Explozii cu bombe şi execuţii în stradă, parte a vieţii normale într-un oraş din Suedia. Malmö, un fel de Damasc în Europa?

În 2018, pe străzile orașelor din Suedia au fost înregistrate aproape 300 de explozii cu bombe, soldate cu 45 de morţi şi 129 răniţi. În primele 10 luni ale anului 2019 au avut loc 187 de explozii şi 33 de execuţii în stradă. În anul 2017, poliţia suedeză a dat publicităţii un amplu raport în care consemna nu mai puţin de 61 de zone pe întregul teritoriu al Regatului Suediei în care „nu ar trebui să mergi niciodată”. Un înalt oficial al poliţiei, Mikael Hogfors, destăinuia mass-media că cele mai multe arme şi muniţii intră în Suedia prin contrabandă, arătând şi spre incapacitatea serviciilor vamale. „Justiţia suedeză şi societatea suedeză – scrie raportul – nu înţeleg natura conflictelor cu bombe din marile oraşe ale ţării şi nici nu au idee cum să le trateze. Prezenţa repatriaţilor din Siria, a simpatizanţilor grupurilor teroriste Stat Islamic, Al-Qaida şi al-Shabaab, ca şi a imamilor radicalizaţi, contribuie major la tensiunea dintre grupurile etnice”.

„Suedia este în război – scrie cunoscutul intelectual Björn Ranelid în cotidianul „Expressen” la 5 iulie 2019 – iar întreaga vină aparţine clasei politice. Între 1955 şi 1985 nicio maşină nu a fost incendiată în Suedia”.

Malmö, mai degrabă o viaţă ca în Bagdad sau Damasc decât ca în Suedia

Media suedeze au relatat cu destulă promptitudine, pro şi contra, un eveniment petrecut în după amiaza zilei de 26 iulie 2019, când unei tinere de 19 ani, Amanda Hansson, i s-a interzis să urce într-un autobuz aparţinând companiei municipale de transport public din Malmö. Motivul? Tânăra era îmbrăcată într-un şort şi un tricou strâmt. Şoferul a acuzat o „ţinută indecentă”, care ar „provoca” bărbaţii pasageri.

Această întâmplare este, desigur, mult mai paşnică decât cele 29 de atacuri cu bombă înregistrate în oraş în primele 10 luni ale anului 2019. „Bombele şi împuşcăturile au devenit o normalitate aici”, consemna un reporter al postului german Deutsche Welle după încă un atac armat, la începutul lunii noiembrie 2019.

Malmö este al treilea oraş ca mărime din Suedia, cu aproape 320.000 de locuitori. Dintre ei, 43% provin din nu mai puţin de 186 de ţări. Comunitatea cea mai numeroasă, de peste 40.000 de suflete, este sosită din Irak. Dar nu doar refugiaţii din Orientul Mijlociu şi Africa sunt parte a aglomeraţiei urbane. Oraşul, devastat de criza economică din anii 1980, după ce au fost închise industriile metalurgice şi şantierele navale, a primit, în anii 1990, un mare număr de persoane fugite din fosta Iugoslavie, din calea sângerosului război civil. Între ei, un simbol naţional al Suediei de astăzi, fotbalistul Zlatan Ibrahimovici, a cărui copilărie este legată de ghetoul oraşului Malmö, cartierul Rosengård.

Zvonurile puternice privind infracţionalitatea din Malmö, completate cu o explozie cu bombă la trei zile, în medie, au conturat o imagine dezastruoasă pentru oraşul suedez, cândva asociat cu universitatea lui, cu politicile de mediu şi cu industria de înaltă tehnologie care a înlocuit-o pe cea metalurgică. O spun oficialii suedezi desemnaţi cu ordinea şi combaterea infracţionalităţii: ceva nu mai este în regulă în Malmö. Şeful poliţiei, Anders Thornberg, explica în mass-media, după atacul cu mitraliere din 2 noiembrie, de pe strada principală a oraşului: „fenomenul exploziilor nu are echivalent în afara ţării, printre statele dezvoltate, iar numărul morţilor în lupte de stradă cu arme de foc este de 10 ori mai mare ca în Germania”.

Postul naţional Sveriges Radio difuza în 25 iulie 2015 un documentar referitor la atacurile de pe străzile oraşului şi amintea că mare parte a explicaţiilor trebuie căutate încă în anii 1990 când în Malmö s-au stabilit numeroşi criminali de război din fosta Iugoslavie, cu statut de refugiat, care mai apoi au construit reţele de trafic de droguri, de prostituţie şi de evaziune financiară. Cele mai multe arme, menţionau reporterii postului de radio, nu vin din Orientul Mijlociu ci din statele fostei Iugoslavii şi sunt trecute peste graniţă prin contrabandă.

Totuşi, un cotidian precum „Al Modon”, care apare la Beirut, scria în vara anului 2017 că o parte a problemelor cu infracţionalitatea extremă în Suedia ar aparţine în cele din urmă „naivităţii scandinave”. Jurnaliştii libanezi scriau cum, în iulie 2017, când autorităţile suedeze au decis să transfere 35 de refugiaţi sirieni dintr-o tabără aglomerată din Malmö într-o alta, la Őstersund, s-au confruntat cu o revoltă. Sirienii nu doreau să fie transportaţi cu un autobuz, pe motiv că nu ar fi „confortabil” şi acuzau că în noua locaţie  numărul televizoarelor nu era suficient.

Danemarca vecină, a cărei capitală Copenhaga este despărţită de oraşul Malmö de un canal, a fost prima care a anunţat că va cere verificarea documentelor de călătorie pentru toţi cetăţenii care vin dinspre Suedia. În aprilie 2017, explicând noua procedură, ministrul danez al Justiţiei, Søren Pape Poulsen, a insistat că în ţara sa este „importată” crima organizată din Suedia din cauza „politicii de imigraţie” a guvernului de la Stockholm. Mai pe şleau, liderul radicalului Partid Popular Danez, Peter Koford Poulsen, în plină ascensiune pe scena politică de la Copenhaga, susţinea că „explozia de criminalitate” ar fi strâns legată de „politica externă suedeză”.

Probleme majore de securitate în Malmö afectează şi comunitatea foarte redusă de evrei, care abia mai numără 700 de suflete. Atacurile antisemite s-au înmulţit în oraş şi au devenit agresive, mergând de la incendierea sinagogii până la profanarea vechiului cimitir. Liderii comunităţii l-au acuzat direct pe primarul din Malmö că ar favoriza aceste atacuri şi că ar susţine electoratul de religie musulmană din oraş, destul de disciplinat la vot. Pentru a stinge nemulţumirile, la sfârşitul lunii noiembrie 2019 municipalitatea a anunţat că a acordat din bugetul local suma de 1,8 milioane euro pentru combaterea antisemitismului.

Când va fi pace pe străzile din Malmö?

Suedia a fost, în secolul al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea, o ţară de emigraţie. Sute de mii de suedezi au plecat din ţară, din cauza situaţiei economice precare, şi s-au stabilit cu precădere în SUA şi Canada, dar şi în alte state, inclusiv în Europa. După Al Doilea Război Mondial, Suedia a devenit o ţară de imigraţie, locul în care au început să se aşeze refugiaţii politici, la început. Cei mai mulţi proveneau, în anii 1945-1960, din rândul comunităţilor evreieşti din Europa, dar şi al estonienilor, letonilor şi lituanienilor fugiţi după ce URSS a reocupat statele baltice. În anii 1990 mai multe zeci de mii de persoane refugiate din fosta Iugoslavie au reuşit să se aşeze în Suedia, încurajate şi de politicile sociale fără egal în lume, promovate de social democraţii de la Stockholm.

Totuşi, un dezechilibru social s-a produs în 2015, în timpul crizei refugiaţilor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, când Suedia a acceptat cel mai mare număr de persoane dintre toate ţările europene, raportat la populaţie. În doar câteva luni, în Suedia s-au aşezat aproape 200.000 de persoane, în majoritate bărbaţi tineri, adică 2% din totalul populaţiei de aproximativ 10 milioane de locuitori. Postul naţional de radio informa la 22 octombrie 2015 că „niciodată în istoria modernă Suedia nu a cunoscut atâţia refugiaţi pe teritoriul ei”.

Niciun serviciu social sau de autoritate publică nu a mai făcut faţă presiunilor iar societatea suedeză s-a divizat categoric. Cum de mai bine de două decenii în Suedia acţionau deja grupările controlate de interlopii din fosta Iugoslavie, sporirea criminalităţii din partea unora dintre noii refugiaţi, cei mai mulţi fără calificare şi fără educaţie compatibilă cu economia suedeză, a venit de la sine. Iar marile centre urbane, în frunte cu capitala, Stockholm, au cedat în faţa atacurilor extreme, cu bombe, grenade sau cu mitraliere.

Uitaţi vremurile bune şi paşnice ale Suediei, ele nu vor mai reveni niciodată. Acesta este mesajul tranşant pe care forţele politice tradiţionale îl transmit constant către societate. De exemplu, prim-ministrul Stefan Löfven, liderul Partidului Social Democrat, atrage atenţia asupra modificărilor substanţiale din prezent, care vor deveni locuri comune în viitor. „Chiar dacă astăzi mai visăm la trecutul nostru idilic, acela cu căsuţe din cărămidă roşie, înconjurate de grădini pline cu verdeaţă, uitaţi-l – declara şeful guvernului de la Stockholm de Ziua Naţională a Suediei, la 6 iunie 2019. Aceasta pentru că astăzi trebuie să avem forţa să recunoaştem că foarte multe lucruri din trecut nu erau atât de bune deşi am construit un trecut puternic”.

Epoca în care a intrat Suedia este una provocatoare.

Percepţia publică a răsturnării unei construcţii sociale şi politice veche de decenii – aceea a statului asistenţial păstorit de Partidul Social Democrat – este extrem de puternică şi provoacă dezbateri intense. Când stabilitatea politică va lua sfârşit, şi cine priveşte atent vede că procesul a început deja, Suedia are toate şansele să devină, în rând cu alte state ale continentului, o ţară în căutarea unui alt proiect naţional, diferit de acela care dăinuieşte de aproape un secol. Rămâne de văzut dacă, cum şi cine o duce înapoi spre malurile idilice ale tihnei şi bunăstării.