025 o dispoziție pentru constituirea unei comisii la nivelul instituției pentru verificarea situației financiare de la Clubul Sportiv Municipal, pe anul 2024. Noul președinte al clubului anunțase că vechea conducere a lăsat datorii de aproximativ 16 milioane de lei, „la o primă estimare”.
Înainte de ședința Consiliului Local Constanța în care a fost adoptat proiectul pentru revocarea din funcție a directorului Andrei Talpeș, Info Sud-Est a scris în exclusivitate despre raportul comisiei de evaluare din partea Consiliului Local, care a propus revocarea sau suspendarea din funcție a șefului CSM Constanța.
- Citește și: EXCLUSIV UPDATE Comisia de evaluare din partea Consiliului Local propune revocarea sau suspendarea din funcție a șefului CSM Constanța, Andrei Talpeș
- Citește și: UPDATE O firmă de apartament fără angajați, înființată acum 8 luni, oferă consultanță în achiziții pentru CSM Constanța, aflat în subordinea primăriei / Patru contracte în trei luni, prin achiziție directă / Ce spune CSM
- Citește și: CSM Constanța dă 1 milion de lei pentru promovare și presă unei firme cu un angajat, mufată la banii clubului din subordinea primăriei: 13 contracte în 2 ani / Șeful CSM și primarul Chițac, anchetați de DNA Constanța într-un dosar returnat de la centru
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





