România se află în al 26-lea an de declin demografic și această evoluție reprezintă una dintre principalele amenințări pentru sustenabilitatea sistemului public de pensii, a declarat Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice Vladimir Trebici al Academiei Române, potrivit www.incont.ro.
„Datele statistice sunt de netăgăduit: în raport cu populația de la începutul anului 1990, când România avea 23,2 milioane de locuitori, s-a ajuns în anul 2014 la o populație cu reședință în țară sub 20 de milioane de locuitori. Acest declin demografic, care numără 26 de ani, reprezintă una dintre principalele amenințări pentru sustenabilitatea sistemului public de pensii”, a afirmat Ghețău, citat de www.incont.ro.
„Nu trebuie să omitem faptul că scăderea numărului de nou-născuți a fost benefică economic, ea a redus considerabil cheltuielile pe care societatea le-a făcut pentru maternitate și nașterea copiilor, concedii postnatale, asistență medicală, alocații și indemnizații, creșe și grădinițe, cheltuieli în sistemul educațional, poate chiar și în programele de locuințe sociale”, a adăugat Ghețău.
- Se oprește apa în mai multe zone din Constanța - 16 august 2022
- „Vacanța de vară cu Zbumzzi”: O nouă rundă de distracție în Parcul Arheologic din Constanța - 16 august 2022
- Casieriile RAJA, închise pe 15 august - 10 august 2022