Farul Constanța: gloria și declinul unei echipe iubite (GALERIE FOTO)

Poveste de dragoste în alb și albastru

Pe malul lacului Tăbăcărie, în imediata apropiere a mării, lângă câteva excentrice mori de vânt, din lemn, care asigurau întreţinerea micilor fabrici din jur, acum şase decenii se deschideau porţile celui mai mare stadion de fotbal din România. Îl întrecea în grandoare doar „23 August” din Bucureşti, i-naugurat doi ani mai devreme, în 1953, cu ocazia desfăşurării Festivalului Mondial al Tineretului. Meciul de debut, din Divizia A, se desfăşura între echipa gazdelor, Locomotiva PCA şi campioana ţării, Flamura Roşie UTA Arad.

Aflat atunci la marginea oraşului, stadionul constănţean a fost construit pe un teren viran, de unde, până după război se scotea pământ pentru fabricarea cărămizilor iar gropile rămase erau folosite ca locuri de depozitat gunoi. Acest lucru iese şi astăzi în evidenţă, tribunele şi gazonul fiind cu mult sub nivelul obişnuit al străzilor ce îl înconjoară. Oraşul nu atinsese malurile lacului iar construcţiile stinghere, modeste, din materiale ieftine, puneau şi mai mult în valoare ansamblul masiv din piatră albă. Până la inaugurare, în 1955, Constanţa dispunea doar de o arenă modestă, pe malul portului, care putea găzdui nu mai mult de 5000 de spectatori.

Stadionul „Farul”, denumit iniţial, în întreaga perioadă comunistă, „1 Mai”, are o istorie aparte, ca multe alte locuri ale oraşului. A fost proiectat de Ioan Puşchilă, condamnat în 1948 la şapte ani de închisoare politică pentru vina de „uneltire contra regimului de democraţie populară” iar schiţele au fost lucrate din arest. În 1953 au început lucrările de amenajare şi au cunoscut un ritm rapid. Cea mai mare parte a muncitorilor, mână de lucru necalificată, a fost formată din deţinuţi politici ceea ce face, din acest loc, unul special, care ar merita mai multă atenţie din partea memoriei colective a oraşului. Poate, într-un viitor oarecare, autorităţile locale vor semnala, aşa cum se cuvine, acest spaţiu. El este un simbol al memoriei detenţiei comuniste şi ar putea fi promovat într-un proiect turistic integrat, dedicat spaţiului concentraţionar dobrogean din primul deceniu al regimului totalitar. Stadionul „Farul” este şi rezultatul deciziei şi muncii torţionare, decent trecute sub tăcere şi, din acest punct de vedere, merită un strop de respect civic în plus.

Concepţia arhitectonică este una extrem de originală şi a avut în vedere istoria milenară a oraşului şi caracteristicile lui, bine conturate, greceşti şi romane. Stadionul constănţean este singurul din ţară care are ca material de construcţie piatra: ea fost adusă din carierele din munţii Măcinului şi asigură un stil clasic, aerat. Având o formă elipsoidală, precum arenele antice greceşti, tribunele sunt construite de jur împrejur şi sunt înconjurate cu ziduri masive, lăsând o singură deschizătură în partea de nord. La capetele lor, de o parte şi de alta, se înalţă două pavilioane în care erau situate cabinele pentru jucători, duşurile, sălile de masaj, cabinele arbitrilor, cabinetul medical. În centrul tribunei se află pavilionul oficial, acoperit cu un planşeu ce era susţinut de coloane frumos ornamentate cu sculpturi inspirate din arta populară. Tribunele şi peluzele sunt prevăzute cu scări interioare largi, formate din treptele şi contratreptele gradenelor. Ca formă decorativă s-au ales piese sculpturale, tot din piatră, reprezentând stilizări de plante, în special acante, şi animale marine. Acestea au fost amplasate pe zidurile interioare de piatră, care încingeau arena şi tribunele.

Cu o capacitate iniţială de 25.000 de locuri arena a fost dotată cu o pistă de alergare, ca vechile stadioane antice, cu care s-a dorit asemănată prin construcţia din blocuri de piatră masivă. Întreaga bază sportivă era împrejmuită cu garduri metalice fixate pe stâlpi de piatră. În 1970, stadionul constănţean a fost dotat cu instalaţii de iluminat, fiind singurul din ţară care beneficia de asemenea oportunitate, cu excepţia marii arene bucureştene.

În preajma lui au fost amenajate arene specifice pentru rugby, antrenamente şi un imens parc, ce astăzi înconjoară clădirea Palatului copiilor.

În partea de sud a stadionului a fost construită o fântână din piatră masivă, adusă din carierele de la Lumina, concepută de acelaşi arhitect Ioan Puşchilă, având 41 de metri lungime şi 17 metri lăţime. Era, la vremea ei, cea mai mare fântână arteziană din ţară, în stilul clasic al realismului socialist dar cu interesante accente Art Deco. Apa se scurgea prin trei bazine împodobite cu elemente decorativede faună marină- amoniţi şi delfini- foarte expresiv stilizaţi. Astăzi, din păcate, fântâna este degradată, devastată şi nefuncţionabilă datorită blocurilor anoste contruite în preajma ei. În plus, existenţa ei este aproape necunoscută pentru cea mai amre parte a locuitorilor oraşului.

Stadionul constănţean a fost martorul unor evenimente sportive de excepţie pentru Constanţa: meciurile echipei locale (până în 1990, F.C. Constanţa), ale echipei naţionale, turnee cu echipe importante din campionatele străine (e drept, până în 1990, cele mai multe din fostele state comuniste), campionate de atletism, festivaluri, concerte de muzică. Naţionala de fotbal a României a disputat mai multe meciuri amicale şi oficiale aici, Constanţa devenind, la un moment dat, un reper obligatoriu într-o vreme când „sportul rege” şi echipele sale de club româneşti contau foarte mult în competiţiile europene şi mondiale.
După 1990 denumirea i-a fost schimbată, firesc, în „Farul”, cu o scurtă perioadă în care a purtat numele legendarului Gheorghe Hagi, cel mai bun produs al sportului constănţean din toate timpurile. Din păcate, în timp, multe dintre elementele decorative iniţiale au fost distruse sau au dispărut iar reparaţiile curente, necesare, nu au ţinut cont de proiectul iniţial. Împrejmuirea din piatră şi fier a suportat devalizări succesive, astăzi fiind dispărută pe o bună parte dinspre strada Primăverii. În plus, construcţiile din ultimele decenii- blocuri, imobile, ateliere de servicii- au anulat o bună parte din perspectiva arhitectonică iniţială.

Poate că ultima suflare de elită desfăşurată pe stadionul acesta, înainte de a se prăbuşi în degradare şi uitare alături de cea mai iubită echipă de fotbal a Dobrogei, a fost în toamna anului 2007, la meciul oficial dintre naţionalele României şi Olandei.

Nici nu e de mirare: nimeni nu a mai ajutat, între timp, echipa de suflet a oraşului. Spre exemplu, longevivul şef al administraţiei locale, Radu Mazăre, nu a ascuns niciodată dezinteresul pentru acest club, insistând asupra faptului că el, personal, face « sporturi solitare, nu de echipă, cum este fotbalul ». În vara anului 2013, când fotbalul constănţean a intrat în comă, edilul urbei devenea tranşant cu viitorul alb-albaştrilor : « cu două sau trei milioane de euro, cât necesită Farul, putem face mult mai multe lucruri. Spre exemplu, toată promovarea din staţiunea Mamaia ne costă 200.000 de euro. N-avem banii ăştia pentru Farul ! »

Speranţa moare ultima şi este aproape sigur că, totuşi, Farul Constanţa va supravieţui şi numeroaselor mandate ale primarului Mamaiei şi oraşului.

Muzica gloriei și tăcerea declinului unei echipe iubite

Primăvara anului 1958 a fost momentul în care a luat naștere FC Farul Constanța, echipa simbol de la malul mării. Prin preluarea echipei portuare Locomotiva PCA, care abia ce promovase în primul eșalon fotbalistic, FC Farul Constanța a început să scrie istoria fotbalului dobrogean.

Participând de 36 de ori în primul eșalon fotbalistic al țării, Farul a ratat la mustață, în trei rânduri, clasarea pe podiumul național. În două rânduri a ajuns în semifinalele Cupei României şi a jucat şi o finală a Cupei Balcanice (o competiţie azi dispărută).

Cu suișuri și coborâșuri, constanță în prima ligă sau retrogradări în eșalonul secund, Farul Constanța a reușit să se remarce și în competițiile europene, făcând o figură frumoasă în sezonul 2006, în Cupa UEFA Intertoto.

Poate cea mai importantă performanță a clubului a fost notată în anul 2005, atunci când FC Farul Constanța a jucat, pe stadionul “Cotroceni” din București, finala Cupei României, pierdută cu scorul de 1-0 în fața “câinilor” dinamoviști.

De-a lungul anilor, Constanța a dat echipei naționale mai mulți jucători, în frunte cu Gheorghe Hagi, cel mai bun produs al fotbalului românesc. În afară de liderul incontestabil al “generaţiei de aur”, de la malul mării au mai fost selecţionaţi Tufan (autorul calificării României la Campionatul Mondial din Mexic din 1970), Antonescu, Sasu, Kallo, Koszka, Iancu, Munteanu, Carabaș, Curt, Petcu, Denis Șerban și alții.

Cea mai valoroasă perioadă din istoria clubului a coincis cu momentul în care Gheorghe Bosânceanu a devenit finanţatorul echipei fanion a Constanței, în 2001. Cu o avere estimată la 200 de milioane de euro, investitor în industria navală, turism și media, omul de afaceri constănțean a reușit să facă din Farul Constanța o echipă de temut în fotbalul românesc şi, pentru prima dată, a introdus-o în circuitul european.

Odată cu echipa de seniori, Gheorghe Bosânceanu a reușit să investească la Constanța într-un centru performant pentru copii și juniori, loturi care au dominat an de an competițiile naționale de profil.

Au fost făcute investiții în baza sportivă, stadionul « Farul » reușind să obţină standarde internaționale, găzduind în mod repetat meciurile naționalei României.

Infrastructura performantă la nivel naţional şi european a condus la coagularea unei echipe performante, care se bătea de la egal la egal cu cele mai puternice formații ale țării, fanii fiind prezenți la meciurile de acasă într-un număr foarte mare.

Iar dacă la seniori treburile mergeau ca pe roate, pepiniera Farului antrena în jur de 800 de copii, iar echipele de juniori făceau performanță în campionatele naționale la care participau. Mai mult, acești juniori aveau posibilitatea să se călească în competițiile de seniori, jucând la echipa a II-a a Farului, care a evoluat, pe rând, în liga a IV-a și a III-a.

A urmat un „fold“ neașteptat spus de patronul Bosânceanu, iar apele au început să se tulbure.

Giani Nedelcu, fost investitor la Rocar București și Știința Bacău, a preluat frâiele Farului în 2009. Cele două echipe administrate de acesta, cândva glorii ale primei ligi, trecuseră, la rândul lor, în istorie, după mai multe reuşite. Gurile târgului spuneau că acesta va duce Farul la pierzanie, la fel cum se întâmplase şi cu echipele amintite. Și așa s-a întâmplat. De atunci, formaţia fanion a Constanţei nu mai găsește lumina ligii I, ba mai mult, se chinuie să nu cadă în bezna ligii a III-a. De cel puţin doi ani presa şi coordonatorii clubului atrag atenţia că Farul se află foarte aproape de faliment, nemaiexistând sponsori care să acopere cheltuielile. Această situaţie este cât se poate de vizibilă şi prin prisma rezultatelor modeste obţinute în ultimele ediţii de campionat. La începutul anului 2015 suporterii şi jucătorii, laolaltă, împărtăşesc speranţa că nu vor trăi umilinţa meciurilor ligii a III-a.

Evident, se poate şi mai rău : lipsa fondurilor şi starea de degradare fără precedent în istoria clubului să conducă la desfiinţarea celei mai frumoase poveşti sportive din Dobrogea.

Dacă acum un deceniu pe stadionul acesta veneau cele mai importante naţionale ale Europei şi se disputau partide din cupele europene, la care Farul dobândise acces după performanţe remarcabile în prima ligă, acum jucătorii constănţeni aşteaptă cu temeri vizita unor echipe anonime din Cernavodă, Modelu, Tulcea, Comana sau Voluntari. Rezultatele obţinute cu aceste echipe sunt modeste, cum fără miză importantă au rămas şi aşteptările suporterilor. Speranţa unei reveniri pe scena primei ligi nu a murit şi Farul Constanţa merită, prin efort, răbdare şi susţinere, acest lucru.

Centrul de copii și juniori este aproape desfiinţat iar loturile s-au împuținat şi au devenit lipsite de perspectivă şi de calitate. Marea majoritate a plecat către Academia Gheorghe Hagi, împreună cu antrenorii lor, fotbaliști care au scris istorie la Farul Constanța. Este de înțeles, aici nu au mai găsit un mediu prielnic pentru performanță. Echipa de tineret nu mai există, iar baza sportivă se degradează văzând cu ochii.

Centrul de copii și juniori, echipa mare cât și stadionul se află astăzi într-o stare de degradare avansată. Performanțele întârzie să apară, va-lorile întârzie să iasă iar în tribunele stadionului nu se mai adună mai mult de 1000 de spectatori la meciurile echipei.

Astăzi, stadionul Farului, locul care devenea neîncăpător la meciurile marinarilor, unde se strângeau constănțenii și unde „valul“ de suporteri dădea înconjurul tribunelor, ridicând la unison mii de fariști în picioare, este pustiu.

Gazonul poate fi ușor comparat cu cel al micilor arene sportive de județ, tribunele încep să piardă pe zi ce trece scaune, iar scările și culoarele de acces sunt roase de indiferență. De toalete nici nu mai vorbim: mizerabile, fără lumină și apă potabilă.

Nici terenul adiacent stadionului nu este într-o situație mai bună. Gardul de împrejmuire a început să dispară. Porţile de intrare, cândva maiestuoase, stau astăzi să se prăbuşească sub povara neglijenţei, uitării şi incapacităţii. În schimb, înfloresc spălătoriile și spațiile de… Dumnezeu știe ce, realizate din materiale ieftine.

Iarba crește ca pe câmp, iar terenul de tenis de la poarta principală, acum câțiva ani frumos îngrijit, cu zgură impecabilă, astăzi găzduiește bălării. Totul este gri și trist, plin de gunoaie în afară și de singurătate înăuntru.

Nimeni și nimic nu mai spune povestea frumoasă a celei mai iubite echipe de fotbal din Dobrogea.

Astăzi, paradoxal, Farul Constanța s-a agățat disperat de o inițiativă recentă a Consiliului Județean, care a acordat ceva fonduri pentru fotbalul de la malul mării.

În vremurile de glorie ale echipei, dar şi după aceea, administrația locală a încercat mereu să fie prezentă pe stadionul plin de suporteri ai Farului, prin două bannere ce sufocau peluzele. Un text propagandistic, care nu s-a materializat în vreun fel: „Primăria și Consiliul Local Constanța sunt aici“. E greu de spus dacă vreunul dintre suporteri, jucători sau administratori ai clubului au văzut vreo persoană publică importantă din Primărie sau Consiliul Judeţean în tribune. Presa locală nu a consemnat, în 15 ani, prezenţa primarului sau a preşedintelui Consiliului Judeţean pe stadionul « Farul », la vreun meci.

Astăzi, pentru a se salva de la desfiinţare, clubul de fotbal Farul Constanța a apelat la bunăvoinţa, vizibilitatea și fondurile unui consiliu județean aflat într-un scandal perpetuu în ultima vreme. Vremuri schimbătoare, care dau dovada ruinării celui mai important şi iubit club din Dobrogea.

Este încă o situație anormală care contribuie la conturarea unui oraș anormal, care a abandonat de mult istoria și valorile sale.

info-sud-est-farul