Demisie din AEP, cu acuzații de abuzuri și politizare a instituției: ”Mă afund în cloaca maximă”

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Marius Cojocaru, consilier parlamentar în cadrul Direcției Județene Constanța a Autorității Electorale Permanente (AEP), și-a dat demisia acuzând conducerea instituției de politizare și abuzuri.

Cojocaru scrie în demisia sa că ”un președinte cu spate îşi poate permite să schimbe Regulamentul şi procedurile după bunul plac, să-şi aroge puteri discreționare, să stabilească funcţiile de conducere fără să ţină seama de criterii de meritocraţie sau profesionalism şi fără să organizeze concurs”.

Fostul consilier parlamentar mai spune că în AEP au fost aduşi, prin transfer, oameni care, ”recomandaţi probabil de partid, imediat au fost cocoţaţi în funcţii de conducere, în vreme ce funcţionari cu vechime în AEP, profesionişti şi departe de vreo suspiciune de partizanat politic, au fost lăsaţi deoparte”.

Cojocaru mai scrie în demisie că ruptura între centru şi teritoriu ”este mai mare ca niciodată”. AEP este condus din 28 martie de fostul prefect al Capitalei, Toni Greblă, fost senator PSD.

Marius Cojocaru, care este și lector la Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității ”Ovidius”, lucrează la AEP din 2014 și a candidat la Camera Deputaților, în 2012, din partea Partidului Ecologist.

Contactat de G4Media, Toni Greblă, președintele AEP, a declarat: „Nemulțumirile lui privesc trecutul, nu face referire la mandatul meu. De când am venit eu președinte el are suspendate raporturile de muncă din motive personale. Deci nu a lucrat la AEP decât un an, doi, restul a fost suspendat la cerere din motive personale. În mod curios a făcut acum o cerere de reluare a activității, a doua zi a făcut cerere de suspendare și după încî o zi demisia. I-am acceptat-o pentru că dacă el se suspenda încă un an eu aveam nevoie, că la anul avem patru rânduri de alegeri și nu îmi permit ca o parte din personal să fie suspendat”.

Referitor la acuzațiile de abuzuri și de politizare a AEP, Toni Greblă a declarat că „nu face referire la mandatul meu, nu știu dacă cineva a făcut abuzuri, dar dacă el nu venea la serviciu, nu știu ce abuzuri ar fi putut fi”.

UPDATE 21 septembrie

  • Marius Cojocaru a revenit cu precizări referitoare la declarația lui Toni Greblă, subliniind că în demisie a făcut referire la mandatul lui Constantin Mitulețu Buică, dar și la mandatul lui Toni Greblă, și susține că afirmațiile șefului AEP sunt false:

”Nemulțumirile mele privesc situația actuală din AEP, începută pe vremea domnului Mitulețu-Buică și continuată acum, în vremea domnului Greblă. Domnul Greblă a venit în AEP în martie, 2023, iar suspendarea raportului meu de serviciu a început în iunie, 2023.

Spune că am lucrat în AEP „un an, doi, restul a fost suspendat la cerere din motive personale”. Am lucrat în AEP din decembrie 2014 până în septembrie 2023, deci aproape 9 ani și, da, în intervalul august 2021 mai 2022 (aproximativ 8 luni) am avut o altă suspendare, aprobată după lungi insistențe și discuții și după refuz inițial și nejustificat al președintelui de atunci, Mitulețu-Buică.

Spune domnul Greblă: „În mod curios a făcut acum o cerere de reluare a activității, a doua zi a făcut cerere de suspendare și după încă o zi demisia. I-am acceptat-o pentru că dacă el se suspenda încă un an eu aveam nevoie, că la anul avem patru rânduri de alegeri și nu îmi permit ca o parte din personal să fie suspendat”. Fals: nu am făcut cerere de reluare a activității, ci dimpotrivă, am făcut o cerere de suspendare pe 4 septembrie 2023, la care mi s-a răspuns după aproape 2 săptămâni, „nu se aprobă”. Legea 7/2006 permite funcționarului public parlamentar suspendarea raportului de serviciu pentru o perioadă de până la 7 ani pe perioada carierei. Știu că este o posibilitate și nu o obligație din partea angajatorului.

Nu respingerea suspendării este motivul demisiei, cum se încearcă a se sugera! Am făcut referire la suspendare în textul demisiei pentru a arăta cât de mult îl interesează pe angajator problemele angajatului. N-a sunat nimeni să se intereseze de problemele care au generat cererea de suspendare, să-mi comunice că perioada este prea lungă, să accept una mai scurtă, nimic! Oricum, am înțeles că a acceptat demisia (aceasta este un act unilateral și nu este supusă aprobării!) pentru că nu-și permitea să aprobe o suspendare în contextul anului 2024. Curios este că și-a permis să piardă definitiv un funcționar public cu experiență!

Spune domnul Greblă: „nu face referire la mandatul meu, nu știu dacă cineva a făcut abuzuri, dar dacă el nu venea la serviciu, nu știu ce abuzuri ar fi putut fi”. Ba da, este vorba și de mandatul domniei sale, de situația actuală din instituție pe care o gestionează similar cu domnul Mitulețu-Buică. Nu am lipsit de la serviciu nemotivat niciodată și n-am spus că abuzurile sunt îndreptate împotriva mea”, a transmis fostul consilier parlamentar Marius Cojocaru.

Conținutul integral al demisiei consultate de Info Sud-Est:

„Instituția în care am venit (prin concurs!) în 2014 nu mai există. Nu mai există spiritul şi plăcerea de a face muncă in folosul democraţiei. Politicul a pus stăpânire şi pe AEP. Un preşedinte „cu spate” îşi poate permite să schimbe Regulamentul şi procedurile după bunul plac, să-şi aroge puteri discreționare, să stabilească funcţiile de conducere fără să ţină seama de criterii de meritocraţie sau profesionalism şi fără să organizeze concurs. În Instituţie au fost aduşi, prin transfer, oameni care, recomandaţi probabil de partid, imediat au fost cocoţaţi în funcţii de conducere, în vreme ce funcţionari cu vechime în AEP, profesionişti şi departe de vreo suspiciune de partizanat politic, au fost lăsaţi deoparte. Clivajul între Centru şi teritoriu este mai mare ca niciodată. Toate acestea le-aţi moştenit, domnule preşedinte şi, din păcate, le perpetuați. Lista abuzurilor din Instituţie este foarte lungă şi nu este (acum) locul şi timpul să le dezvolt. Am formulat o solicitare de suspendare a raportului de serviciu pe 4 septembrie şi mi-aţi răspuns vineri, 15 septembrie, în condiţiile în care luni, pe 18 septembrie, trebuia să mă întorc la serviciu. Asta arată cât de mult vă pasă de angajat şi de problemele acestuia! Domnule preşedinte, rămânând în această Instituţie, mă afund în ”cloaca maxima” şi nu merit şi nu vreau acest lucru. De aceea, cu părere de rău pentru anii (în bună măsură frumoşi) petrecuţi în AEP, primiţi, vă rog, demisia mea, începând cu data prezentei!”.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: