„Efectele rețelelor virtuale asupra generației Z”: Conferință și sesiune de autografe cu Mihnea Măruță, la Universitatea Ovidius din Constanța

sursa foto: Universitatea Ovidius din Constanța"

Jurnalistul și scriitorul Mihnea Măruță va susține vineri conferința „Efectele rețelelor virtuale asupra generației Z”, organizată de Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității Ovidius din Constanța, transmite UOC într-un comunicat de presă.

Evenimentul, care va avea loc de la ora 10:00 în Amfiteatrul A103 al Corpului A (Aleea Universității nr. 1), va fi moderat de conf. univ. dr. Daniel Citirigă, decanul FISP.

Intrarea la conferință este liberă, iar la finalul acesteia, cei prezenți vor avea
ocazia să achiziționeze volumul „Identitatea virtuală. Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare”, semnat de Mihnea Măruță, însoțit de autograful autorului, se mai arată în comunicatul citat.

Context

Mihnea Măruță și-a început cariera jurnalistică din anii facultății, ca reporter, apoi ca secretar de redacție la revista NU, un săptămânal care a rezistat până în 1993, confirm profilului său de pe site-ul Humanitas.

A lucrat în presă mai bine de 20 de ani – timp în care a fost, printre altele, redactor-șef al ziarelor Cotidianul (2007–2008) și Adevărul (2012).

Pe lângă cele două ziare naționale, a mai condus săptămânalul Clujeanul, cotidianul Ziarul Clujeanului, precum și publicațiile online Oradecluj.ro și PressOne.ro.

În 2021 și-a luat doctoratul în filozofie, sub îndrumarea profesorului Aurel Codoban. În prezent predă cursul de filozofia comunicării la Departamentul de Jurnalism din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“.

Cartea sa de debut, „Identitatea virtuală: Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare”, este o versiune multimedia a tezei sale de doctorat.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.