La opt ani de la precedenta vizită la Bucureşti, atunci în calitate de prim ministru, Recep Tayyip Erdogan a sosit pentru câteva ore în România, la 31 martie. Cu o zi înaintea plecării, Turcia s-a confruntat cu cea mai mare pană de curent din ultimii 14 ani: 40 de regiuni şi 25 de mari oraşe (Istanbul, Ankara şi Izmir între ele) au rămas fără electricitate. Şi, în chiar momentul primirii oficiale la Palatul Cotroceni, preşedintele Turciei afla de sângeroasele incidente teroriste de pe malurile Bosforului, evenimente care i-au scurtat serios programul.
„De câte ori venim în România, nu simţim că suntem străini, ne simţim ca între prieteni, în casa prietenilor noştri”, a declarat Erdogan în efortul de a cuceri, deopotrivă, Executivul de la Bucureşti şi opinia publică românească. În replică, de la prim ministrul Victor Ponta şeful statului turc a primit tricoul de naţională, însoţit de un autograf şi un mesaj personal, al lui Gheorghe Hagi, una dintre cele mai mari vedete care au jucat fotbal în Turcia.
România şi Turcia au un parteneriat strategic încheiat în 2011 dar relaţiile bilaterale au cunoscut şi vremuri mai bune decât acestea din ultimii ani. Politica externă a României a privit cu obstinaţie spre Occident, în special către SUA, în vreme ce Turcia, obligată de evoluţiile din jurul frontierelor sale, şi-a direcţionat eforturile spre Orientul Milociu (Siria şi Irak, îndeosebi), în contextul intenţiilor grupării radicale Statul Islamic ISIS de a redesena geopolitica regiunii. De la Bucureşti sunt vizibile relaţiile foarte prieteneşti pe care Turcia le cultivă cu Rusia şi Ungaria, spre nemulţumirea factorilor europeni de decizie şi îngrijorarea statelor vecine. La Moscova, în toamna anului 2014, preşedinţii Putin şi Erdogan promiteau ca schimburile comerciale dintre ţările lor să atingă 100 de miliarde de dolari în 2020. Abia presiunile Washingtonului de a redimensiona coridorul de securitate dintre Marea Baltică şi Marea Neagră, format din Polonia- România-Turcia, după apariţia conflictului militar din Estul Ucrainei şi anexarea peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, au convins Bucureştii şi Ankara că este timpul unui nou început.
Pragmatismul este cheia în care s-au purtat convorbirile la nivel înalt dintre cei doi preşedinţi. Recep Tayyip Erdogan, şef de stat din 2014 şi cu trei mandate succesive de premier la activ, nu este printre cei mai agreaţi lideri europeni. Nu de puţine ori i s-au reproşat măsurile definite drept autoritare luate faţă de trusturile de presă şi liderii politici din opoziţie şi reacţiile faţă de activităţile partidelor şi grupurilor care îi contestă deciziile. Chiar şi în timpul vizitei la Bucureşti autorităţile române au fost de acord să nu acorde acreditarea la conferinţele de presă pentru corespondenţii unuia dintre cele mai vocale publicaţii contestatare, „Zaman”. Un gest de bunăvoinţă care nu este obişnuit în practica Uniunii Europene şi care lasă în urmă semne de întrebare privind eventuale concesii ale autorităţilor române faţă de Ankara.
Preşedintele Turciei a rămas destul de apropiat de Kremlin în ultimul an, părând să mizeze exclusiv pe rezervele energetice promise de ruşi, în condiţiile în care relaţiile dintre Ankara şi Bruxelles nu sunt tocmai calde. Recent, a fost anunţată lansarea proiectului Turkish Stream, care ar trebui finalizat până în 2016, gazoductul care să înlocuiască defunctul South Stream, ambele fiind produse economice şi de propagandă ale Moscovei. Tot recent, România a anunţat că nu mai are nevoie de importuri de gaze din Rusia, întregul consum fiind asigurat din producţie internă. O situaţie care asigură Bucureştilor un spaţiu de manevră geopolitică regională pe care, în Europa Centrală, abia Polonia şi-o mai permite.
Foamea de energie a Turciei a găsit un răspuns, pe măsură, şi la Bucureşti. Din 2004 există proiectul unui cablu submarin care să lege Constanţa de litoralul turcesc al Mării Negre, destinat transportului de electricitate. Este cel mai important proiect comun aflat în derulare, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 600 de milioane de euro, pentru o capacitate prevăzută de 600- 1000 MW. Cu alte cuvinte, România produce mai multă energie electrică decât consumă, în vreme ce Turcia, aflată în expansiune economică agresivă, este un mare consumator, neavând, însă, infrastructura necesară pentru import. O variantă terestră de export românesc de energie, prin Bulgaria, este nerezonabilă, de vină fiind rezervele mari de neîncredere dintre Ankara şi Sofia. Proiectul acesta a rămas legat de interesele politice, după 11 ani convenindu-se asupra efectuării unui nou studiu de fezabilitate. Putem avansa ipoteza unei accelerări în viitorul imediat apropiat, Turcia fiind obligată, oarecum, să compenseze deschiderea faţă de Rusia cu gesturi clare de bunăvoinţă geopolitică faţă de aliatele cele mai fidele ale SUA. Şi, cum portul Constanţa a devenit cel mai important punct naval al intereselor americane în Marea Neagră nu este greu de prevăzut evoluţia acestui proiect extrem de important, cu beneficii imediate pentru Turcia şi România.
Acum, pare că motivarea ambelor părţi ar fi mult mai mare. Cei doi preşedinţi nu au avut comentarii publice despre Rusia şi Crimeea şi s-au mărginit să asigure, pe aceeaşi voce, că îşi doresc securitate regională. Accentul a fost mutat copios în domeniul colaborării economice şi comerciale, diferendele politice regionale, dacă ele există, fiind trecute sub tăcere. Un pragmatism mai puţin obişnuit în relaţiile bilaterale. Cum alegerile parlamentare din Turcia sunt programate pe 7 iunie iar actualul prim ministru, Ahmet Davutoglu, doreşte o victorie a partidului de guvernământ, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, Klaus Iohannis l-a asigurat ferm pe Recep Erdogan că România susţine aderarea Turciei la Uniunea Europeană într-un mod mai hotărât decât până acum. De altfel, interesele Bucureştilor sunt maxime deoarece componenta comercială a relaţiilor bilaterale este una deosebită.
Schimburile de mărfuri dintre România şi Turcia au depăşit, în 2014, valoarea de 6 miliarde de euro, rămânând încă departe de obiectivul propus, de 10 miliarde. Mai mult de 13 000 de firme cu capital turc au adus, în ultimii douăzeci de ani, peste 5 miliarde de euro, în special în domeniile industriei bunurilor de consum şi serviciilor. Exporturile româneşti în Turcia au o valoare mai mare decât importurile, constând în special din fier şi oţel (aproape 500 de milioane de euro), combustibili (470 milioane euro), autovehicule (325 milioane euro), echipamente pentru industria nucleară (142 milioane euro), lemn (116 milioane euro). Această piaţă reprezintă, pentru România, cel mai mare spaţiu de export din afara Uniunii Europene şi, mai trebuie adăugat, Turcia are bune resurse de a deschide şi drumul către statele din Asia Centrală şi din Caucaz. Adică, o şansă nesperată pentru produsele româneşti.
Dacă despre regiunea geopolitică a Mării Negre cei doi preşedinţi au preferat să vorbească doar prin prisma cooperării nu şi a analizei factorilor de risc, litoralul pontic a beneficiat de mai multă atenţie. Dobrogea a fost prezentă în toate discuţiile şi acordurile negociate la nivel ministerial şi de forumuri de oameni de afaceri. Cablul submarin care să plece de la Constanţa este, fără doar şi poate, o investiţie strategică deosebită, care ar trebui să conducă inclusiv la nuanţarea accelerată a politicii externe turce faţă de Kremlin şi regimul lui Vladimir Putin. La Bucureşti şi Constanţa au fost organizate impresionante forumuri de dialog între oamenii de afaceri români şi turci, în efortul de a impulsiona schimburile comerciale şi investiţiile reciproce. Un amplu proiect de recuperare a memoriei istorice otomane vizează, de asemenea, şi Dobrogea, Turcia asigurând repararea şi punerea în valoare a unor clădiri civile şi de cult, construite înainte de 1877 în judeţele Tulcea şi Constanţa. La fel de important, preşedintele Erdogan a insistat asupra rolului pe care Institutul Cultural turc „Yunus Emre” din Constanţa trebuie să îl aibă într-o regiune unde se regăsesc peste 70 000 de etnici ai comunităţilor istorice dobrogene turcă şi tătară şi a salutat exemplul de convieţuire din provicia dintre Dunăre şi Marea Neagră.
Vizita la Bucureşti a lui Recep Tayip Erdogan a fost scurtă, frustă şi fără momente festive, evenimentele de la Istanbul împiedicând orice manifestare în acest sens. Mai important, pentru prima dată în cursul recent al relaţiilor bilaterale, România a venit cu o agendă pragmatică şi predictibilă de colaborare şi dezvoltare. O parte a acestei viziuni îmbină în mod clar interesele comerciale cu acelea strategice, sprijinite făţiş de aliaţii cei mai importanţi ai Bucureştilor: o mai mare apropiere a Ankarei de vecinii din NATO şi Uniunea Europeană şi variante la ofertele Rusiei. Mai precis, la Palatul Cotroceni, Erdogan a fost prins între gazul lui Vladimir Putin şi curentul electric al lui Klaus Iohannis. Şi, pentru prima dată, nu a mai declinat oferta românească.
- EXPLICATIV Ce este Transnistria, fâșia dintre Republica Moldova și Ucraina pe care Putin ar putea să o anexeze după Congresul extraordinar de la Tiraspol din 28 februarie - 24 februarie 2024
- What is the Gaza Strip, from where the Hamas terrorists launch their rockets: Conceptualized to be the Hong Kong of the Middle East, today it is one of the world’s poorest and most densely populated territories - 9 octombrie 2023
- Ce este Fâşia Gaza, locul de unde pleacă rachetele teroriștilor Hamas: Gândită să devină Hong Kong-ul Orientului Mijlociu, astăzi este unul dintre cele mai sărace și dens populate teritorii din lume - 8 octombrie 2023