
Mai bine de 5.000 de apartamente şi vile de vacanţă cumpărate de cetăţeni ruşi pe litoralul bulgăresc al Mării Negre au fost scoase la vânzare în ultimele luni, a informat cotidianul „Trud” din Sofia, preluat de agenţia Novinite. Aceasta înseamnă că aproape 90% dintre proprietăţile ruseşti, achiziţionate în special după 2014, se află pe site-urile de vânzări ale agenţiilor imobiliare.
Renunţarea la proprietăţile de vacanţă are mai puţin de a face cu pandemia coronavirus cât cu deprecierea masivă a rublei ruseşti în faţa monedelor occidentale. Cei mai mulţi dintre cei care au achiziţionat case şi apartamente pe litoralul Mării Negre au făcut credite ipotecare în euro sau dolari. Acum, recalculând valoarea împrumutului, pe baza cursului de schimb al rublei faţă de euro, proprietarii ruşi au constatat că deţinerea de proprietăţi în Bulgaria este dezavantajoasă. La această situaţie financiară s-au adăugat şi restricţiile legate de pandemia coronavirus dar şi răcirea accelerată a relaţiilor dintre Bulgaria şi Federaţia Rusă.
Cele mai multe dintre proprietăţile ruseşti de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, scoase la vânzare, se găsesc în oraşul Burgas şi în împrejurimile acestuia, precum şi în Sozopol, Pomorie şi Nesebăr. Dacă în anii trecuţi erau consemnate cumpărări de proprietăţi şi din partea cetăţenilor germani şi britanici, în special în zonele rurale de pe litoral, din 2020 şi aceste tranzacţii aproape au încetat.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





