„Femeie, Viață, Libertate”: Mahsa Amini și mișcarea femeilor iraniene câștigă Premiul Saharov pentru libertatea de gândire în 2023

sursa foto: Sima Ghaffarzadeh/Pexels
sursa foto: Sima Ghaffarzadeh/Pexels

Jina Mahsa Amini și mișcarea „Femeie, Viață, Libertate” din Iran au câștigat Premiul Saharov pentru libertatea de gândire în 2023, anunță joi Parlamentul European.

Laureații premiului au fost anunțați la Strasbourg, puțin peste un an după moartea Mahsei Amini, o tânără iraniană care la 22 de ani și-a pierdut viața în timp ce se afla în custodia Poliției Moralității a Iranului, o instituție a cărui scop este respectarea legii Sharia în rândul populației – ceea ce presupune, printre altele, impunerea portului vălului islamic (hijab) de către femei.

Mahsa Amini a fost arestată la 13 septembrie în Teheran pentru că nu ar fi respectat legea strictă a hijabului și a murit la treii zile mai târziu, iar autoritățile au declarat oficial că moartea a fost cauzată de problemele de sănătate pre-existente ale tinerei, în ciuda insistenței familiei sale că ea a fost torturată de agenții poliției moralității, raporta NBC News la acea vreme.

Milioane de oameni din întreaga țară au ieșit în stradă pentru a protesta față de tratamentul brutal al autorităților și pentru a cere dreptate pentru Mahsa, una din cele mai mari provocări la adresa autorității regimului teocratic al Iranului din istoria recentă a țării, punctează CNBC.

În fața acestei provocări, regimul a răspuns cu și mai multă brutalitate. Zeci de mii de persoane au fost arestate și peste 500 au fost ucise în cursul lunilor de proteste, raporta NPR în februarie.

În fața acestei situații, eurodeputații menționează că au cerut sancționarea regimului iranian în repetate rânduri: În octombrie 2022, europarlamentarii își exprimau sprijinul pentru protestele pașnice și cereau sancționarea oficialilor implicați în moarte tinerei. În ianuarie 2023. au cerut un nou set de sancțiuni și trecerea Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice pe lista organizațiilor teroriste.

„La 16 septembrie am marcat un an de la asasinarea lui Jina Mahsa Amini în Iran. Parlamentul European este mândru de cei curajoși și sfidători care continuă să lupte pentru egalitate, demnitate și libertate în Iran. Suntem alături de cei care, chiar din închisoare, continuă mișcarea „Femeie, Viață, Libertate”. Prin alegerea lor ca laureați ai Premiului Saharov pentru libertatea de gândire în 2023, Parlamentul le recunoaște lupta și continuă să-i omagieze pe toți cei care au plătit prețul suprem pentru libertate”, a declarat Roberta Metsola, președintele Parlamentului European.

Decernarea premiului va avea loc la data de 13 decembrie, în hemiclul Parlamentului European de la Strasbourg, adaugă instituția.

Ce este premiul Saharov

Înființat în 1988 și numit după fizicianul sovietic Andrei Saharov, laureat în 1975 cu Premiul Nobel pentru Pace pentru promovarea drepturilor omului și libertății individuale, Premiul Saharov este cea mai înaltă distincție care poate fi acordată de Parlamentul European pentru activitățile desfășurate în domeniul drepturilor omului, cu accent pe apărarea libertății de gândire, conform site-ului instituției.

Alți câștigători notabili ai premiului în valoare de 50.000 de euro sunt politicianul și activistul sud african Nelson Mandela și scriitorul și disidentul rus Anatoli Marcenko, care a murit în 1986 într-o închisoare din Chistopol, după o grevă a foamei care a durat trei luni.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: